Observ deseori la concetăţenii mei şi chiar şi la propria-mi persoană, obiceiul de a considera că în vremurile de demult era mai bine, că politicienii erau mai buni şi/sau mai patrioţi ş.a.m.d. Într-adevăr, sunt oameni politici care au avut realizări şi împliniri semnificative pentru istoria acestui popor: unirea Principatelor, Războiul de Independenţă sau România Mare, al cărei Centenar îl aniversăm anul acesta.
Natura umană este însă… natură umană şi, chiar şi personalităţile care au avut mari realizări într-un domeniu sau altul, dovedesc la un moment dat că sunt simpli oameni.
În opinia mea, o astfel de personalitate controversată a fost şi Nicolae Dimitrescu Maican, un om căruia i s-a mai spus şi „ctitorul marinei militare române”. Dintre realizările sale putem menţiona:
- primul român care a urmat studii de specialitate la Școala Navală din Brest (Franța), în perioada 1863-1865;
- avansat la gradul de locotenent, este numit în 1868 comandant al navei „România”;
- comandant al Flotilei României în trei rânduri;
- se face remarcat prin fapte de vitejie în timpul Războiului de Independenţă în calitate de comandant al bateriei de coastă de la Calafat, fiind creditat, printre altele, cu scufundarea monitorului „Podgoriţa”;
- pentru meritele sale a fost decorat cu Ordinele „Steaua României” și „Coroana României”;
- a fost comandant al Flotilei într-o perioadă (1879 – 1888) în care aceasta a progresat foarte mult în materie de personal şi tehnică de luptă.
Din păcate, îşi va încheia cariera militară tot cu o „realizare”[1]:
„În anul 1888, viața politică românească a fost zguduită de „Cazul colonelului Maican”, un scandal de corupție în care au fost implicați mai mulți generali, printre care și prefectul Poliției Capitalei, generalul Radu Mihai și care a constituit (după opinia lui Constantin Argetoianu) una dintre cauzele căderii de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu (4). Generalul Maican a fost judecat pentru săvârșirea de acte de corupție, condamnat și degradat. A fost grațiat de către regele Carol I, care îl considera nevinovat. În restul vieții, Nicolae Dimitrescu-Maican a luptat pentru ca să i se revizuiască procesul și a obținut rejudecarea sa. Înainte însă de rejudecarea procesului său, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican a încetat din viață în anul 1902, la vârsta de numai 56 ani, în urma unui accident. La înmormântarea sa a participat întregul corp ofițeresc al Marinei Române în frunte cu secretarul general al Ministerului de Război.”
Dar cum de s-a ajuns aici? Generalul N. D. Maican, o fire simpatică și lipsit de răutate – după opinia lui C. Bacalbașa, a fost inclus în scandal alături de fratele său D.D. Maican, un om rău care nu cunoaște iertarea. Aceștia au fost acuzați de corespondență pentru furnituri militare cu un oarecare Broadwell, cetățean american și însușirea unor sume necuvenite de bani. Cazul este tratat pe larg în lucrarea „File din istoria artileriei. Fapte, întâmplări, oameni”, a generalului de brigadă prof. univ. dr. Adrian Stroea și col. (r) Marin Ghinoiu.[3]
Dacă despre col. D.D. Maican se spune că, cu banii însușiți, a cumpărat de la Sofia Solomon – fostă Ghica, precum și de la Ștefan Borănescu drepturile indivize de codevălmaș pentru cira 24.000 de hectare de pădure din zona Nehoiu-Buzău, acesta fiind condamnat la 1 an și trei luni închisoare și pierderea gradului militar, generalul N. D. Maican chiar dacă a fost condamnat și degradat, a fost grațiat de către regele Carol I, care îl considera nevinovat.
În acest context cred că merită menţionat că, unele antecedente existaseră şi în trecut, în decembrie 1874, Maican fiind pus în „neactivitate” datorită faptului că desfăşura fapte de „comerciu” incompatibile cu calitatea de militar.[2]
Dar să citim din presa timpului:
blestemul_lui_baican_Epoca_1888-02-04,_nr._655
Tot restul vieţii, fostul general Nicolae Dimitrescu Maican a încercat să-şi reabiliteze numele. Iar cu această ocazie ne reîntoarcem la presa vremii:
acuzatii dumitrescu maican
Închei cu un citat din opera celui atât de actual, chiar şi astăzi: „O vorbă veche franţuzească zice că mai-binele e adesea vrăjmaşul binelui. Este foarte adevărat; însă omului nu-i trebuieşte binele, îi trebuieşte mai-binele: aceasta e raţiunea întregului progres al omenirii.”
Parol, nene Iancule!
Nicolae Hariuc
Surse:
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Dimitrescu-Maican