Puţină istorie
În epoca sateliţilor, a GPS-ului şi a hărţilor digitale este greu să ne imaginăm cum se naviga în Epoca Marilor Descoperiri Geografice, când hărţile maritime erau încă nescrise. Marile descoperiri sunt rezultatul unui real progres al ştiinţelor combinat cu atât de umana lăcomie a omenirii.
De exemplu, călătoria istorică întreprinsă de Magellan este rezultatul unei intuiţii fenomenale întărite de găsirea unei hărţi… greşite. Căci Magellan, atunci când a cerut bani, oameni şi corăbii regelui Spaniei a promis că el va găsi calea de trecere dintre Oceanul Atlantic şi Pacific:
„Există o strâmtoare între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. O ştiu. Cunosc locul unde se află. Daţi-mi o flotă şi vă voi arăta calea de trecere, pornind de la răsărit spre apus, pentru a ocoli întreg pământul.”
Atunci când a făcut această promisiune, Magellan se baza pe o hartă a cosmografului Martin Behaim găsită în arhiva secretă a regelui Portugaliei în care el scotocise pe vremuri. Martin Behaim fusese cartograf al curţii portugheze până la moartea sa în 1507. Iar acesta din urmă se baza pe raportul unui pilot portughez care susţinea că, navigând pe lângă coasta americană, ar fi găsit la aproximativ 40o latitudine sudică, un cap („Cabo”), corespunzător Capului Bunei Speranţe. Pilotul ar fi ocolit acest cap şi ar fi văzut o strâmtoare largă, asemenea celei de la Gibraltar, şi care ar fi dus către cealaltă mare. În realitate, pilotul portughez care nu a avut curiozitatea de a naviga prin aşa zisa strâmtoare, găsise estuarul fluviului La Plata…[1]
Navigaţia prin ape necunoscute este periculoasă după cum a aflat şi James Cook în data de 10 iunie 1770 când, HMB Endeavour, aflată sub comanda sa, a eşuat pe când naviga spre nord, de-a lungul coastei estice a Australiei. De vină a fost un recif, evident necartografiat pentru că James Cook nu avea hărţi ale coastei australiene, nici Google Maps, nici GPS şi nici posibilitatea de a trimite sonde care să scaneze zona. Nici nu avea cum să aibă pentru simplul fapt că el a fost primul european care a văzut continentul australian şi cel care a creat primele hărţi (foarte precise pentru vremea aceea) ale coastelor acestuia.[2]
Definiţie şi descriere
Ajungem astfel la termenul de astăzi, hidrografia, care este ştiinţa ridicării şi întocmirii hărţilor marine. Această sarcină revine, de regulă, marinei militare, al cărei serviciu hidrografic se ocupă şi cu întocmirea altor documente de navigaţie.[3] Serviciul Hidrografic Maritim român a fost înfiinţat în data de 23 februarie 1926, de comandorul Alexandru Stoianovici din Marina Militară.
Astăzi, Direcţia Hidrografică Maritimă este autoritatea naţională în domeniul hidrografiei maritime şi cel al semnalizării maritime prin faruri, fiind expertul naţional în problemele ce privesc cartografia marină, hidrografia maritimă, oceanografia, geografia marină şi delimitările maritime. Direcţia Hidrografică Maritimă execută şi serviciul operativ permanent pentru asigurarea meteorologică a Forţelor Navale şi funcţionarea mijloacelor de semnalizare maritimă. În plus, Direcţia editează documente nautice atât pentru nevoile Forţelor Navale cât si pentru toate navele civile ce intră în apele teritoriale ale României.
Din anul 2007, Direcţia Hidrografică Maritimă este reprezentanta României la Organizaţia Hidrografică Internaţională. Principalele activitati desfasurate de Direcţia Hidrografică Maritimă, direct de pe site-ul direcţiei, sunt următoarele[4]:
- gestionarea sistemului naţional de informaţii hidrografice maritime;
- realizarea, gestionarea şi ţinerea la zi a fondului de date şi informaţii privind activitățile de cartografie, geodezie marină şi navigaţie maritimă;
- cercetarea batimetrică a mării;
- cercetarea geodezică şi de altă natură a obiectelor din zona costieră, din mare, de pe solul submarin şi din zona submarină;
- geofizica mării şi oceanografia în arealul relevant pentru hidrografie;
- elaborarea, producţia si actualizarea hărţilor marine de navigaţie şi a documentelor nautice pentru zona de responsabilitate din Marea Neagra;
- reprezentarea României la organizaţiile internaţionale cu care aceasta cooperează în domeniul hidrografiei maritime și a semnalizării maritime;
- serviciul permanent de monitorizare şi prognoză meteorologică maritimă pentru Fortele Navale;
- avertizarea, atenționarea și informarea asupra fenomenelor meteorologice periculoase în vederea planificării și desfașurării activităților militare și generale ale Forțelor Navale;
- vânzarea hărţilor şi publicaţiilor nautice româneşti;
- elaborarea publicaţiilor nautice, a avizelor pentru navigatori şi a avizelor radio pentru navigatori;
- asigurarea hidrografică, de navigaţie, geografică, topo-geodezică şi hidrometeorologică a Forţelor Navale;
- compensarea aparaturii de navigaţie pentru navele Fortelor Navale sau pentru orice alte nave civile la solicitare;
- mentenanța sistemului de semnalizare maritimă de pe litoralul romanesc.
Nava hidrografică „Căpitan comandor Alexandru Cătuneanu”
Pentru îndeplinirea activităţilor sale specifice, Direcţia Hidrografică Română dispune de o navă hidrografică, „Căpitan comandor Alexandru Cătuneanu”[5]. A fost proiectată de ICEPRONAV Galaţi (Proiect 1395), şi a intrat în serviciu în 1996, sub numele de Hercules[6][7]. Nava soră este remorcherul maritim de salvare „Grozavul” care a fost construit în şantierul Olteniţa între anii 1989 – 1993 şi a intrat în exploatare în aprilie 1993. „Grozavul” a fost proiectat ca remorcher maritim de salvare şi poate fi folosit ca spărgător de gheaţă în porturi şi în zonele costiere. Acesta poate executa misiuni de salvare a navelor aflate în dificultate, salvare de echipaje, lupta împotriva incendiilor, evacuarea apei din compartimente inundate, sprijin logistic pentru activitaţile de scufundare.
Diferenţa majoră dintre cele două, „Cătuneanu” şi „Grozavul”, cel puţin conform datelor oficiale, pare să fie deplasamentul, care în cazul „Grozavului”, la încărcare maximă, atinge 3600 tone. Prin comparaţie, „Cătuneanu” este creditat cu un deplasament maxim de 2665 de tone. Este posibil ca cea din urmă să nu păstreze capabilităţile de spărgător de gheaţă.
La sfârşitul anului trecut, Şantierului Naval Midia S.A. i-a fost atribuit un contract de reparaţii şi andocare la navele proiect 1395 (n.n. „Cătuneanu” şi „Grozavul”) în valoare de 4 724 449 lei, probabil fără TVA. Se va încheia un acord cadru cu durata de 2 ani care va presupune reparaţii şi întreţinere la corpul navelor, reparaţii la instalaţiile de răcire ale motoarelor principale, respectiv auxiliare şi efectuarea unor lucrări de amenajări interioare.[8]
O construcţie similară şi acelaşi plan de forme pare să aibă şi spărgătorul Perseus, o navă care va fi modernizată de Damen Mangalia, aici proprietarul navei, AFDJ Galaţi, optând pentru remotorizarea navei, resursa ei fiind astfel prelungită pentru încă 20 de ani.[9] O opţiune care ar merita să fie luată în considerare şi de Forţele Navale Române.
Dar să revenim la „Cătuneanu” ale cărei principale misiuni sunt:
- cercetarea hidrografică şi oceanografică a bazinului Mării Negre în sprijinul navigaţiei;
- realizarea balizajelor necesare navigaţiei în siguranţă în raioanele aflate sub jurisdicţia României;
- cercetări privind morfologia şi a modificărilor morfologice a fundului Mării Negre;
- efectuarea de măsurători hidrografice şi oceanografice periodice cu caracter statistic în sprijinul acţiunilor de luptă ale Forţelor Navale;
- cercetări privind fundul mării pentru sprijinul din timp de pace a acţiunilor de luptă contra minelor.
În secundar, nava poate îndeplini şi următoarele misiuni: remorcaj, intervenţii în caz de incendiu la bordul altor nave sau pe platformele de foraj marin sau avarierii unor nave în situaţii de criză, evacuarea apei din compartimentele inundate ale navelor avariate.
Caracteristici tehnice:
- Lungimea maximă – 64,7 m
- Lăţimea maximă – 14,6 m
- Înălţimea de construcţie – 7,11m
- Pescaj mediu la deplasament maxim – 5,5m (6,15 m cu carcasa senzori)
- Deplasament standard – 2 366 t
- Deplasament plin – 2 450 t
- Deplasament maxim – 2 665 t
- Viteza maximă la deplasament normal – 11 Nd.
- Viteza economică – 8 Nd
- Autonomia – 30 zile
- Raza de acţiune – 2000 Mm
- Capacitate transport persoane: 63
- Capacitate transport mărfuri: 148 m³
Propulsie:
- Motoare principale: 2 x 12 R 251 FMA (ICM Reşiţa)
- Număr /tip elice: 1 buc. dreapta, 1 buc. stânga, Ka 5-75 / Duză nr 19A, diametrul = 3200 mm
Uzina electrică:
- Diesel-generator 6VD 26/20AL1, 3 buc, 585 KVA, tensiune 400V
- Diesel-generator avarie D-120, 1buc, 70 KVA, tensiune 400V
Instalaţii hidrografice:
- Sistem de cercetare hidrografică multifascicol Kongsberg EM 3000
- Sistem de cercetare hidrografică monofascicol Kongsberg EA 400[10]
- Sistem de poziţionare DGPS Thales – Sagitta
Cele două sisteme sunt sonare cu scanare laterală, unul multifascicol, celălalt monofascicol. Iată ce poate face sonarul multifascicol Kongsberg EM 3000:
Celălalt sonar poate fi utilizat pentru a identifica obiectele (epave, mine marine) aflate pe fundul mării, pentru măsurarea adâncimilor sau explorarea şi cercetarea zonelor portuare sau a apelor puţin adânci.
Şi dacă cele două poveşti de la început nu v-au convins, vă voi spune încă una, din epoca GPS-ului şi a hărţilor digitale.
O poveste cu morală
În data de 8 ianuarie 2005[11], USS San Francisco (SSN-711) naviga cu viteză maximă la o adâncime de 160 m, la aproximativ 364 de mile marine sud-est de Guam, undeva între atolii Pikelor şi Lamotrek. Moment în care a lovit un munte subacvatic. Coliziunea a condus la avarii semnificative ale provei – sonarul şi la ruperea unor tancuri de balast, dar corpul rezistent nu a fost avariat şi nici reactorul, 98 de oameni fiind răniţi, o bună parte din echipajul submarinului ce număra 137 de oameni. A reuşit cu greu să iasă la suprafaţă şi, escortat de mai multe nave, a ajuns la baza din Guam în 10 ianuarie 2005. S-a înregistrat şi un deces.
Ancheta a concluzionat că cei de la conducerea submarinului nu au fost în stare să planifice corespunzător voiajul submarinului şi că, muntele submarin nu apărea pe harta folosită pentru navigaţie. Cu toate acestea, muntele cu pricina apărea pe alte hărţi care se aflau la bordul submarinului dar informaţiile nu au fost transferate pe harta folosită efectiv pentru navigaţie, procedurile privind o bună practică marinărească fiind ignorate. Comandantul navei, comandor Kevin Mooney a pierdut comanda.
Morala? Cam greu fără hărţi… Şi mai rău dacă le ai şi nu le foloseşti cum trebuie. Informaţia a fost valoroasă dintotdeauna (Magellan?) iar hărţile reprezintă informaţia.
Nicolae
Surse bibliografice:
[1] „Magellan – omul şi fapta sa”, pag. 64-66, Stefan Zweig, Editura Paul Editions, Bucureşti, 2019
[2]https://www.nma.gov.au/explore/features/european_voyages/european_voyages_to_the_australian_continent/empire/endeavour_runs_aground
[3] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 252, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
[4] https://www.dhmfn.ro/ro/activitatea_dhm.html
[5] https://www.dhmfn.ro/ro/catuneanu.html
[6] https://www.mangalianews.ro/2017/04/marin-tanase-santierul-naval-mangalia-in-anii-marilor-realizari-episodul-7-vedetele-fluviale/
[7] http://constantareala.ro/49-milioane-de-lei-pentru-retehnologizarea-remorcherului-perseus/
[8] https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/nava-proiect-1395-icepronav-andocata-si-reparata-de-santierul-naval-midia-sa-document-703298.html?
[9] https://www.defenseromania.ro/spargatorul-de-gheata-perseus-va-fi-modernizat-la-damen-mangalia_597877.html
[10] https://www.kongsberg.com/maritime/products/mapping-systems/mapping-systems/single-beam-echo-sounders/EA400-600/
karadeniz :
Cătuneanu/Hercules și și Grozavul sunt două nave ale aceluiași proiect 1395 conceput de ICEPEONAV Galați, se pare după proiectul remorcherului Perseus. Caracteristicile principale ale celor 2 nave sunt identice chiar dacă Forțele Navale le mai modifică. Și Hercules/Cătuneanu poate sparge ghiața.
rnhs :
Multumesc pentru completari, foarte utile, ca de obicei! 🙂 E bine de stiut ca si Catuneanu poate sparge gheata. Daca pana acum am avut parte de ierni foarte blande, scaderea activitatii soarelui (ciclica) ne-ar putea aduce ierni mult mai friguroase cand Marea Neagra (vestul ei, cel putin) va ingheta. Si atunci e bine sa ai doua nave grele care sa sparga gheata…
Marius B :
70% din suprafata Pamantului este acoperita de apa (de unde si gluma conform careia planeta noastra ar fi fost mai bine botezata „Apa”) si totusi stim foarte putine despre orice se intampla sub suprafata apei. De fapt este uimitor cat de putin explorata este zona subacvatica; in acest moment probabil avem harti mai detaliate ale suprafetei planetei Marte decat ale oceanelor. Sunt doar 5 nave capabile sa exploreze adancimile abisale, si cea mai performanta se apropie de 60 de ani. Costurile sunt mari si cartografierea performanta a ramas legata de domeniul militar si cel al deversarii deseurilor radioactive.
Istoria erorilor de cartografiere care au condus la mari descoperiri s-a repetat si in spatiu, un exemplu fiind canalele de pe Marte care ne-au dus cu gandul la prezenta vietii inteligente, de unde si dorinta enorma de a cerceta planeta,
In CAT anul trecut, la inzestrare esentiala, pentru FNR apareau si vanatorii de mine alaturi de corvete. Am aflat despre discutii sau demersuri legate de toate celelalte inzestrari esentiale (transportoare, rachete s-a, elicoptere transport, avion mf etc), mai putin despre aceste vanatoare. Presupunand ca va fi vorba despre unele noi, si sperand ca vor fi asemanatoare programului BENE semnalat de tine, nu crezi ca vor prelua si o parte din activitatile de cartografiere si cercetare ale celor doua nave din articol?
rnhs :
Urmatorul articol este despre licitatiile marinei. Stadiu etc Mustele sunt dragoare clasice. Practic insa, daca te uiti la echipamentele navei hidrografice, orice nava poate fi dotata cu ele astfel incat sa indeplineasca misiuni de cartografiere.