×

Despre

Articole

Stiri

Sugestii

Contact

Rezultatele căutării pentru ""


Etichete


A2/ADaeroglisorAl Doilea Razboi MondialAl Khareef class corvetteAlexandru cel Bunalidadaamiral murgescuamiralul petre barbuneanuARSVOMartilerie navalaAtmacaaviatia maritimaB-1B LancerBAE SystemsBaltic Workboatsbatalii navaleBeirutBlack Ball LinebolozanBosforBouffonnebricul MirceaBrutarBulgariaCaffacaiccaic brancovenesccalitati manevriereCalitati Nauticecanonieracanoniera Bistritacanoniera Dumitrescucanoniera Eugen Stihicanoniera Ghiculescucanoniera Lepri Remuscanoniera Oltulcanoniera SiretulcanoniereCapitan comandor Alexandru Catuneanucaracacaraca de la Balinesticazacicb caproniceaicaChifonnechilacliperCliper ArielCliper Baltimorecoastecolonelul Vasile UrseanuColregconstructia naveicontratorpilorConventia de la MontreauxcoronaviruscorvetaCorveta Adacorveta Buyan Mcorveta Gowind 2500corveta K-130 Braunschweigcorveta Karakurtcorveta Sigma 10514corveta Tetal Icorveta Tetal I 260corveta Tetal IICorveta Vasily BykovcrevaceCrimeeaCristofor ColumbCrucisatorcrucisatorul elisabetacrucisatorul Maresal UstinovcuterCutty SarkDaciaDamenDamen SeaXplorerDamen Sigma 10514DardaneleDDG 1001DDG 51 Arleigh Burkedirector de tirdistrugatoarele tip MdistrugatorDistrugator Arleigh Burke Flight IIIdistrugator Liderdistrugator type 45Distrugatorul UdaloyDixmudedragajdragordragor maritim clasa Muscaelicopter Ka-31R AEW&CESSMetambouetravaExocet MM40 Block 3expresul sirianFAC55 TurciaFFG(X)FincantieriFinlandafluviul DunareafocFortele Navale RomanefregataFregata Amiral GorshkovFregata Amiral GrigorovichFregata Istanbulfregata Latouche Trevillefregata type 22rFriponnegabierGarda de CoastageneralGeopoliticagoeletaGowind 2500Great Tea RacegreementGrigore AntipaGrivitaHarpoonHenric navigatorulhidroavionhidrografiahidrolocatorHMS DuncanhovercraftHuchuanImparatul TraianImpatienteImperiul Otomaninfanterie marina RomaniaIsland class cutteristorie navalaJeanne D'Arc 2018Jolly Rogerjonca chinezeascaKalibrLa Fayette classLCACLCS FreedomLCS IndependenceLebedele albelicitatiilochlogofatul TautuLRASMlumina de catarglumini de drumluminile din bordLurssenMarasestiMarastiMarea AzovMarea Chinei de SudMarea Neagramarina bulgarieimarina militara romanamarina rusaMarsuinulMatei KiralyMBDAMignonneMILGEMmina marinamine maritimeMistral classmonitormonitor KogalniceanuMotor Torpedo BoatNalucaNATOnava amfibienava barcnava de patrularenava maritima hidrograficanava pentru cercetări maritime şi scafandri Grigore Antipanava proiect 23900 Ivan Rogovnava scoalaNaval Groupnave la dunarenave medievalenave pe perna de aernave purtatoare de rachetenave romanestiNibbioNicolae Dumitrescu MaicanNicolae GontanodOperatiunea 60000operatiuni de dragajoperaţiuni de minareOsa IPantsir Mpanzarul moldovenescPasagerpasagerul Regele Carol IPaul Allenpavilioanepavilion Limapavilion Quebecpaza de coastăperiscoppernopterportavionul Kusnetzovportul ConstantaPrimul Razboi MondialPrincipesa Mariaprogram de inarmareprogram romanesc de dotare cu corveteprograme de inarmareproiect 21631proiect 22160proiect 22800puitor de minepuitorul regele carol Iracheta anti-navaracheta anti-nava NeptunrandaRazboiul ReceRechinulreguli de navigatierelevmentremorcherul VanjosulRolls-RoyceRomaniaRoyal NavyRusiaS-400 TriumfsabordsaicaSanta MariaSborulscara Beaufortscara DouglasServiciul Maritim Romansifleeasloopsloop de razboisloop of warslupSmardanSmeulSNMCMG 2SNMG 2snorkelsonarSparvieroSpring Storm 2018Statele Unite ale AmericiiStatus 6 Kanyonsteag piratiStefan cel Marestramtoarea KercistringheriSU 33Submarinsubmarin Kilosubmarin Varsaviancasubmarine romanestisubmarinul DelfinulSuper Vita RoussenSurcoufTaepingtelemetrutermeni marinarestiTiconderogatorpilatorpiloaretorpilortorpilorul EpitropTU 143 ReisTurciaUcrainaUK marinesUniunea EuropeanaUSS DecaturUSS Michael MansoorUSS Oak Hilluss samuel b robertsUSS San FranciscoUSV UlaqvarangeVard BrailaVasco da GamaVasily Bykov corvetavedetavedeta de patrulare CB90vedeta de patrulare Mark VIVedeta dragoare fluviala 141vedeta torpiloare Vospervedete blindate de Dunarevedete purtatoare de racheteViceamiral Constantin Bălescuviceamiral Vasile ScodreaViforulVijeliaViscolulVL MicaVosper ThornycroftVTAPZmeulZumwalt

Termenul săptămânii: artileria navală și directorul de tir


Puţină istorie

Este destul de greu să cuprinzi câteva secole de evoluție a artileriei navale într-un simplu articol. O carte pare mult mai potrivită pentru o asemenea întreprindere. Cu toate acestea, pentru scopul acestui articol, voi încerca să subliniez momentele importante.

Debutul tunurilor pe nave a survenit în Evul Mediu, spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIV-lea, în timpul luptei dintre flota beiului din Tunis și escadra maurilor din Spania. La scurt timp după această bătălie, tunurile au fost introduse pe navele republicilor italiene în frunte cu Veneția, pe navele Angliei și pe cele ale Hansei.[1]

Trebuie spus că, în această perioadă, tunurile reprezentau deopotrivă un pericol, atât pentru țintă cât și pentru țintaș. Țevile explodau adesea cu consecințe deosebit de grave pentru trăgător.

La început, artileria navală a progresat lent și nu a avut o influență semnificativă asupra arhitecturii navei. Un pas important a fost făcut în secolul al XV-lea prin introducerea afetului. Dacă până atunci tunurile erau instalate doar în cele două castele de la prova și de la pupa, ulterior au început să fie instalate și pe covertă[2], direct pe punte.

Un alt pas important în evoluția artileriei navale l-a constituit apariția sabordurilor către sfârșitul secolului al XV-lea. Subiectul a fost abordat pe larg într-un articol mai vechi de pe site pe care-l puteți reciti aici.[3]

Încet încet, tunurile au condus și la alte modificări ale arhitecturii navale, pe măsură ce importanța lor a crescut.

În Marea Mediterană, tunurile au condus la apariția unui hibrid între galeră și galion, galeasa. Specificul Mării Mediterane a favorizat menținerea galerei ca principală navă de luptă pentru o perioadă mai îndelungată însă, începând cu secolul al XVI-lea, importanța ei a scăzut chiar și acolo.

Mai jos, un excelent clip despre artileria navală în perioada de început:

Sursa: canalul de YouTube
Drachinifel

În epoca marilor veliere, tunurile erau amplasate preponderent în cele două borduri, pe mai multe punți, astfel că navele au început să lupte în linie de șir, una în siajul celeilalte, ceea ce dădea posibilitatea unei escadre de a-și folosi întreaga sa putere de foc.

Totodată, navele au început să-și standardizeze artileria iar clasificarea lor era făcută în funcție de numărul de tunuri. Datorită modului în care luptau, în linie de șir, navele militare au început să fie denumite nave de linie. Acestea au atins nivelul maxim de dezvoltare în secolul al XIX-lea.

Vis-a-vis de standardizare, în epoca marilor veliere, tunurile au început să fie clasificate în funcție de greutatea ghiulelelor folosite – de câte 36 (aprox. 17 kg), 24, 12, 8, 6 sau 4 livre.

Câteva secole la rând, tunurile au rămas în cea mai mare măsură neschimbate. Ele erau așezate pe afete de lemn care erau prevăzute cu roți de lemn și erau deplasate cu ajutorul unor palancuri[4].

Țeava era ochită prin ridicarea sau lăsarea în jos, cu ajutorul unui șurub cu o manivelă, care era fixat pe partea dinapoi a afetului în formă de trepte. Încărcarea tunului se făcea pe la gura țevii iar pentru darea focului se folosea un fitil. Reculul tunului era amortizat de o parâmă groasă de cânepă, care trecea prin inelele din afetul tunului și era fixată cu capetele de bordaj. Lungimea acestei parâme era astfel calculată încât, după tragere, între gura tunului și bordaj rămânea suficient spațiu pentru a permite curățarea și încărcarea tunului. După încărcare, tunul era tras în poziție de tragere cu ajutorul palancului astfel încât țeava ieșea în afara bordului, prin sabord.

Operarea unui tun necesita servanți numeroși. Spre exemplu, pentru a opera un tun de 36 de livre erau necesari nu mai puțin de 14 tunari.[5]

Sursa: canalul de YouTube
Drachinifel

Apogeul artileriei navale – epoca marilor nave de linie

Revoluția artileriei navale a avut loc în perioada 1890 – 1945[6], o perioadă marcată de inovații și progres accelerate.

artilerie navala director de tir
Sursa foto: http://archive.hnsa.org/doc/firecontrol/index.htm

La începutul secolului al XIX-lea, marile veliere erau la apogeul carierei lor. La sfârșitul aceluiași secol nu mai erau decât o palidă amintire. Începând cu a două jumătate a secolului al XIX-lea, progresul în materie de arhitectură și artilerie navală era atât de rapid încât unele nave deveneau perimate moral înainte de a fi lansate la apă, în perioada construcției lor. Practic, se nășteau bătrâne.

De pildă, singurul crucișător pe care l-a avut vreodată marina română, Elisabeta, a intrat în dotarea forțelor navale în 1888. În 1900 era deja depășit. În 1910, devenise realmente irelevant. În clipul de mai jos se vorbește despre crucișătoarele Elswick, Elisabeta fiind și ea un astfel de crucișător (min. 11:10).

Sursa: canalul de YouTube
Drachinifel

Vechile metode și tehnici de utilizare a artileriei navale se dovedeau perimate fiind depășite de creșterea accelerată a puterii de foc și de mărirea constantă a razei de acțiune a tunurilor. De-abia pe la mijlocul anilor 1890, francezii au început să urmărească unde cădeau proiectilele trase pentru a putea regla tirul. În aceeași perioadă, britanicii au introdus o serie de dispozitive cu scopul de a menține țeava tunului aliniată cu ținta în ciuda ruliului și tangajului navei.

artilerie navala director de tir
Sursa foto: http://archive.hnsa.org/doc/firecontrol/index.htm

În timpul războiului din 1898 dintre Spania și SUA, US Navy a avut o rată de succes de 2% împotriva țintelor ce erau angajate de la distanțe de 1828 m. Doar șase ani mai târziu (10 august 1904), în războiul dintre Rusia și Japonia, cei din urmă au avut o rată de succes estimată între 6 și 12% în trageri de la distanțe cuprinse între 3657 m și 10972 m. Opt luni mai târziu, japonezii care adoptaseră sistemul tragerilor centralizate în locul celor individuale, „turelă cu turelă”, au avut o rată de succes de 20% de la o distanță de aproximativ 5943 m folosind tunurile de 12 inci (305 mm).

O dezbatere aprinsă a fost generată de calibrul tunurilor care urmau să fie instalate pe o navă de linie. Tunurile de mare calibru (cum ar fi cele de 305 mm) erau extrem de grele și aveau o rată de foc redusă ceea ce a determinat apariția unor tunuri rapide de calibru mai mic (așa cum erau cele de 152 mm).

Incapabili să cuantifice corect eficiența diferitelor calibre, constructorii au început să instaleze pe navele de linie baterii mixte. Consecința directă a fost că era dificil spre imposibil de urmărit și identificat locul loviturii pentru a putea regla tirul. Iar faptul că tragerile erau executate „turelă cu turelă” și nu centralizat, nu a făcut decât să complice și mai mult lucrurile.

Această stare de fapt a fost corectată de britanici o dată cu lansarea HMS Dreadnought în 1906. Spre deosebire de celelalte nave de linie de până atunci, HMS Dreadnought era înarmat cu zece tunuri de 305 mm amplasate în turele duble. Nu exista o artilerie secundară cuprinsă din tunuri de alte calibre care ar fi putut încurca observațiile ulterioare. O dată cu HMS Dreadnought s-a născut cuirasatul modern nu întâmplător denumit la început chiar așa: „dreadnought”.

Conducerea centralizată a focului în detrimentul tragerilor individuale „turelă cu turelă” a condus într-o bună măsură la rezolvarea problemei. A fost introdusă de japonezi în 1905 iar în 1910, britanicii (care au avut reprezentanți pe navele japoneze la Tsushima) au efectuat trageri comparative între cele două sisteme de conducere a focului.

artilerie navala director de tir
Sursa foto: http://archive.hnsa.org/doc/firecontrol/index.htm

Tragerea centralizată, condusă din directorul de tir aflat pe comanda de artilerie, a constat în faptul ca toate tunurile de mare calibru trăgeau simultan către aceeași țintă folosind coordonatele date de cei din directorul de tir.

8 până la 10 proiectile ajungeau în apă simultan încadrând ținta conform unui tipar prestabilit. Corecția era aplicată centralizat și transmisă servanților din turele cu consecința directă că reglarea tirului se efectua mult mai repede.

Distanțele au crescut constant iar în Primul Război Mondial un proiectil zbura și până la 30 de secunde până la țintă. Ori în acest interval, o navă care mergea cu 21 Nd putea să înainteze până la 274 m față de poziția sa inițială. Prin urmare, tunarii trebuiau să vizeze poziția viitoare a țintei, altfel proiectilele lor ar fi căzut în urma acesteia.

artilerie navala director de tir
Sursa foto: http://archive.hnsa.org/doc/firecontrol/index.htm

Așa au apărut primele calculatoare balistice care utilizau datele furnizate de:

  • sistemul de descoperire al țintei format din mai multe telemetre optice pentru determinarea coordonatelor țintei;
  • observatorii care anunțau schimbările de curs și viteză ale țintei; și
  • sistemul centralizat de control al tragerii (elevație, direcție etc) – directorul de tir.

În Primul Război Mondial principalele puteri navale aveau sisteme centralizate de control al focului și foloseau calculatoare balistice pentru estimarea poziției țintelor obținându-se astfel o rată de succes de 3-4% la distanțe de 9000 până la 18000 m în condițiile specifice Mării Nordului, una cunoscută ca fiind deseori montată, cu vânturi puternice și vizibilitate redusă.

artilerie navala director de tir
Sursa: http://archive.hnsa.org/doc/firecontrol/index.htm

Deși rata de succes era mică, efectul tunurilor de mare calibru asupra unei nave era devastator: mai multe crucișătoare de bătălie britanice au fost realmente spulberate de obuzele germanilor în Iutlanda iar crucișătorul Lutzow s-a scufundat după ce a încasat numai 24 de proiectile de mare calibru.

În 1904, cuirasatul rusesc Oslyabia a fost distrus după ce a încasat câteva lovituri de mare calibru, Kirishima a fost distrus de 9 lovituri de mare calibru iar Hood a fost spulberat după ce a încasat 15 lovituri de mare calibru de la Bismark care a avut norocul să perforeze blindajul unei magazii de muniție.

Deja, în cel de-Al Doilea Război Mondial, Anglia, SUA și Germania foloseau radarele pentru a determina distanța, direcția și viteza țintei în orice condiții de vizibilitate, inclusiv noaptea, și la distanțe mult mai mari decât cele permise de telemetrele optice.

Iată cum funcționa sistemul de conducere a focului de pe cuirasatul german Bismark:

  • Inamicul era detectat fie de către avioanele de la bord, fie de către directorul principal care folosea telemetrele optice;
  • Distanța până la țintă era estimată, iar estimarea era transmisă electronic calculatoarelor balistice;
  • Viteza și direcția țintei erau estimate, iar estimările trimise către calculatoarele balistice;
  • O serie de senzori de bord măsurau viteza vântului, temperatura aerului, înclinația relativă a navei proprii, temperatura din magaziile principale, etc, și trimiteau automat informația la calculatoare;
  • Calculatoarele balistice, situate în încăperi blindate, procesau în timp real situația tactică și calculau rotirea turelelor și elevația tunurilor, necesare pentru a trimite proiectilele către țintă;
  • Calculatoarele transmiteau automat comenzi de dirijare a tunurilor anticipând poziția viitoare a țintei;
  • Se făceau corecții de tir manuale în funcție de eroarea primelor salve față de țintă.

Nava era echipată cu mai multe directoare de tir:

  • Directorul principal, de tip Basigerat BG, situat în vârful turnului blindat-provă, capabil să descopere nave la până la 35 km distanță. Eroarea la identificarea distanței era în general de 20 m la 20 km și de 50m la 30 km. Directorul principal avea 10,5 m lățime și 4 m înălțime.
  • Directoarele secundare erau în număr de 5, unul plasat în turnul-blindat pupa și câte unul montat pe fiecare turelă principală. Ele aveau o precizie mai slabă decât a directorului principal, eroarea de detecție fiind de peste 0.5% x distanță.

Vă recomand și clipul de mai jos, este excelent:

Sursa: canalul de YouTube
Drachinifel

O definiție

De data aceasta, n-am mai găsit o definiție prin cărțile de acasă, așa că am încercat eu una în premieră. Deci, care ar fi definiția aparatului director de tir?

În opinia mea, simplu spus, aparatul director de tir constituie ansamblul de aparate optice, mecanice și electrice care permite conducerea centralizată a tragerii tuturor tunurilor de pe o navă de luptă.

Sistemele centralizate de conducere a luptei şi telemetrele moderne

Deși inițial s-a crezut că rachetele vor înlocui complet artileria clasică iar multe nave de luptă erau proiectate fără nici un tun de mare calibru (Type 22, de exemplu), tunurile nu au dispărut, din contră.

Telemetrele optice au evoluat în ceea ce astăzi numim bile opto-electronice iar aparatele directoare de tir au evoluat în sofisticatele sisteme centralizate de conducere a luptei – CMS – Combat Management System.

De la telemetrul lui „Amiral Graf Spee” care a fost salvat relativ recent și este expus în Uruguai până la telemetrele utilizate astăzi pe navele de luptă este cale lungă.

Bilele opto-electronice[7] conțin camere de înaltă rezoluție pentru preluarea imaginilor pe timpul zilei și camere de termoviziune pentru preluarea imaginilor pe timp de noapte precum și telemetre laser incorporate fiind capabile să ofere informații importante comandantului navei și fiind totodată folosite pentru dirijarea focului de artilerie. Telemetrele optice din zilele noastre sunt integrate cu radarele navei și contribuie la identificarea precisă a țintei.

artilerie navala director de tir
Componentele unui sistem opto-electronic modern Sursa foto: savetheroyalnavy.com

Mai nou, camerele includ sisteme automate de recunoaștere a țintei precum și tehnici și algoritmi de procesare a imaginilor captate ușurând munca operatorilor, mai ales în medii de luptă aglomerate. Totodata, aceste sisteme pot înregistra o anumită secvență în scopul vizionării și analizei ei ulterioare.

Și-a spus artileria navală ultimul cuvânt? Eu cred că nu.

Nicolae


Surse bibliografice:

[1] “Istoricul navei”, pag. 200, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960

[2] Conform „Dicţionarului enciclopedic de marină”, pag. 142, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006, coverta este puntea superioară, descoperită.

[3] “Istoricul navei”, pag. 201, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960

[4] Conform „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 382, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006, astăzi, palancul este un dispozitiv compus din două macarale prin care trece o parâmă denumită curent, având unul din capete liber (trăgător), iar celălalt fixat la o macara (capăt fix sau stătător). Servește la ridicarea de greutăți.

[5] “Istoricul navei”, pag. 258, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960

[6] http://dionysus.biz/NavalGunnery.html

[7] https://www.savetheroyalnavy.org/the-electro-optical-director-eyes-of-the-royal-navy-fleet/




Comments:


    Marius B :

    Un articol foarte consistent. Mi-a luat ceva vreme sa-l parcurg, si mai ales sa vad filmuletele.
    Legat de primul, multe informatii inedite pentru mine. La diferentele dintre veliere si galere, din lecturile anterioare as adauga ca velierele erau mult mai utile pe tot parcursul anului, pe cand galerele doar in anumite momente, precum luptele in zone si momente predeterminate. Din cate am citit, galerele sunt mai agile sau chiar rapide doar pe perioade scurte de timp, cu sprinturi care nu pot fi mentinute. Am citit de mai multe ori despre situatii in care cei de pe veliere aveau avantajul constantei in timp, si asteptau ca cei de pe galera sa oboseasca, sau pur si simplu controlau distanta dupa bunul plac, iar cei de pe galere cautau disperati golfuri unde arcele largi ale velierelor nu se puteau desfasura, iar accelerarile galerelor le puteau aduce avantaje. In principiu, din cate inteleg, velierele puteau naviga solitare in relativa siguranta tot timpul anului cat timp erau departe de coasta, si in afara unor ambuscade, puteau sa refuze angajarea.
    Cel de-al doilea film este intr-adevar excelent, asa cum ai spus. Nu este totusi ceva nou pentru mine, si asta pentru ca in mare este geometrie asemanatoare cu cea care guverneaza miscarile si controlul in spatiu, ba chiar numeroasa denumiri identice (cel putin in engleza), dar ceva mai simple data fiind natura mai liniara/regulata, si numarul redus de repere si mai ales sitemul de coordonate unic. Numarul de interdependente pare totusi coplesitor. Din nou, multe similitudini intre mare si spatiu.
    La multi ani!

      rnhs :

      La multi ani!
      In marea majoritate a timpului galerele foloseau si ele velele pentru a merge din punctul A in punctul B pastrand energia vaslasilor pentru batalia propriu zisa sau pentru vreun sprint absolut necesar din varii motive. Aveau bord liber destul de mic (joase la apa), erau lungi si inguste prin comparatie cu navele rotunde cu vele. Din tot ce am mai citit, nu erau nave de cursa lunga si nici nu pluteau prea grozav. Pe ocean sau in golfurile / marile adiacente oceanului (Biscaia, M. Nordului, chiar si Baltica) nu faceau pur si simplu fata, din acest motiv au predominat mereu doar in zona Mediteranei. Aparitia tunurilor le-a pecetluit soarta in ciuda hibrizilor asa cum era galeasa.
      Este o carte scrisa de R. Stanescu (cred) sau Koslinski despre marile batalii mediteraneene din sec. al XVI-lea, Preveza, Lepanto, daca te intereseaza subiectul.
      Iti poti imagina efectul pe care bordeea unei escadre navigand in linie de sir il putea avea asupra unei formatii de galere? Cat timp batea vantul, nava cu vele era mai buna din toate punctele de vedere decat o galera.
      Populatiile din nordul Africii au dezvoltat o serie de ambarcatiuni destul de interesante (in opinia mea) pe care o sa le abordez la un moment dat.
      Mai intai barcile au plutit, apoi au zburat, mai intai in atmosfera, apoi si in afara ei… 🙂 Si, la un moment dat, tot barcile ne vor duce pe alte planete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


CONTACT






    Crafted by Taxi & Takeoff