Scurt istoric
La început au fost torpilele. Oricât de ciudat ar suna astăzi pentru noi, denumirea inițială a minelor marine a fost aceea de „torpile” în timp ce torpilele, așa cum le cunoaștem noi astăzi, au fost la început denumite „torpile automobile”. Tot la fel au apărut și „torpilele cu şcondru” care constau în mine ataşate unui şcondru lung de câţiva metri care explodau la contactul cu nava atacată.
Probabil primul baraj de mine instalat vreodată de marina militară română a fost cel din timpul Războiului de Independență, pe Dunăre, la Nedeia, baraj care urmărea izolarea monitorului turcesc „Podgoriţa” şi protejarea podului de pontoane de la Rahova. Cu prilejul acestei operațiuni desfășurate în toamna lui 1877 s-a remarcat sublocotenentul Koslinski, primul ofiţer torpilor al flotilei.
Mina marină este o armă submarină constând dintr-o încărcătură de exploziv închisă într-un corp etanş, care se întrebuinţează în lupta împotriva navelor şi submarinelor adversarului. Poate fi lansată de pe nave de suprafaţă, de pe submarine sau din avioane.
Deși cunoscută de chinezi încă de prin secolul al XIV-lea, mina marină s-a răspândit pe scară largă în timpul secolului al XIX-lea. Dezvoltarea ei a continuat în timpul celor două mari războaie mondiale, până în zilele noastre, când există mai multe tipuri de mine marine.
Desigur, în acest context merită amintite atât războiul dintre Iran și Irak (1980 – 1988) cât și primul război din Golf, unde minele marine instalate de beligeranți au necesitat ample operațiuni de dragare. Și, dacă tot am ajuns în zona Golfului Persic, merită semnalate și cazurile recente de minare[1][2] a unor nave comerciale pe fondul tensiunilor dintre SUA, Israel și Iran. Chiar și astăzi, atât marina americană cât și cea britanică au dislocate în zona Golfului Persic mai multe nave specializate în lupta împotriva minelor marine.
Spre deosebire de minele terestre anti-personal, instalarea barajelor de mine pe căile de comunicație maritime sau folosirea minelor marine în largul mării sunt insuficient reglementate. Un articol interesant pe acest subiect poate fi citit accesând acest link.
Nicio acțiune navală majoră – așa cum, de exemplu, au fost debarcările din cel de-al Doilea Război Mondial, nu poate avea loc înainte de înlăturarea barajelor de mine instalate de inamic în proximitatea coastei sale. Chiar săptămâna trecută, pe fondul tensiunilor din Ucraina, flota rusească a Mării Negre a desfășurat un amplu exercițiu militar ce a implicat dragarea unor raioane desemnate pentru a deschide calea celorlalte nave ale flotei. Ceea ce ne aduce la subiectul articolului de astăzi.
Definiție
Conform sursei citate[3], dragorul este o navă militară cu pescaj redus, destinată descoperirii și distrugerii barajelor de mine și minelor izolate, precum și convoierii sub dragă. În acest scop, dragoarele sunt echipate cu drăgi de diferite tipuri.
Vânătoarele de mine sunt un tip modern de dragor cu corp din lemn sau din plastic armat cu sticlă (Glass Reinforced Plastic – GRP) cu un deplasament de circa 6-700 tone, cu câmp magnetic redus și motoare silențioase destinat în special dragajului minelor de fund (magnetice și acustice).
Tipuri de dragoare
De-a lungul timpului și în funcție geografie și de necesitățile specifice de la un moment dat, marinele lumii au utilizat mai multe tipuri de dragoare:
- Dragorul de escortă asigură protecția navelor care acționează în largul mării împotriva minelor. Acestea aveau un deplasament de 600 până la 1600 tone, o viteză de 30 – 35 Nd și un puternic armament antiaerian.
- Dragorul de bază execută dragajul barajelor de mine și asigură convoierea sub dragă. Un astfel de dragor are un deplasament de 250 – 700 tone, o viteză de 8 până la 20 Nd și două – patru tunuri cu calibrul de până în 100 mm.
- Dragorul de radă asigură dragajul și convoierea sub dragă în apropiere de coastă. Are un deplasament de circa 1 – 200 tone, o viteză de circa 14 Nd și unul sau două tunuri de 76 – 85 mm.
- Dragorul fluvial asigură protecția împotriva minelor pe fluvii și pe canalele navigabile.
- Vedeta dragoare execută dragajul în locuri înguste, în avanposturi, pe fluvii și în zona de coastă. Are un deplasament redus, de 10 până la 100 tone și este echipată cu unul sau două tunuri antiaeriene de calibru mic.
- Mai putem menționa și spărgătorul de baraj care este o navă care asigură dragajul de cercetare și distrugerea minelor fără contact. Ele sunt de regulă nave de transport echipate cu instalații care crează un puternic câmp magnetic și acustic ce provoacă explozia minelor fără contact. Aceste nave au deplasamente de 2 – 10000 tone și o viteză de circa 14 – 15 Nd fiind echipate cu tunuri de până la 105 mm. Având în vedere pericolul generat de această activitate, spărgătoarele de baraj sunt compartimentate și construite astfel încât să reziste potențialelor explozii ale minelor apropiate. Încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, marinele lumii au început să utilizeze în acest scop avioane. De exemplu, astăzi, în acest rol, forțele navale ale SUA folosesc elicoptere grele[4] MH-53E Sea Dragon. Acestea vor fi înlocuite în curând de elicopterul mediu MH-60S.
Pentru îndeplinirea misiunilor, dragoarele folosesc draga despre care puteți citi mai multe informații într-unul dintre primele articole publicate pe site.
Și vânătorul de mine este tot un tip de dragor. Mai nou, în presa de specialitate se vorbește despre „nave de luptă împotriva minelor marine” (Mine CounterMeasure Ships – MCM), nave care întrunesc atât elementele specifice dragoarelor cât și pe cele ale vânătoarelor de mine.
Asemănări și deosebiri[5]
Principala deosebire este relevată chiar de misiunea celor două nave. Ambele sunt nave de luptă împotriva minelor marine însă, în timp ce dragorul are o abordare cantitativă, vânătorul de mine are o abordare calitativă.
Astfel, în principal, vânătorul de mine este folosit pentru descoperirea, identificarea și distrugerea individuală a minelor de fund (magnetice și acustice) izolate. Prin comparație, dragorul descoperă și distruge barajele de mine din proximitatea porturilor sau de pe căile de navigație printr-o abordare cantitativă.
Datorită misiunilor diferite, principala diferență dintre cele două tipuri este dată de mijloacele tehnice folosite pentru descoperirea și distrugerea minelor. Vânătorul de mine folosește hidrolocatoare (sonare) – despre care puteți citi mai multe aici – pentru a detecta și identifica minele marine pe care, ulterior, le distruge individual cu ajutorul scafandrilor de luptă (Explosive Ordnance Disposal – EOD) sau cu ajutorul unor vehicule submersibile telecomandate folosind mici încărcături explozive care sunt atașate de corpul minei și detonate de la distanță.
Dragorul folosește în acest scop o dragă care poate fi mecanică, magnetică sau acustică. Despre modul în care funcționează draga am scris mai demult aici.
Putem observa că cele două tipuri de nave au misiuni complementare. Teoretic, vânătorul de mine nu poate distruge în mod eficient un baraj de mine (care poate fi alcătuit din zeci sau chiar sute de mine de diferite tipuri a căror distrugere individuală, mină cu mină, poate dura o veșnicie) în timp ce dragorul nu este de obicei dotat cu senzori la fel de sofisticați și cu vehicule submersibile telecomandate (sau chiar autonome) specifice vânătorului de mine. Principalul mijloc tehnic de luptă al dragorului este draga care poate fi folosită permanent în zonele în care se bănuiește existența unui baraj de mine sau pur și simplu preventiv.
Principala asemănăre derivă din cerințele tehnico-tactice ale acestui tip de navă. Ambele tipuri au dimensiuni generale (în special pescaj) și deplasament reduse și sunt construite din materiale neferoase: aluminiu, oțel nemagnetic, plastic armat cu sticlă (GRP) sau chiar din lemn. Navele construite din oțel sunt deseori demagnetizate pentru a le diminua semnătura magnetică.
Mașinile sunt la rândul lor construite din materiale cu semnătură magnetică redusă, sunt instalate pe amortizoare speciale pentru a reduce vibrațiile iar sala mașinilor este izolată fonic. Majoritatea navelor de luptă împotriva minelor folosesc motoare electrice orientabile pentru sporirea manevrabilității în spații restrânse și diminuarea vibrațiilor și a zgomotului produs în timpul funcționării. Elicele sunt și ele special proiectate în același scop iar pentru o bună manevrabilitate sunt folosite și bow thrustere instalate în prova.
O atenție deosebită este acordată vitalității navei: rezistența corpului navei la șocuri și explozii, o compartimentare diferită și numeroase mijloace de luptă împotriva avariilor. Aceste nave sunt testate la explozii submarine iar măsura rezistenței lor a fost dată recent de un vânător de mine grecesc (la origine britanic) atunci când a fost lovit de o navă comercială mult mai mare.
Tendințe
Din cauza pericolului specific misiunilor de deminare și datorită progresului tehnologiei putem constata în prezent tendința de a scoate dragorul sau vânătorul de mine din zona periculoasă și înlocuirea lor cu vehicule telecomandate, semi-autonome sau autonome.
În acest moment se desfășoară câteva proiecte foarte interesante care evidențiază această tendință:
- Proiectul olandezo-belgian prin care se urmărește construcția unor nave-mamă de pe care vor putea fi dislocate în zona minată mai multe tipuri de vehicule telecomandate sau autonome, de suprafață sau submersibile.
- Proiectul marinei britanice care dorește renunțarea completă la navele dedicate (marina Marii Britanii operează două tipuri de vânătoare de mine) și înlocuirea lor cu sisteme modulare containerizate constând în vehicule telecomandate sau autonome și centrul lor de comandă și control. Acestea vor putea fi instalate pe orice navă care este prevăzută cu o cală multi-misiune (fregatele Type 26, Type 31) unde este instalat containerul și cuplat la utilitățile navei.
- Proiectul marinei SUA care va renunța și ea la navele dedicate – navele de clasă Avenger. Acestea vor fi înlocuite de navele de luptă în zona litoralului (LCS – Littoral Combat Ship) de clasă Independence – construite din aluminiu și Freedom. În prezent, încă este în lucru modulul de luptă împotriva minelor marine. Acesta va fi permanent instalat la bordul navelor și are mai multe componente: un sistem de comandă și control, o componentă aviatică – elicopterul MH-60S dotat cu senzori speciali și vehicule autonome sau telecomandate ce vor fi utilizate pentru descoperirea, identificarea și distrugerea minelor marine. Pentru identificarea barajelor de mine și a minelor izolate, navele vor fi echipate și cu un sonar tractat cu adâncime variabilă.
În aceste condiții, în 20 – 30 de ani, dragoarele și vânătoarele de mine, nave dedicate luptei împotriva minelor marine, ar putea deveni istorie.
Articole pe aceeși temă:
Surse bibliografice:
[1] https://apnews.com/article/persian-gulf-tensions-middle-east-iraq-baghdad-d2f19b5ba546b7e7e243076d77f5a4bf
[2] https://www.washingtonpost.com/world/middle_east/iran-ship-mine-explosion/2021/04/07/c0af3e00-9777-11eb-8f0a-3384cf4fb399_story.html
[3] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 178-179, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
[4] https://www.navyhistory.org/2013/02/uss-guardian-the-navys-post-world-war-ii-minesweepers/
[5] https://navalpost.com/minehunter-minesweeper-mine-countremeasures-vessel-difference/
dany :
Concret, in acest moment marina militara RO este pregatita sa execute actiuni de deminare pe culoarul Varna > Odessa, si sa deblocheze zona Cetatea Alba daca i se va cere?
Reamintesc ca pe culoarul Varna> Odessa se afla si Insula Serpilor cu apele adiacente in care noi avem interese economice. Multumesc!
dany :
Ca sa se inteleaga mai bine de ce intreb , atasez acest link cu aplicatia marinei militare rusesti in MN intre 13 si 19 februarie 2022. De observat ca exact culoarul de care vorbeam este partial afectat.
https://media.defenseromania.ro/image/202202/w670/manevre_militare_ruse_marea_neagra_30152900.jpg
rnhs :
Dragoarele sunt printre putinele nave din FNR care-si mai indeplinesc atributiile conform fisei tehnice. Se poate mai bine? Intotdeauna! Dar, cand vine vorba de FNR, bugetul minuscul si anii de delasare sunt o problema greu de surmontat daca nu pompezi fonduri semnificative. Doar ca mai sunt si altii care tipa dupa bani.
Scaparea marinei ar putea veni de la noile drone care sunt acum pe piata si care pot face dragaj, supraveghere anti-submarin etc samd Pot fi o solutie, dar nu totala, in sensul in care ai nevoie si de nave in continuare.
dany :
Sincer, cineva a avut ocazia cu aceasta criza de securitate in desfasurare sa inchirieze Insula Serpilor pe 99 de ani. Cui? Se stie…
Tot cu ocazia asta cineva putea sa inchirieze cateva sute de ha in zona Sulina. Tot pe 99 de ani. Cui? Se stie…Cu ocazia asta se trecea fluierand peste conventia Montreaux.
De ce? Pentru ca noi si altii de langa noi (cu un morcov mai mare decat al nostru) nu am fost, nu suntem si nici nu vom fi capabili sa ne aparam nici macar ZEE . Ce valoare au pentru noi acele cateva sute de hectare de langa Sulina? Aproape 0 (zero) doar privind ultimii 30 de ani…
Stiu, suveranitate, independenta…#nunevindemțara….
rnhs :
Nu cred ca merge chiar asa, astea-s mai degraba metode specifice secolului XIX. Americanii au contribuit din plin la destructurarea imperiilor coloniale dupa WW2, nu cred ca ar vrea sa faca asa ceva, plus ca asta chiar ar fi o linie rosie pentru Moscova.
O solutie mai simpla ar fi pur si simplu transferul unor nave din US Navy catre Romania, ca Bulgaria nu cred ca ar fi interesata iar cu Turcia relatiile sunt cam sifonate pe moment. Sau ajutor financiar pe modelul Israel. Marina rusa de azi nu mai este URSS, nu este necesara o flota impresionanta ca sa contrabalansezi flota ruseasca a Marii Negre. In plus, in Marea Neagra, aviatia are un rol foarte important, iar aia, am vazut relativ recent, este mai simplu de adus, infrastructura necesara sa fie.
dany :
Deci esti convins ca pe termen scurt/mediu RO si Ucraina nu sunt capabile singure sa si apere macar ZEE 🙂
Cat timp MN este la mana ruseasca toate statele riverane vor defila cu un morcov mare in zona rusinoasa. Automat toate resursele naturale din zona MN vor fi puse sub semnul intrebarii. Sa mai zic ca insasi navigatia poate fi blocata sub diverse forme? Nu se schimba raportul de forte militare in zona MN in defavoarea Rusiei, nicio sansa pentru statele riverane sa si desfasoare activitatile economice normal.
In alta ordine de idei, aviatia este si nu este. Mai ales vorbind de carpelile specifice RO. Ucraina? Nu cred ca vor primi avioane noi curand. In timp ce Ivan intareste portavionul Crimeea cu tot ce poate. Ai nevoie de avioane performante ieri, nicidecum carpelile actuale.
Ivan nu stie de finețuri din astea de mileniul 3, Ivan stie de de frica doar cand are un bocanc mare direct pe jugulara.
Avanpost american pe Insula Serpilor ar insemna efectiv ca pe termen lung Ucraina se indreapta catre Vest nicidecum catre iubirea sovietica
Avanpost american pe termen lung in zona Sulina/Mangalia (inchiriat pe 99 de ani) ar insemna angajamentul RO ca merge pentru macar 100 de ani catre valorile vestice. Cam 100 de ani ne trebuie sa recuperam decalajul existent intre noi si Vest 🙂
Mai adauga si faptul ca MN este punct intermediar pentru ambitiile chinezesti. Nu as fi suprins ca peste 15 ani, China sa cumpere un port cu totul in zona MN. Vezi Grecia, vezi Africa si probabil ceva prin America Latina. Sa vedem peste 15-20 de ani cum contrabalanseaza Sam influenta chinezeasca in MN fara macar o baza navala americana permanenta in MN
dany :
@Nicolae, cred ca ai vazut cum bate vantul referitor la Insula Serpilor 🙂 Concret cineva isi pune deja problema acestei insule pe care evident Ucraina nu o poate apara . Si nici daca ar fi oficial teritoriu romanesc noi nu am putea apara zona aceasta. Cu ce avem acum. Adica ce ziceam eu un comentariu mai sus. De aici pana la nevoia unui actor cu testicule mari in MN nu mai este decat un singur pas. Care actor are mare nevoie ca acea conventie Montreaux sa i permita sa se desfasoare in zona cum si cand doreste. Iar acest lucru se poate face in doar o singura situatie. Nu mai pun link ca sigur stii despre ce i vorba 🙂
rnhs :
Dupa cum spuneam, nu cred ca se va intampla asa ceva. Sunt si alte solutii pentru a intari prezenta NATO in MN, solutii care sa nu arunce complet in aer aceasta zona. Pentru ca exact asta s-ar intampla fara ca efectul practic sa aduca beneficii reale. In viitor, ma astept mai degraba la incercari de rediscutare a conventiei de la Montreaux.
Aia e o stanca, nu poate sustine viata si cu atat mai putin o baza navala.
Vantul bate, apa curge, pietrele raman… Roase, dar tot acolo.
dany :
Ce a fost in timp Insula Serpilor? Un avanpost, indiferent de proprietar. Intimplator, langa acea insula avem interese. Mari zic eu. Suntem noi capabili sa ne aparam interesele daca insula ajunge pe mana rușilor? Pentru ca daca insula intra in posesia rusilor sigur o sa aiba pretentii si la ce este langa ea. Pretentii militare de asemenea. Valoarea insulei in sine conteaza foarte putin si la fel de mult conteaza daca pe stanca respectiva se poate sustine viata sau nu. Importanta ei deriva din amplasare, din resursele aflate langa ea. Aceasta este cea mai simpla intrebare iar raspunsul e la fel de simplu
Toata lumea viseaza razboi in toata regula atit pe MN cat si pe zona terestra a Ucrainei. Eu zic ca Putin nu isi permite in acest moment sa sustina un razboi fățiș, dar isi permite sicane de tot felul atit pe zona terestra cat si pe zona maritima. Iar pietroiul acela ii permite sa sicaneze 1/4 din MN . Putin se simte bine cand toti cei de langa el se simt amenintati, singura „diplomație” pe care o cunoaste este parul pe spinarea altora. Indiferent ca i Georgia, ca i Ucraina/Cecenia etc
dany :
Surse neverificate sustin ca o nava militara ruseasca a ajuns pe Insula Serpilor. Stim cu totii ce avem in zona aceea. Acum poate intelegi de ce era necesara inchirierea insulei pe 99 de ani. Inca se mai pot oferi cu chirie cateva sute de hectare in zona Sulina unde sa si faca Sam baza militara…