Un scurt istoric

Forțele navale au fost mai mereu a cincea roată la căruța armatei ruse. O putere preponderent continentală, URSS a început să schimbe acest fapt după cel de-al Doilea Război Mondial, artizanul expansiunii flotei sovietice din timpul Războiului Rece fiind Amiralul Serghei Gorșkov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gorșkov a luptat în Marea Neagră, devenind comandantul Flotei Mării Negre în 1951 și al întregii flote sovietice în 1956.

Sub conducerea sa, flota URSS a crescut constant atingând apogeul în anii ’70. Gorșkov a construit o marină de mare largă („blue water navy”) capabilă să se opună puterilor occidentale în oricare din oceanele lumii. Marina rusă din zilele noastre încă mai „trăiește” de pe urma flotei construite de Amiralul Gorșkov.

Anii ’90 au adus cu sine atât dezmembrarea URSS cât și pe aceea a flotei sovietice. Aceasta a fost neglijată, efectivele și calitatea ei scăzând constant până la un minim istoric. Șantierele nu au mai primit comenzi iar mulți proiectanți navali din epoca sovietică au plecat să lucreze pentru fostul inamic. Mâna de lucru calificată a fost și ea pierdută treptat în urma haosului economic din acei ani.

De-a lungul timpului, URSS a utilizat mai multe tipuri de nave amfibii, iar multe dintre ele mai sunt în serviciu și astăzi. Concepția sovietică a fost destul de diferită de cea occidentală, navele sovieticilor fiind mai mici, nefiind apte să opereze o forță aeriană consistentă. Flota rusă a Mării Negre încă mai folosește nave Proiect 775 (Ropucha), un proiect al anilor ’60 cu o capacitate de încărcare limitată, circa 500 tone, fără helipad sau hangar, incapabile să opereze elicoptere. Nici navele Proiect 1171 (Alligator) nu sunt mai noi sau cu mult mai capabile. Au totuși o capacitate de transport mai mare decât celelalte.

Pentru a înlocui Ropucha, rușii au început să construiască navele Proiect 11711 – Ivan Gren. Acestea au deplasament mai mare, o capacitate de încărcare crescută și dispun de helipad și hangar fiind capabile să opereze elicoptere. Primele două unități ale clasei au fost alocate Flotei Nordului, la fel și următoarele. Proiectul nu a fost lipsit de dificultăți: Ivan Gren a fost pusă pe cală în 2004 și acceptată în serviciu în 2018.

Navele amfibii au fost folosite de ruși în mai multe conflicte pentru diferite transporturi fiind utilizate inclusiv în războiul din Georgia.

Contractul Mistral

Recunoscând atât nevoia flotei ruse pentru nave amfibii cât și incapacitatea industriei autohtone de a construi așa ceva într-o perioadă de timp rezonabilă, Rusia a încheiat la sfârșitul anului 2010 un contract cu Franța pentru achiziția a două nave amfibii de clasă Mistral. Contractul prevedea și opțiunea Rusiei de a cumpăra încă două unități. Ce s-a întâmplat până la urmă cu această afacere este de notorietate publică: în 2014 Rusia a preluat peninsula Crimeea de la Ucraina iar statele occidentale au aplicat numeroase sancțiuni Rusiei și un embargo asupra transferului de echipamente militare. Francezii au dat banii înapoi Rusiei și au preluat cele două nave pe care, într-un final, în 2015, au reușit să le vândă Egiptului.

Războiul din Siria și necesitatea navelor amfibii

Nevoia navelor amfibii a devenit evidentă pentru Rusia după ce aceasta s-a implicat în septembrie 2015 în războiul civil din Siria. Logistica aferentă susținerii trupelor guvernamentale siriene dar și a propriilor trupe a condus la ceea ce media occidentală a denumit „Expresul sirian”. Cele câteva nave amfibii ale flotei Mării Negre s-au dovedit insuficiente în fața provocării logistice așa că rușii au fost nevoiți să improvizeze. Mai multe nave comerciale au fost achiziționate din Turcia sau Ucraina și alocate expresului sirian pentru a putea permite marinei să țină ritmul cu necesitățile războiului.

Transporturile s-au desfășurat prin Bosfor, navele plecând din Novorosiisk (uneori și din Sevastopol) cu destinația Siria. Infrastructura siriană deficitară a ridicat și ea probleme la început, rușii fiind nevoiți să facă mai multe investiții pentru a fluidiza și optimiza traficul de mărfuri.

Conform unor declarații ale ministrului apărării, Serghei Șoigu, la un moment dat, Rusia trimitea zilnic în Siria, pe mare sau pe calea aerului, 2000 de tone de mărfuri. Evident, transportul naval ia partea leului fiind capabil să transporte mult mai mult și mult mai ieftin decât orice avion o poate face.

Navele Proiect 23900

Prin comparație cu navele clasei Ivan Gren, cele două nave Proiect 23900 reprezintă o ruptură clară din punct de vedere al arhitecturii navale de proiectele născute în epoca sovietică sau sub influența acesteia.

Două nave Proiect 23900 au fost puse pe cală în vara anului trecut la șantierul naval Zaliv în prezența lui Vladimir Putin: „Ivan Rogov” și „Mitrofan Moskalenko”. Conform planului, dacă nu apar probleme pe parcurs, cele două nave vor fi livrate în 2025, respectiv 2027. Faptul că rușii au decis construcția celor două nave în paralel poate însemna că acum au suficientă încredere în capacitatea industriei proprii de a duce la capăt acest proiect cu succes.

Bugetul alocat este de circa 100 miliarde de ruble, ceea ce echivalează bugetul alocat inițial achiziției celor două nave de clasă Mistral de la francezi.

Navele vor avea o lungime de 220 – 234 m, lățimea de circa 40 m și un pescaj de 7,5 m și vor fi capabile să navigheze în zona arctică. Deplasamentul va fi de aproximativ 25000 tone, revizuit ulterior la 40000 tone, o creștere semnificativă. Navele au o punte de zbor de mari dimensiuni cu șase puncte de decolare-aterizare pentru elicoptere și o „insulă” amplasată la tribord. Autonomia va fi de circa 60 de zile, dar cel mai probabil că vor fi însoțite de nave de realimentare și aprovizionare, așa cum sunt cele Proiect 23130 – Academician Pașin.

Conform wikipedia, propulsia va fi una combinată, diesel cu gaz, și va permite navelor să atingă o viteză de peste 20 Nd (37 km/h), raza de acțiune fiind de 5200 mile marine (9700 km). Navele de clasă Mistral sunt prevăzute cu două motoare electrice orientabile (eng. „azimuth thrusters”) produse de Rolls-Royce însă cel mai probabil rușii vor folosi soluția clasică cu arbori port-elice.

Caracteristicile generale ale navelor Proiect 23900 sunt asemănătoare cu cele ale Mistral, dar asemănările sunt totodată dictate de necesități practice și marea majoritate a navelor amfibii au un design similar.

Vor putea opera o forță aeriană compusă din 16 – 20 elicoptere de asalt, vehicule aeriene fără pilot pentru misiuni de recunoaștere și, posibil, S-70 „Okhotnik”, un vehicul aerian fără pilot de recunoaștere și bombardament cu pronunțate caracteristici de reducere a semnăturii radar – „stealth”. De asemenea, ne putem aștepta ca aceste nave amfibii să opereze și elicoptere Ka-31R AEW&C (Airborne Early Warning and Control System – rom. avion de cercetare și alarmare timpurie) despre care am mai vorbit aici.

Deși mai toate sursele precizează că S-70 Okhotnik va opera de pe aceste nave amfibii, nimeni nu oferă detalii privind modul în care se va face acest lucru. Drona rusească are 20 tone la gol iar navele Proiect 23900 nu sunt prevăzute nici cu catapulte, nici cu cabluri arestoare. Prin comparație, X-47B avea aceeași masă la încărcare maximă iar pentru a opera de pe portavioane folosea catapulta pentru decolare și cablurile arestoare pentru aterizare. În plus, pentru a opera în mediul marin, Okhotnik ar trebui marinizată, trenul de aterizare întărit, aripile pliabile etc. Mai degrabă, este posibil ca rușii să aibă în vedere instalarea unei stații de control a zborului pe navele sale amfibii pentru a putea controla dronele Okhotnik… În condițiile actuale, operarea S-70 Okhotnik de către navele proiect 23900 este exclusă.

Aproximativ 1000 de pușcași marini vor putea fi transportați în teatrul de operațiuni. Cala navei dispune de un doc și va putea opera 4 – 6 nave pentru desant amfibiu. De asemenea, vor putea transporta și tehnică de luptă blindată, până la 75 de vehicule, probabil o combinație de tancuri, mașini de luptă a infanteriei sau transportoare blindate amfibii.

Foarte important, aceste nave vor putea funcționa ca centre de comandă și control atât pentru trupele debarcate cât și pentru grupul de nave care le vor însoți. Cel mai adesea, atunci când vorbim despre o navă amfibie o facem prin raportare la capacitatea ei de a transporta tehnică militară, soldați și elicoptere de asalt în vederea unui desant. Ceea ce tindem să ignorăm constant sunt capacitățile de comandă și control pe care o astfel de navă amfibie le deține. Pentru că orice desant trebuie coordonat de cineva.

În mod cert, aceste nave vor fi mult mai utile Rusiei și intereselor sale decât singurul său portavion. Dacă nu apar probleme tehnice neprevăzute, ne putem aștepta ca rușii să construiască mai mult de două nave Proiect 23900.

Deși anumiți „experți” anticipează de ani de zile dispariția acestui tip de nave în fața amenințării rachetelor cu rază lungă de acțiune (balistice sau de croazieră, așa numitele „carrier killers”) mai toată lumea pare să construiască așa ceva, inclusiv detractorii de serviciu, China și Rusia. De ce? Pentru că beneficiile oferite de o astfel de navă surclasează net dezavantajele sale. Lucru de care s-au convins și rușii recent în Siria.

Nicolae