Navele Proiect 12700 Alexandrit

Importanța minelor și a mijloacelor tehnice de luptă împotriva minelor

În timpul războiului dintre Iran şi Irak, din 1980 până în 1988, ţările beligerante au executat numeroase operațiuni de minare a apelor Golfului Persic. Punctul culminant al acestui adevărat război al minelor l-a constituit avarierea gravă a fregatei USS Samuel B. Roberts, care a lovit o mină iraniană tip M-08/39 în 14 aprilie 1988.

În vara lui 1984 a avut loc o amplă operațiune de minare a Mării Roșii în urma căreia nu mai puţin de 19 nave au fost avariate de mine magnetice. La acel moment SUA a susținut că Libia ar fi instalat aceste mine. Indiferent de făptaș, dragarea Mării Roşii a necesitat nu mai puțin de 46 de nave specializate în operațiuni de deminare (Operaţiunea „Intense Look”), în vederea protejării comerţului internaţional.

În timpul Războiului din Golf, minele navale instalate de irakieni au condus la avarierea gravă a USS Princeton şi USS Tripoli, navele fiind scoase din luptă.

Cele trei exemple de mai sus ne arată cât de importante pot fi minele marine în economia unui conflict naval. Ieftine prin comparație cu o torpilă sau cu o rachetă de croazieră navă-navă, cu o mare putere distructivă, minele marine sunt un mijloc de luptă asimetric, adeseori fiind denumite și „arma săracului”. Minele marine pot fi lansate din aer cu ajutorul avioanelor, de pe apă cu ajutorul puitoarelor de mine, sau chiar și de sub apă cu ajutorul submarinelor și pot efectiv paraliza traficul naval dintr-o anumită zonă, așa cum este de pildă o strâmtoare.

Prin urmare, toate flotele lumii operează nave sau aeronave specializate în lupta împotriva minelor marine, dragoare sau vânătoare de mine și elicoptere. Flota maritimă a Federației Ruse a început în ultimii ani un amplu proces de modernizare și de înlocuire a navelor moștenite de la defuncta URSS. Iar unul din produsele acestei campanii de înnoire a flotei este și subiectul articolului de față, dragorul costier Proiect 12700 Alexandrit.

Prezentare și caracteristici tehnice

Navele de clasă Alexandrit sunt dragoare costiere capabile să efectueze atât misiuni de dragare a minelor cât și misiuni de vânătoare de mine în zona propriilor baze navale sau în Zona Economică Exclusivă proprie. Conform constructorilor săi, navele de clasă Alexandrit își pot îndeplini misiunile fie folosind mijloace tehnice „clasice” așa cum este draga mecanică cât și mijloace tehnice moderne, așa cum sunt vehiculele autonome sau telecomandate fără echipaj dedicate descoperirii, identificării și distrugerii minelor individuale.

navele Proiect 12700 Alexandrit — Vladimir Emelyanov (659) Sursa foto: Naval Post

O astfel de navă poate executa misiuni independente de descoperire și distrugere a minelor izolate sau în derivă, poate executa misiuni de dragare a unui baraj de mine pentru a deschide calea navelor proprii sau pur și simplu poate asigura protecția împotriva minelor a unui grup de nave care navighează în convoi.

Sunt proiectate de Birourile Almaz[1], construite la șantierele navale Sredne-Nevsky din Sankt-Petersburg și au următoarele caracteristici tehnice generale:

Lungime 61,6 m
Lățime 10,3 m
Pescaj 3,3 m
Deplasament maxim 890 tone
Viteză maximă 16 Nd (30 km/h)
Raza de acțiune 1500 Mm (2778 km)
Autonomie 10 zile

Navele clasei Alexandrit sunt primele dragoare pe care marina rusă le-a construit din materiale compozite (plastic armat cu sticlă/GRP – Glass Reinforced Plastic) pentru că acest tip de material reduce semnificativ semnătura magnetică a navei prin comparație cu un corp construit din oțel. Dragoarele au adeseori de-a face cu mine magnetice, mine care detonează în prezența unui câmp magnetic, de aici și preocuparea pentru a găsi materialele cele mai potrivite. Acesta-i și motivul pentru care multe nave de deminare sunt construite din materiale „exotice” așa cum este GRP-ul sau… lemnul. Navele de luptă de clasă Avenger aflate în serviciul US Navy sunt construite din lemn – stejar, pin, corpul din lemn fiind acoperit cu un strat din fibră de sticlă. Contraintuitiv cumva, coca acestor nave este extrem de rezistentă la șocuri, fiind testată la explozii submarine, după cum reiese și din poza de mai jos.

Același lucru poate fi spus și despre dragoarele construite din materiale compozite (GRP) așa cum sunt și unitățile clasei Alexandrit. De exemplu, navele britanice de clasă Hunt, construite tot din GRP, au fost testate într-o manieră similară celei în care au fost testate cele de clasă Avenger.

Importanța reducerii semnăturii magnetice a navei este evidențiată, spre exemplu, de faptul că dragorul utilizează gruie și macarale special proiectate și construite în acest scop[2]. Primele două unități ale clasei Alexandrit au fost echipate cu macarale hidraulice din export, construite din titan, o versiune a HTFC-2.2T10M-A-LM însă în 2018 s-a luat decizia producerii acestora de către industria rusă. Aceste macarale sunt utilizate pentru manipularea vehiculelor fără echipaj aflate la bord iar specificațiile marinei ruse prevăd capacitatea de a ridica cel puțin 2,2 tone și construcția lor din aluminiu sau titan.

Propulsia

Dragorul este dotat cu două motoare diesel principale produse de PJSC Zvezda, M-503M1[3], motoare cu semnătură magnetică redusă, special dezvoltate pentru navele Proiect 02668 și cele Proiect 12700. Arhitectura motoarelor este foarte interesantă: 42 de cilindri dispuși în stea care produc 2500 CP. Nava mai dispune de două generatoare diesel auxiliare de 315 Kw și de două generatoare diesel de 210 Kw.

Propulsia se realizează cu ajutorul a două elice cu pas fix (o soluție adeseori preferată pentru diminuarea semnăturii acustice a navei) în timp ce, pentru sporirea manevrabilității, sunt dotate cu două bow thrustere model PU-100F. Aceste dragoare sunt creditate ca fiind dotate cu două elice intubate, orientabile și retractabile, model VPK-90F/70 folosite pentru menținerea unei poziții fixe în largul mării sau pentru asigurarea propulsiei în timpul operațiunilor de deminare. Acestea sunt amplasate în pupa.

Explicația pentru care dragoarele trebuie să-și reducă semnătura acustică este destul de simplă: multe mine marine sunt acustice – echipate cu un traductor acustic care sesizează zgomotul produs de o navă sau magneto-acustice. Prin urmare, diminuarea zgomotului și vibrațiilor produse de navă devine și ea importantă.

În acest scop, multe dragoare sunt dotate cu un motor electric pe care-l folosesc atunci când se află într-un raion în care au fost detectate mine magneto-acustice. De exemplu, dragoarele de clasă Muscă dispun de un propulsor electric de 100 CP care asigură guvernarea și propulsia navei la viteză mică, în cursul operațiunilor de dragaj.

Mijloace tehnice de luptă

Navele Proiect 12700 Alexandrit folosesc un sistem centralizat de conducere a luptei botezat Diez (versiunea de export este botezată Diez E). Acesta integrează și diseminează informațiile furnizate atât de senzorii navei cât și de vehiculele autonome sau telecomandate fără pilot oferind soluții de luptă.

Pentru detecția minelor, unitățile clasei dispun de un sonar Livadia M, versiunea acestuia pentru export fiind denumită Livadia ME[4]. Acesta nu este însă un sonar clasic, amplasat în chilă ci un vehicul telecomandat fără echipaj ce incorporează senzori folosiți pentru detecția și identificarea minelor.

Navele sunt dotate și cu clasica dragă, cele mecanice de tip GKT-2 și GOKT-1 (inclusiv pentru ape adânci) și cea acustică de tip SHAT-U.

Pentru distrugerea minelor aflate la suprafață sunt dotate cu o turelă AK-306[5], un sistem tip Gatling cu șase țevi de 30 mm. Acesta este o versiune ușoară a mai celebrului AK-630, acționat electric, cu ghidaj optic și cu o semnătură magnetică redusă, special pentru a fi folosit pe navele de luptă contra minelor.

Nava mai este dotată cu o mitralieră de 14,5 mm sau două de 12,7 mm și cu lansatoare portabile de rachete antiaeriene Igla.

Vehicule autonome/telecomandate fără echipaj folosite la operațiunile de dragare

În ultima vreme, vehiculele telecomandate sau autonome fără echipaj au început să fie folosite din ce în ce mai des în cadrul operațiunilor de dragare și vânătoare de mine. Exemple în acest sens sunt programul olandezo-belgian sau cel britanic. Programul olandezo-belgian are în vedere construcția unor așa numite „nave-mamă” și a unor „tool-kits” („truse cu unelte” într-o traducere mot-a-mot) compuse în principal din vehicule telecomandate/autonome de suprafață, submersibile sau chiar aeriene care vor fi folosite efectiv în zonele minate sau la vânătoarea minelor izolate. Conceptul este dus la extrem de marina britanică ce are în vedere renunțarea completă la navele dedicate cu echipaj la bord, urmând a se baza exclusiv pe vehiculele fără echipaj pentru desfășurarea operațiunilor de dragare și vânătoare de mine, practic orice navă britanică prevăzută cu o cală multimisiune fiind astfel capabilă să desfășoare astfel de misiuni.

Putem lesne observa că rușii au abordat un concept „clasic” în care dragorul poate desfășura nemijlocit operațiuni de dragaj și vânătoare de mine dar poate utiliza în acest scop și vehicule telecomandate/autonome fără echipaj, în funcție de situație.

Inițial, rușii și-au îndreptat atenția către produsele ECA Group, unul dintre cei mai prolifici producători în acest domeniu, selectat de altfel și pentru echiparea „tool-kit-urilor” programului olandezo-belgian. Aceștia au contractat[6] în ianuarie 2014 patru vehicule de suprafață Inspector Mk 2[7], fiind primul client al ECA Group pentru acest vehicul autonom dar care poate fi și pilotat de la distanță. În ciuda sancțiunilor care au urmat anexării Crimeei de către Rusia, primele două nave de tip Inspector Mk 2 au fost livrate în toamna anului 2015 fiind integrate cu sistemele de control al luptei de pe navele Proiect 12700 undeva prin 2017.

Livrările ECA Group fiind în cele din urmă oprite, rușii au început dezvoltarea unui sistem propriu, botezat Diamant. Fiecare dragor va fi dotat cu două vehicule de suprafață fără echipaj dezvoltate de producători ruși (consorțiul Taifun). Este vorba de două bărci de tip Rigid Hull Inflatable Boat (RHIB) – Skanda BL-680, ce vor fi ambarcate la bordul dragoarelor care pot fi operate de la distanță (circa 10 km) și sunt dotate senzori pentru detecția, identificarea și clasificarea minelor aflate la o adâncime cuprinsă între 10 și 100 m (se lucrează la extinderea adâncimii la 300 m) și cu vehicule submersibile telecomandate/autonome folosite pentru distrugerea minelor. Acestea vor fi folosite nu doar la bordul dragoarelor prezentate astăzi ci și la bordul altor nave cum ar fi, de exemplu, navele amfibii proiect 23900.

La începutul lui 2018 testele cu Diamant erau finalizate, primul sistem fiind integrat la bordul dragorului de clasă Alexandrit din Marea Baltică, Alexandru Obukov.

O altă componentă deosebit de importantă a sistemelor telecomandate/autonome ambarcate la bordul dragoarelor o reprezintă complexul Alexandrit ISPUM[8] compus din vehicule submersibile fără echipaj. Complexul a fost prezentat în 2019 cu ocazia International Maritime Defense Show (IMDS- 2019) din Sankt Petersburg. Acesta poate detecta, identifica, clasifica și distruge minele marine aflate la adâncimi de până la 300 m și poate fi controlat de la distanțe de circa 500 m.

Planuri de construcție

Rușii au planuri mari cu aceste nave fiind prevăzute nu mai puțin de 40 de unități. Șapte nave au fost lansate până acum la apă sau au intrat în serviciul activ al flotei[9]: Alexandr Obukhov (507[10]), Ivan Antonov (601), Vladimir Emelyanov[11][12] (659), Yakov Balyaev (616), Georgy Kurbatov (631), Pyotr Ilychev[13] (543) și Anatoly Shlemov (527). Trei dintre ele sunt deja active în flota rusă a Mării Negre.

Câteva concluzii

Este absolut evident că navele clasei Alexandrit vor ține fruncea flotei rusești de luptă împotriva minelor pentru următorii 20-30 ani. Singurele vulnerabilități potențiale sunt sistemele telecomandate/autonome fără echipaj ce vor fi folosite pentru vânătoarea de mine. Unele rapoarte din Siria au relevat o serie de probleme (securitatea legăturii radio și rezistența ei la bruiaj, dezvoltarea insuficientă a algoritmilor care limitează capacitățile de navigație autonomă) și indică faptul că rușii mai au încă de lucru în domeniul vehiculelor fără echipaj. De altfel, inițial, toate aceste vehicule urmau să fie furnizate de ECA Group. Rămâne de văzut în ce măsură vor reuși să dezvolte și să fiabilizeze vehiculele fără echipaj folosite de aceste dragoare.

Oricum, atitudinea lor conservatoare vis-a-vis de operațiunile de deminare îmi pare ceva mai inspirată decât cea a britanicilor care intenționează să se bazeze exclusiv pe module specializate ce pot fi ambarcate la bordul oricărei nave militare care dispune de spațiul necesar și are niște gruie suficient de puternice. De altfel, sunt destui experți britanici care contestă planurile Royal Navy după cum reiese și din acest articol.

Una peste alta, proiectul 12700 Alexandrit îmi pare foarte reușit, în ton cu navele de luptă împotriva minelor construite în vest, în ciuda unei abordări ce poate fi considerată conservatoare. De altfel, noile concepte occidentale încă nu sunt demonstrate operațional în condițiile unui conflict și rămâne de văzut dacă vor reuși să acopere toate situațiile apărute în câmpul tactic ca să nu mai vorbim despre operarea lor în condițiile unei mări montate.

Surse bibliografice:

[1] https://en.topwar.ru/105450-aleksandr-obuhov-pervyy-korabl-bolshoy-serii.html

[2] https://mil.today/2019/Navy35/

[3] http://www.proatom.ru/modules.php?name=News&file=print&sid=7503

[4] http://roe.ru/eng/catalog/naval-systems/shipborne-electronic-systems/livadiya-me/

[5] http://www.navweaps.com/Weapons/WNRussian_30mm-54_ak-630.php

[6] http://bastion-karpenko.ru/complex-diamant/

[7] https://www.ecagroup.com/en/solutions/unmanned-surface-vehicle-inspector-90

[8] http://bastion-karpenko.ru/alexandrite-ispum/

[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Alexandrit-class_minesweeper#Ships

[10] http://russianships.info/eng/warships/project_12700.htm

[11] https://topwar.ru/162024-tralschik-vladimir-emeljanov-proekta-12700-pristupil-k-shvartovnym-ispytanijam.html