Astăzi vorbim puţin despre meteo şi anume despre metode de evaluare a stării mării prin raportare la vânt şi la valuri.

Dar cine sunt cei doi domni? Ei bine, contraamiralul Sir Francis Beaufort şi viceaamiralul Sir Percy Douglas sunt la origine hidrografi ai Royal Navy. Scara elaborată de Beaufort în 1805 are ca obiect forţa vântului în timp ce scara elaborată de Douglas în 1920 se referă la starea mării, mai precis a valurilor.

Scara lui Beaufort a fost elaborată în plină epocă de glorie a velierelor şi a urmărit în primul rând să determine efectul vântului asupra velelor astfel încât să uşureze munca ofiţerilor comandanţi de fregate, principala navă de luptă a Royal Navy din acea perioadă. De altfel, multe preocupări în materie aparţin unor ofiţeri ai Royal Navy, stăpâna absolută a mărilor pentru o lungă perioadă de timp.

Scara Beaufort a fost internaţionalizată de-abia în 1926 şi reglementată ulterior prin diferite acorduri internaţionale, ultimul datând din anul 1956.

Mai jos, un tabel cu cele 12 categorii, inclusiv impactul fiecărei categorii asupra velelor unei fregate (navă cu vele pătrate) cu menţiunea că aplicabilitatea scării se limitează la condiţiile din largul mării.[1] Şi, bineînţeles, partea cu efectul vântului asupra velelor nu se mai aplică astăzi la navele marinei militare, poate doar dacă este vorba despre USS Constitution sau nava şcoală Mircea.

Dacă forţa vântului o determinăm cu ajutorul scării lui Beaufort, starea mării este determinată cu ajutorul scării lui Douglas.

Chiar dacă pare o mare „mică”, Marea Neagră este destul de capricioasă şi poate fi extrem de violentă. Un extras din aplicaţia windy din 22 noiembrie 2019 ne arată vânturi de 30 noduri (forţa 7) în Marea Azov şi de 21 de noduri (început de forţa 6 pe Beaufort) în zona Constanţei. O vreme pe care am mai prins-o şi eu pe apă anul trecut.

Iarna temperaturile scad destul de mult şi bat vânturile de nord-est care provoacă valuri mari iar în iernile reci, în zona litorală nordică (şi nu numai), marea îngheaţă. Sub influenţa vânturilor se formează un curent circular, dirijat de linia ţărmurilor, care, datorită peninsulei Crimeea, se împarte în două ramuri separate: estică şi vestică.

Istoria a consemnat, de-a lungul timpului, mai multe furtuni violente în Marea Neagră. Eu am ales două.

Una dintre ele este furtuna din 14 – 15 noiembrie 1854 consemnată de britanicii aflaţi în Crimeea, o furtună de forţa 11 despre care comandantul forţelor expediţionare britanice, Lordul Raglan, spunea:

After sunset the rain ceased and the wind went down and until an hour before daylight yesterday morning it remained perfectly calm. Then there arose the most violent tempest I ever witnessed, attended with
thunder and lightning, heavy rain, hail and later in the day snow and the damage it has associated is fearful.

„Great Historical Events That were Significantly Affected by the weather: Some meteorological Events of the Crimean War and Their Consequences”, S. Lindgren, J. Neaumann

Cealaltă este furtuna prinsă de bricul Mircea în mai 1888, pe când se afla sub comanda căpitanului Eustaţiu Sebastian, probabil tot de forţa 11, când practic nava a fost considerată pierdută.

Şi pentru că am vorbit de forţa 11, am zis să dau şi exemple. Ceea ce puteţi vedea în filmul de mai jos este fregata franceză Latouche-Tréville, o navă cu un deplasament de 4 500 tone la încărcare maximă, o lungime de 139 metri, o lăţime de 14 metri, pescajul de 5,8 metri şi înălţimea de 39,36 metri.

Şi ca să nu ne plictisim, după tangaj şi puţin ruliu al unei fregate britanice – HMS Westminster, aflate la vânătoare de submarine în nordul îngheţat. Sursa: savetheroyalnavy instagram.

Nicolae Hariuc

---

Surse:

[1] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 62, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006