×

Puterea navală a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare. Pânzarul moldovenesc


Despre puterea navală a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare m-am decis să scriu ca urmare a unor dispute amicale, interlocutorii mei susţinând faptul că populaţia care a locuit în spaţiul României de azi nu a avut niciodată tradiţie navală. O dată această decizie luată, tratarea pânzarului moldovenesc a venit firesc.

Am ales să evidenţiez cele realizate în timpul lui Ştefan cel Mare pentru că, domnia sa, reprezintă apogeul puterii atinse de un principat românesc în Evul Mediu. Indiscutabil, acest fapt este consecinţa mai multor factori, geografici, politici dar mai ales economici.

Din acest punct de vedere, principatul Moldovei a beneficiat de la crearea sa şi până în timpul domniei lui Ştefan de o creştere economică continuă, îndeosebi datorită comerţului şi bunei organizări administrative, ajungând la un moment dat să deţină o poziţie privilegiată în comerţul Evului Mediu.

Contextul istoric

Consecinţa principală şi directă a acestei creşteri economice este aceea că domnii moldoveni aveau suficientă putere financiară astfel încât, la un moment dat, acordau împrumuturi altor regi, cum ar fi cel acordat de Alexandru cel Bun polonezilor: „Avându decii craiul leşescu a face oaste asupra lui Jicmontu craiul ungurescu, pus-au zălog la Alixandru vodă, Sneatinul şi Colomăia şi toată Pocuţia şi au luat 1000 de ruble de argint.”[1] Nu era prima dată când se întâmpla acest lucru: Petru Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi 1392, împrumuta şi el pe regele Poloniei în 1388 cu suma de 3000 de ruble de argint „frânceşti”, gaj fiind tot Pocuţia, o sursă continuă de fricţiuni între moldoveni şi polonezi pentru circa 150 de ani, poate şi pentru că aceştia din urmă aveau prostul obicei de a nu restitui sumele împrumutate.[2] Tot Petru Muşat este şi cel care emite primele monezi moldoveneşti, pentru uşurinţa tranzacţiilor şi consecinţă a intensificării comerţului.[3]

Este evident faptul că toţi domnitorii români din Evul Mediu au conştientizat importanţa Mării Negre şi a accesului la această mare. Mircea cel Bătrân, în timpul căruia Ţara Românească atinge maximul întinderii teritoriale, se autointitula „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

La momentul la care Ştefan cel Mare a devenit domn, comerţul din bazinul Mării Negre era în declin după câteva secole de prosperitate relativ constantă. Conform opiniilor lui Gheorghe I. Brătianu sintetizate în studiul „Marea Neagră, placă turnantă a comerţului internaţional”, expansiunea colonială italiană ajungea la deplina ei dezvoltare la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul celui de-al XIV-lea. Aparent paradoxal, această perioadă de prosperitate se suprapune temporal şi se datorează stăpânirii mongole care a asigurat timp de mai mulţi ani securitatea şi siguranţa căilor de comerţ şi a negustorilor care aduceau pe uscat mărfuri din Asia către Europa. De altfel, celebra călătorie a lui Marco Polo n-ar fi fost posibilă fără stabilitatea şi protecţia stăpânirii mongole.

panzarul moldovenesc
Colonii genoveze Sursa: wikipedia

În 1343 izbucneşte un conflict major între Imperiul Hoardei de Aur şi republicile maritime italiene, conflict ce avea să exercite o influenţă nefastă asupra traficului comercial internaţional al Mării Negre. Conflictul a degenerat, tătarii asediind Caffa (Crimeea), cea mai importantă colonie italiană din nordul Mării Negre. Cu ocazia celui de-al doilea asediu al Caffei, desfăşurat în 1346, putem consemna şi un atac biologic (răspândirea ciumei prin aruncarea cadavrelor în cetate) care avea să conducă la răspândirea unei mari epidemii de ciumă în Europa. Iar în acea vreme, epidemiile de ciumă aveau consecinţe deosebit de grave

Acest război a avut consecinţe: „În toate oraşele din Imperiul Bizantin a fost lipsă de grâu şi de peşte sărat, două articole alimentare aduse de obicei din Marea Neagră prin intermediul italienilor. În Italia, preţul mirodeniilor şi al mătăsii s-a dublat subit.” Fărâmiţarea imperiului Hoardei de Aur avea să conducă la lungi perioade de anarhie şi războaie afectând drastic comerţul cu Asia.

Însă avea să fie o bună oportunitate pentru principatele româneşti. Astfel, Dunărea îşi recapătă importanţa fiind ruta folosită preponderent de negustorii din oraşele Transilvaniei şi Ungariei în timp ce „drumul moldovenesc” asigura desfacerea produselor din zona Mării Baltice în bazinul pontic, de unde se asigura legătura cu Orientul. Aceste noi împrejurări explică brusca dezvoltare a principatelor româneşti începând cu a două jumătate a secolului al XIV-lea.[4]

Moldova atinge ţărmul Mării Negre între 1386, cînd sigur Cetatea Albă nu mai era controlată de tătari, şi 1392, cînd Roman I se intitulează „domn de la munte pînă la mare”. Alianţa moldo-polonă şi întregirea teritorială a Moldovei spre gurile Dunării şi spre mare, procese larg sincronice, au avut însemnate consecinţe de ordin comercial, dacă nu chiar au fost determinate de considerente comerciale. Fapt semnificativ, tot acum, adică în 1386, e atestat cel dintîi contact politic între Moldova, în plină afirmare, şi centrul sistemului genovez pontic, Caffa. În 1386 o solie a genovezilor din Caffa s-a înfăţişat la curtea domnului Moldovei, Petru I, pentru consultări legate de războiul atunci încă în curs de desfăşurare cu tătarii. Informaţia, deşi foarte laconică, pare să revele o acţiune coordonată împotriva tătarilor şi e indiciul probabil al desfăşurărilor militare care au pus capăt dominaţiei tătare în sudul Moldovei. Dar legătura moldo-genoveză pe care o surprindem întîmplător în 1386 a avut probabil ţeluri mai largi decît cooperarea politică şi militară împotriva tătarilor; ea s-a aflat la originea unui nou itinerariu comercial, a unei noi legături, prin Moldova, între Lwów şi drumurile al căror trafic îl colecta, pe de o parte, şi Caffa genoveză, pe de altă parte.[5]

Informaţii mult prea lacunare pentru a îngădui reconstituiri sigure de ansamblu ne-au parvenit cu privire la comerţul genovez în Moldova şi la regimul acestuia. Din ştiri privitoare la mijlocul secolului al XV-lea se poate deduce că o vamă genoveză funcţiona la Cetatea Albă, desigur pentru negoţul genovez, semn al unei neîndoielnice autonomii comerciale genoveze în acest însemnat port pontic.[6] Probabil consultarea arhivelor Genovei şi Veneţiei ar putea lămuri aceste aspecte.

În acest context, tânărul principat al Moldovei va profita din plin de noul drum comercial prin care produsele flamande ajungeau prin Polonia şi Moldova la Marea Neagră. Această rută comercială se bifurca, una prin Moldova până la Cetatea Albă, cealaltă prin stepă, până la Caffa, în Crimeea.[7]

Alexandru cel Bun avea să continue opera înaintaşilor săi fiind şi primul domnitor care avea să emită, la 8 octombrie 1408, primul privilegiu cunoscut din istoria principatului moldovean către negustorii oraşului Liov. Însă negustori nu erau doar polonezii, existau deja negustori moldoveni care aveau cetăţenie de Cracovia după cum rezultă chiar din registrele oraşului.

După moartea lui Alexandru cel Bun, datorită luptelor interne pentru putere, se poate constata un uşor recul al comerţului. Cu toate acestea, în 1456, negustorii moldoveni primesc un privilegiu de la sultan pentru a practica comerţ liber la Constantinopol, Adrianopol şi Brussa, în contextul în care, începând cu 1455, în timpul domniei lui Petru Aron, Moldova începe să plătească tribut Imperiului Otoman.[8] Privilegiul este constatat printr-un tratat de pace încheiat la 9 iunie 1456, în localitatea Ieni Derbend din Bosnia, prin care se asigură şi putinţa ca „negustorii aflaţi la Akerman/Cetatea Albă să vină cu corăbiile lor (s.n.) şi să facă schimb şi negoţ” în oraşele mai sus menţionate. Nimeni dintre „beii, subaşii, spahii şi supuşii” sultanului să nu le facă vreo pagubă sau stricăciune, nici persoanelor, nici bunurilor lor.[9]

Clauza comercială a înţelegerii moldo-otomane răspundea unui interes esenţial al Moldovei, anume acela al principalei legături a comerţului internaţional care îi străbătea teritoriul. Dar asigurarea continuării funcţiei drumului moldovenesc răspundea în acelaşi timp şi unui interes comercial de prim plan al Poloniei, care a avut o participare însemnată dacă nu la elaborarea clauzelor acordului moldo-otoman, cel puţin la acceptarea de către Moldova a ultimatumului sultanului Mehmet al II-lea. Acordul amintit nu pare aşadar a fi modificat esenţial datele comerţului extern al Moldovei şi ale legăturii comerciale internaţionale care îi străbătea teritoriul; abia evenimentele militare şi politice din ultimul sfert al secolului al XV-lea aveau să determine modificări majore şi pe plan comercial.[10]

panzarul moldovenesc
Chilia Sursa: istoriepescurt.ro

Ştefan cel Mare a consolidat şi desăvârşit opera lui Alexandru cel Bun. Un prim act în acest sens a fost recuperarea cetăţii Chilia de la unguri (cetatea fusese cedată de Petru al II-lea lui Iancu de Hunedoara), în condiţiile în care o flotă turcească se îndrepta într-acolo, scopul turcilor fiind evident. Atacul a avut loc în iunie 1462, însă cetatea nu a putut fi cucerită. Chilia, cu o importanţă militară şi economică deosebită, avea să fie cucerită de Ştefan în 1465. Atacul a fost efectuat prin surprindere, posibil cu complicitatea unora dintre locuitorii oraşului, astfel încât cetatea a putut fi cucerită în numai o zi, steagul Moldovei fluturând în turnul cetăţii în 25 ianuarie 1465.

Moldova atinge apogeul dezvoltării sociale, politice şi economice în timpul lui Ştefan cel Mare. Toate acele bătălii unde Ştefan a triumfat n-ar fi fost posibile fără importante fonduri financiare. Luptele lui Ştefan cu turcii se suprapun pe un efort european de luptă împotriva extinderii Imperiului Otoman.

După cucerirea Constantinopolului in 1453 şi preluarea controlului strâmtorilor, turcii cuceresc Trapezuntul în 1461, Caffa în 1475, Chilia şi Cetatea Albă în 1484 iar Marea Neagră devine lac turcesc.

Lupta lui Ştefan cel Mare cu turcii, segment al unei mari înfruntări pentru libertatea Mării Negre şi a Dunării, s-a încheiat printr-o înfrîngere cu consecinţe excepţionale şi de lungă durată. Controlând acum toate centrele însemnate ale Mării Negre, în primul rînd zăvorul acesteia, Imperiul otoman începe exploatarea economică a teritoriilor riverane. Încercarea lui Ştefan de a preîntîmpina definitivarea dominaţiei otomane asupra poziţiilor pontice ale Moldovei, în colaborare cu Polonia, efort în vederea căruia a acceptat să presteze omagiul vasalic regelui Cazimir (Colomeea, 1485) a devenit caducă o dată cu încheierea păcii turco-polone. Moldova era prinsă într-un ax vertical de interese otomane şi polone convergente sau conciliate care avea să constituie aspectul principal al situaţiei ei internaţionale pînă în secolul al XVIII-lea. Orientîndu-şi politica externă în funcţie de această realitate, Ştefan a încheiat la rîndul său pacea cu turcii, aşezată sub garanţia alianţei sale reînnoite cu Ungaria, şi a rupt hotărît legătura stabilită la Colomeea cu Polonia.[11]

panzarul moldovenesc
Reprezentare de nave la Chilia Sursa: adevarul

Având în vedere cele de mai sus se pune întrebarea: a beneficiat Ştefan cel Mare de serviciile unei flote sub pavilion moldovenesc? Îndrăznesc să adaug nu numai că voievodul moldovean a beneficiat de serviciile unei astfel de flote, dar s-a evidenţiat şi printr-un tip de navă specific moldovenesc: celebrul pânzar.

Surse istorice în favoarea flotei şi a pânzarului

Existenţa pânzarului ca navă specific moldovenească a născut multe controverse de-a lungul timpului. Cristian Crăciunoiu a tratat această problemă atât în revista „Modelism” cât şi în cartea sa, „Corăbii străbune”, concluzionând că acest tip de navă pare să fi existat într-adevăr.

Gh. Asachi este cel care menţionează primul acest tip de navă. Ulterior, problema este tratată şi de comandorul C. Ciuchi în 1904 care face şi prima descriere a pânzarului: „…vasele moldoveneşti pe la anul 1500 aveau aproape forma corăbiilor de Dunăre ce se văd şi azi. Prova înaltă şi întoarsă ca la gondole, pupa tăiată drept şi terminată cu două coarne, care serveau probabil pentru legarea bastimentului. Cârma e o ramă solidă, câte una în fiecare bord, întărită cu fier la pană, care se lăţeşte în extremitatea inferioară. Vasul are punte. Copastia e închisă numai în parte, probabil pentru a se putea servi de rame. Pe punte se văd două bastoane susţinute de două straiuri. Acestea constituie, desigur, adăpostul oamenilor de seviciu. Un catarg simplu şi o vergă ţin o velă înfăşurată. Vela pătrată este cu mai multe serii de terţarole şi bastimentul este reprezentat după luarea terţarolei, în momentul manevrei. Marinarii au costumul naţional: căciulă, cămaşă cu mâneci largi. Pavilionul este roşu, având un cap de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, cu luna nouă în stânga sus şi o stea cu cinci raze în dreapta sus.”

panzarul moldovenesc
Stampa de la care pornit totul Sursa: graiesc.md

Picturi, fresce cu pânzarul moldovenesc se regăsesc la Suceviţa, Rîşca, Humor, Moldoviţa, Voroneţ, Neamţ ş.a.m.d., toate reproducând prova întoarsă specifică şi însemnele statale ale Moldovei. La acestea se adaugă şi inscripţia găsită la mănăstirea Zografu: „Io, Ştefan Voievod cu mila lui Dumnezeu, Domn Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am zidit acest turn pentru corăbii în anul 6982 (1475).”[12]

panzarul moldovenesc
Şantier naval Sursa: panzar.ro

Mărturii în sprijinul unei flote militare şi comerciale moldovene semnificative vin şi de la cronicarii turci Asîk Paşa-zade, Kodja Husein, Sa’adeddin Mehmed ş.a. La toate acestea se adaugă şi faptul că, un raport veneţian din Candia (Creta) relatează că o corabie moldovenească a fost reţinută la Constantinopol şi apoi eliberată în 1462. Şi istoricul Constantin C. Giurescu menţionează că moldovenii făceau transporturi chiar şi în Marea Mediterană, prezenţa lor fiind evidenţiată în insula Creta. De altfel, izvoarele istorice menţionează şi capturarea navelor turceşti care se întorceau cu pradă după asediul Caffei de către pânzarele din Chilia şi Cetatea Albă.[13]

Pânzarul moldovenesc – caracteristici

Pânzarul, navă specific moldovenească, a fost reconstituit de regretatul Cristian Crăciunoiu în lucrările sale, această reconstituire fiind şi punctul de plecare în analiza acestui tip de navă.

panzarul moldovenesc
Pânzarul moldovenesc reconstituit de Cristian Crăciunoiu Sursa: Modelism

Conform informaţiilor preluate din „Corăbii străbune”[14], pânzarul avea următoarele caracteristici principale:

  • Lungimea …………………………… 17,6 m
  • Lăţimea ……………………………… 4 m
  • Pescajul ……………………………… 1,8 m
  • Deplasament ………………………. 60 t
  • Echipaj ……………………………….. 5 – 6 marinari

Nava în sine prezintă câteva caracteristici surprinzătoare. Una dintre ele este modalitatea de îmbrăcare a coastelor, filele bordajului fiind suprapuse şi nu alăturate. Deşi genovezii şi veneţienii aveau o flotă semnificativă în Marea Neagră, constructorii navali ai Moldovei medievale au preferat sistemul nordic celui mediteraneean de aşezare a filelor bordajului.

Proporţiile navei sunt şi ele atipice prin comparaţie cu navele rotunde ale vremii, a se vedea caraca de la Bălineşti, raportul lungime lăţime fiind similar celui al drakkarelor vikinge, cu deosebire că pupa pânzarului este dreaptă faţă de cea ascuţită a navelor vikinge.

Interesante sunt şi etrava arcuită în stilul navelor comerciale romane din secolul al II-lea sau al caiacelor turceşti de mai târziu dar şi cele două „coarne” de la pupa cărora eu personal nu le găsesc nici o raţiune practică.

Greementul se remarcă prin vela pătrată pe vergă şi cele două vele triunghiulare foarte utile în cazul navigaţiei cu vânt strâns sau travers. Deşi moldovenii cunoşteau terţarolele dând astfel dovadă că sunt la curent cu evoluţia tehnologiei navale, pânzarele foloseau pe post de cârme două rame în borduri, deşi cârma cu eche amplasată în axul longitudinal al navei nu mai era demult o noutate şi era şi mult mai eficientă.

Concluzie

Caracteristicile specifice pânzarului moldovenesc dovedesc, în opinia mea, o continuitate a construcţiilor navale în zona carpato-danubiano-pontică altfel, navele ar fi fost pur şi simplu copii ale navelor greceşti sau italiene. Sunt suficiente elemente eclectice pentru a demonstra acest lucru. Pânzarul pare să fi fost rodul experienţei moldovenilor cu marea şi, cel mai probabil, deşi a fost făcut celebru de Ştefan cel Mare, datează dinaintea domniei acestuia.

Consider că evoluţia acestui tip de navă cu evidente influenţe constructive nordice este strâns legată de dezvoltarea comerţului şi de accesul direct pe care principatul Moldovei l-a avut la Marea Neagră pe durata unui secol, până la pierderea Chiliei şi a Cetăţii Albe. Pierderea celor două cetăţi nu a însemnat şi pierderea imediată a capabilităţilor navale ale Moldovei, într-o primă fază Galaţiul preluând rolul celor două cetăţi cucerite de otomani. Însă pe măsură ce puterea economică a Moldovei scădea iar dominaţia otomană devenea tot mai strictă şi mai împovărătoare, necesitatea unei flote comerciale şi militare s-a diminuat până la dispariţie.

Vă veţi întreba desigur de ce n-a avut şi Ţara Românească un tip de navă maritimă propriu. În primul rând Ţara Românească a fost întotdeauna mai expusă năvălirilor şi şi-a pierdut autonomia mai repede decât Moldova. De asemenea, domnii Ţării Româneşti au stăpânit Dobrogea şi, implicit, au avut ieşire la mare pentru o perioadă mult mai scurtă de timp, astfel încât nevoia unei flote maritime nu a apucat să se cristalizeze într-un rezultat specific. În plus, oraşele port au fost pierdute primele, devenind raiale turceşti. Prin urmare, nici dacă am fi vrut nu am mai fi avut unde construi nave proprii, operaţiune pe care otomanii oricum n-ar fi vazut-o cu ochi buni, şi nici nu mai exista interes întrucât comerţul principatelor s-a desfăşurat pentru o perioadă lungă de timp aproape exclusiv cu Imperiul Otoman, la preţurile stabilite de acesta.

Însă, nu exclud ca Ţara Românească să fi avut un tip de navă fluvială proprie având în vedere lunga graniţă naturală, Dunărea. Din păcate, izvoarele noastre istorice nu sunt foarte generoase în acest sens, poate doar accesul în arhivele oraşelor Genova şi Veneţia să facă lumină în acest caz.

Deci, ca să închei, da, în opinia mea, Moldova a avut o flotă semnificativă, atât comercială cât şi militară, apogeul fiind cel mai probabil atins în timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

 

Nicolae Hariuc

 

Bibliografie:

[1] „Letopiseţul ţării Moldovei”, Grigore Ureche, pag. 49, Editura Tineretului, Bucureşti, 1958

[2] „Istoria românilor – I. Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432)”, pag. 348, Constantin C. Giurescu, Editura All 2010

[3] „Istoria românilor – I. Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432)”, pag. 350, Constantin C. Giurescu, Editura All 2010

[4] „Marea Neagră, placă turnantă a comerţului internaţional”, Gheorghe I. Brătianu.

[5] “Geneza Statului În Evul Mediu Românesc, Studii critice”, Şerban Papacostea

[6] “Geneza Statului În Evul Mediu Românesc, Studii critice”, Şerban Papacostea

[7] „Marea Neagră la sfârşitul Evului Mediu – Privire generală”, Mihai Berza

[8] „Premisele politice ale hegemoniei economice a Imperiului Otoman în spaţiul Mării Negre”, Şerban Papacostea

[9] „Istoria românilor 2 – De la mijlocul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XVII-lea”, pag. 141, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976

[10] “Geneza Statului În Evul Mediu Românesc, Studii critice”, Şerban Papacostea

[11] “Geneza Statului În Evul Mediu Românesc, Studii critice”, Şerban Papacostea

[12] Revista Modelism, 5-6-2012, pag. 16 – 20.

[13] “Corăbii străbune”, pag. 98, Cristian Crăciunoiu, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983

[14] “Corăbii străbune”, pag. 98, Cristian Crăciunoiu, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983




Comments:


    Baban Gheorghe :

    Un inginer navalist din Chișinău este un adevărat specialist în corăbii moldovenești și în același timp un excelent navomodelist.
    Un articol interesant găsiți aici:
    https://www.timpul.md/articol/o-noua-viata-pentru-corabiile-lui-stefan-cel-mare-7081.html
    Iar pe pagina sa de facebook are o colecție impresionantă de fotografii ale machetelor realizate cu ample explicații precum și fotografia copertei unei cărți al cărei autor este ” Lupii mării- Evoluția Marinei Moldovenești.
    https://www.facebook.com/friptu.ion/friends?lst=100000200709966%3A100004220136584%3A1529704413&source_ref=pb_friends_tl

    rnhs :

    Multumesc pentru completari! Ma bucur sa vad ca mai exista astfel de preocupari.

friptu ion :

Nava – prezintă puterea științelor culturii naționale din timpul respectiv. Pentru a crea, construi și exploata o navă sănt necesare cunoștințe profunde în foarte multe domenii (geografie, istorie, matemanică, geometrie,biologie, astronomie etc,etc,). Urmărind evoluția navigației autohtone de la cele mai vechi și simple tipuri, de la plute și monoxile până la corăbii- creații tehnice complicate – vedem evoluția științelor, a culturii neamului. Istoria țării în care nu-i expusă evoluția marinei autohtone, e o poveste seacă care nu ne demonstrează adevăratul spirit creativ al poporului acestei țări. Respectuos, Ion Friptu.

rnhs :

Asa este. Cum as putea gasi cartea domniei voastre?

Adrian R :

Ar fi interesant de aflat cum faceau pilotajul si navigatia. Ce instrumente foloseau?Aveau harti? S-a pastrat ceva? Chiar nicio urma din stiinta marinariei?
La o privire fugitiva probabil navigau foarte prost in vant cu acea vela patrata. Cum reuseau sa treaca prin Bosfor si sa revina la Chilia in aceste conditii? Foloseau oare si vasle?

rnhs :

Din pacate izvoarele istorice sunt deosebit de lacunare.
Cu siguranta foloseau si vasle, asta e concluzia domnului Craciunoiu. Oricum pare pertinenta pentru ca probabil navigau si pe Dunare.
Dupa cum ziceam, consultarea arhivelor italiene ne-ar aduce mai multe lamuriri.
Si descoperirea unei epave a unui panzar, la fel.
Ambele sunt dificile fara interesul autoritatilor.

rnhs :

Adaug in completare faptul ca, cel mai probabil, beneficiau de stiinta navigatorilor europeni. In ciuda a ceea ce credem noi, informatia circula mult in acea perioada.
Referitor la panzar, pe langa vela patrata mai beneficia si de cele doua vele triunghiulare pe acel pic/antena, mult mai potrivite pentru navigatia in volte. Acele doua vele triunghiulare pe pic au un mod de amplasare mai modern decat velele latine ale vremii unde manevratul antenei dintr-un bord in altul cand se schimba de drum era destul de anevoios.

cerberus :

Domnule Hariuc, buna bibliografia studiata de dumneata, insa lipseste cea mai importanta lucrare, asta daca tot v-ati apucat sa scrieti despre epoca lui Stefan cel Mare:
https://www.centrulstefancelmare.ro/ro/wp-content/uploads/dyn_doc/Princeps-omni-laude-maior.pdf
Lucrurile evolueaza, au scris bine si cei mentionati de catre dvs, insa intre timp s-au mai lamurit anumite treburi. De pilda, Maria de Mangop nu era din neamul romanilor sud-dunareni, ci din neamul imparatilor Paleologi ai Bizantului.

rnhs :

Multumesc pentru completari! Voi lectura cand timpul mi-o va permite lucrarea pe care ati sugerat-o. Casatoria cu Maria de Mangop, la apararea cetatii careia au contribuit militar si moldovenii, denota pragmatismul deosebit al lui Stefan cel Mare in contextul luptei anti-otomane.
Bibliografia folosita a fost suficienta pentru argumentarea a ceea ce vroiam sa demonstrez: forta navala a principatului moldovenesc. Mi-ar fi placut sa lecturez si cronicarii turci dar n-am avut acces la cartea unde erau stranse toate cronicile acestora.

rnhs :

Multumesc mult pentru bibliografie!

cerberus :

corectura:
Maria de Mangop = Maria Asanina Paleologhina.

psycho :

http://youtu.be/T5a1BfXBKEI
vremuri care solicitau abilitățile politice și militare ale domnitorilor….doar visăm azi la asemenea personaje cu gândire outside the box.

rnhs :

Dupa cum spuneam, imi place sa cred ca mai rau ca azi nu se poate. De-a lungul istoriei am avut norocul unor personalitati remarcabile, Stefan cel Mare fiind una dintre ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


CONTACT






Crafted by Taxi & Takeoff