Seria „Piraţii din Caraibe”, al cărei fan sunt, şi promisiunea făcută acum ceva timp, m-au determinat să scriu astăzi la termenul săptămânii despre „Jolly Roger”. Nu ştiu câţi dintre voi cunosc acest termen care, în esenţă, reprezintă denumirea dată steagului piraţilor.

Imaginea generalizată în mentalul colectiv constă dintr-un craniu suprapus pe două oase încrucişate, toate albe, pe un fond negru. Denumirea de origine britanică, surprinzător nu-i aşa? (#sarcasm off), s-a generalizat în prima parte a secolului al XVIII-lea, în ceea ce istoricii au numit „Golden Age of Piracy”.

„Jolly Roger” a fost utilizat de piraţi celebri, cum ar fi Black Sam Bellamy, Edward England sau John Taylor în cursul anilor 1710 şi s-a răspândit pe scară largă în cursul anilor 1720. Termenul în sine a fost utilizat pentru prima dată într-o carte publicată de Charles Johnson în Anglia, în 1724, „A General History of the Pyrates”. Se pare că se mai folosea şi termenul de „Old Roger”, după cum rezultă din ziarul „Weekly Journal” sau „British Gazetteer” (London, Saturday, October 19, 1723; Issue LVII, page 2, col. 1), din care redăm direct în engleză:

Parts of the West-Indies. Rhode-Island, July 26. This Day, 26 of the Pirates taken by his Majesty Ship the Greyhound, Captain Solgard, were executed here. Some of them delivered what they had to say in writing, and most of them said something at the Place of Execution, advising all People, young ones especially, to take warning by their unhappy Fate, and to avoid the crimes that brought them to it. Their black Flag, under which they had committed abundance of Pyracies and Murders, was affix’d to one Corner of the Gallows. It had in it the Portraiture of Death, with an Hour-Glass in one Hand, and a Dart in the other, striking into a Heart, and three Drops of Blood delineated as falling from it. This Flag they called Old Roger, and us’d to say, They would live and die under it.

Au existat nenumărate variaţii şi variante ale „Jolly Roger”, fiecare pirat având propria „personalitate artistică”.

Merită precizat că navele pirat nu arborau „Jolly Roger” în permanenţă ci doar când aveau nava atacată în raza tunurilor. De obicei, arborarea steagului era însoţită şi de o lovitură de avertizare, astfel încât intenţiile deveneau cât se poate de clare. Într-o epocă a heraldicii, când şi cel mai amărât nobil avea propriul blazon, nici piraţii nu erau mai prejos, steagul fiecăruia fiind de obicei „individualizat” (ca mai sus) astfel încât oricui i-ar fi fost foarte clar cine era atacatorul. Iar dacă acesta din urmă era cunoscut îndeosebi pentru ferocitatea, cruzimea şi violenţa în luptă, nava atacată era de multe ori tentată să renunţe la orice rezistenţă în speranţa că vieţile membrilor echipajului aveau să fie cruţate.

De cele mai multe ori, „Jolly Roger” făcea deosebirea dintre un pirat şi un corsar, ştiut fiind că aceştia din urmă luptau după alte reguli şi acţionau întotdeauna în baza unei scrisori de împuternicire acordată de un stat suveran. Teoretic, corsarii se limitau la navele inamicului statului care le angajase. Pentru statele care nu dispuneau de nave proprii angajarea corsarilor era un mod foarte eficient de a-şi spori efectivele. Este şi cazul polonezilor care au folosit corsarii germani din Gdansk în războiul purtat cu teutonii, în a doua jumătate a secolului al XV-lea.

De altfel, a doua circumnavigaţiune, efectuată de celebrul navigator Francis Drake, nu este decât o expediţie de pradă care s-a prelungit foarte mult. Este de notorietate faptul că Drake a fost la începutul carierei un foarte eficient corsar aflat în slujba Elisabetei.

Tradiţia corsarilor s-a prelungit până în secolul al XX-lea, germanii folosind nave corsar atât în timpul Primului Război Mondial cât şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cei curioşi pot citi mai multe detalii aici şi aici

Submarinele care au luptat în Primul şi în cel de-Al Doilea Război Mondial au continuat să arboreze „Jolly Roger”, în temeiul unei tradiţii reinstaurate ca urmare a declaraţiei Amiralului Sir Arthur Wilson, Prim Lord al Amiralităţii Britanice, făcută în preajma Primului Război Mondial. Acesta s-a referit la submarine ca fiind o armă lipsită de onoare şi, mai ales, extrem de lipsită de orice spirit britanic. El a declarat că va convinge Amiralitatea ca, în cazul în care echipajele submarinelor inamice vor fi prinse, să fie spânzurate precum piraţii.

Însă când în Septembrie 1914, submarinul britanic HMS E9 a torpilat şi scufundat crucişătorul german SMS Hela, comandantul acestuia, Max Horton, a arborat la intrarea în bază „Jolly Roger”, în amintirea (a se citi în ciuda) celor declarate de Wilson.

Practica a fost utilizată şi în cel de-Al Doilea Război Mondial, HMS „Osiris” arborând „Jolly Roger” cu ocazia întoarcerii din misiunea în care a scufundat distrugătorul italian „Palestro”. În timpul războiului submarinele britanice aveau permisiunea de a arbora „Jolly Roger” în ziua întoarcerii dintr-o misiune de succes, de la momentul intrării în bază până la apusul soarelui. Uneori steagurile erau trecute de la un submarin la altul.

Însă nu mică a fost uimirea presei americane în 2017 când, USS „Jimmy Carter”, unul dintre cele mai moderne submarine ale US Navy (clasa Seawolf), a arborat „Jolly Roger” la intrarea în bază, la finalul misiunii sale. Evident, în virtutea tradiţiei, toată lumea s-a întrebat care erau realizările USS „Jimmy Carter” din acea misiune. Întrebarea a rămas fără răspuns şi, probabil, aşa va rămâne până ce US Navy va desecretiza arhivele, adică undeva peste vreo 50 de ani…

Chiar şi în 2018 unele dintre mările lumii sunt încă infestate de piraţi, în ciuda eforturilor de a limita impactul lor asupra traficului comercial internaţional. Însă nimeni nu mai arborează „Jolly Roger” cu ocazia atacurilor asupra navelor comerciale.

Nici Marea Egee nu a dus lipsă de piraţi în secolele trecute. Pirateria a fost eradicată în Egee în secolul al XIX-lea, unul dintre cei care au contribuit la asta fiind român. Iar despre el vom vorbi cu ocazia unei noi serii despre personalităţi române.

Până atunci, în ciuda celor spuse mai sus, some say, they are still there… 😉 🙂

---

Surse bibliografice:

https://www.washingtonexaminer.com/why-was-the-uss-jimmy-carter-flying-the-jolly-roger

Wikipedia