Monitor[1]

Conform dicţionarului cu care v-am obişnuit deja, monitorul este o navă militară cuirasată cu borduri joase şi pescaj redus, dotată cu piese de artilerie de mare calibru. Denumirea derivă de la prima navă de această clasă – USS „Monitor”, construită în anul 1862 în SUA pentru unionişti de inginerul suedez Ericsson şi care s-a confruntat cu nava confederată CSS „Virginia”, o fostă fregată denumită anterior „Merrimack”, în timpul Războiului de Secesiune (1861 – 1865).

Monitoarele pot fi clasificate după cum urmează:

• Maritim (deplasament de până la 8000 t; I – II tunuri de până la 380 mm) destinat bombardării obiectivelor importante de pe coastă şi distrugerii navelor inamice în zona costieră. Treptat a fost înlocuit cu alte tipuri de nave maritime purtătoare de artilerie;
• Fluvial (400 – 1000 t deplasament; II – IV tunuri de 102 – 152 mm) destinat sprijinului de artilerie al trupelor terestre la flancul acestora rezemat pe fluviu, sprijinului forţării unui curs mare de apă, asigurării comunicaţiilor proprii pe fluviu ş.a.

Marina română a dispus în trecut de şapte monitoare: patru achiziţionate în 1907 – „Brătianu”, „Catargiu”, „Kogălniceanu” şi „Lahovari” şi încă trei, primite ca despăgubiri de război de la fostul imperiu Austro-Ungar, botezate „Ardeal”, „Basarabia” şi „Bucovina”, fiind una dintre cele mai puternice forţe fluviale europene din perioada interbelică.

În prezent, Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie are în organizarea sa trei monitoare construite în prima jumătate a anilor 1990, ce poartă nume istorice menţinând tradiţia vechilor monitoare – „Mihail Kogălniceanu”, „Ion C. Brătianu” şi „Lascăr Catargiu” şi cinci vedete blindate – „Rahova”, „Opanez”, „Smârdan”, „Posada” şi „Rovine”.[2]

Războiul de Secesiune a consemnat multe premiere în materie de armament şi tactici militare, una dintre acestea fiind şi prima bătălie între două nave cuirasate, cea dintre USS „Monitor” şi CSS „Virginia”. USS „Monitor”, care a dat numele unei întregi clase de nave, a fost proiectată de inginerul suedez John Ericsson şi construită la Green Point, Long Island. Arhitectura navei era complet diferită de a oricărei alte nave din epocă. Avea un deplasament de 1003 t la o lungime de 54,6 m, o lăţime de 12,6 m şi un pescaj de 3,2 m. Maşina cu aburi producea 320 CP propulsând nava cu o viteză de aproximativ 6 Nd. Avea un echipaj de 49 de oameni. În singura turelă se aflau două tunuri de 280 mm cu ţeava lisă de tip Dahlgren. Deşi mai multe invenţii ale inginerului Ericsson erau incorporate în construcţia lui USS „Monitor”, acesta a transmis Uniunii drepturile sale asupra întregii nave, renunţând în acest fel la recompensele financiare aferente. A spus că aceea avea să fie contribuţia sa la glorioasa cauză a Uniunii.[3]

Construcţia, lansarea şi intrarea în serviciu s-au făcut într-un ritm deosebit de accelerat datorită ameninţării reprezentate de rivala sa, CSS „Virginia”. USS „Monitor” va ajunge exact la timp, după ce, timp de două zile, CSS „Virginia” redusese efectiv la simple aşchii aproape toată flota unionistă.

Duminica de 9 martie 1862 avea să consemneze prima bătălie purtată vreodată între nave cuirasate marcând definitiv sfârşitul epocii marilor veliere. La 8:30, USS „Monitor” a deschis focul împotriva CSS „Virginia”. Navele au schimbat mai multe serii de lovituri, fără a-şi provoca avarii semnificative, cuirasele dovedindu-se extrem de rezistente.

De la bordul fregatei de lemn USS „Minnesota”, atacată de „Virginia” înaintea sosirii navei unioniste „Monitor” lucrurile se vedeau însă cu totul altfel. Iată mărturia comandantului „Minnesotei”, Van Brunt:

„Când s-a apropiat a doua oară (n.n. „Virginia”), am deschis foc cu toate piesele din bordul respectiv şi cu tunul pivotant de 10 ţoli; această bordee ar fi putut distruge orice navă de lemn din lume. „Virginia” a răspuns cu tunul ghintuit din prova ce a tras un proiectil care a traversat 4 compartimente şi a explodat în cabina şefului de echipaj, transformând 4 cabine într-una singură, făcând să explodeze două încărcături de artilerie, aprinzând concomitent mai multe focare de incendiu stinse imediat din fericire de primul meu locotenent.”

Cam asta era măsura forţei celor două nave cuirasate prin comparaţie cu frumoasele, dar perimatele, veliere de luptă din lemn…

Bătălia dintre „Monitor” şi „Virginia” nu a avut învingător sau învins. „Virginia” a trebuit să se retragă din cauza echipajului epuizat după două zile de luptă continuă dar şi datorită pescajului mare al navei confederate, „Virginia” riscând să eşueze din cauza fluxului aflat pe sfârşit. Nici plăcile de blindaj ale „Virginiei” nu mai erau într-o stare prea bună, necesitând schimbarea.

Bătălia a durat aproximativ două ore şi jumătate, timp în care „Monitor” a tras 41 de ghiulele pline cu fontă şi a încasat 22 de lovituri în plin.

Mi se pare elocvent un articol al vremii din Times care spunea:

„Dacă noi, britanicii, aveam până ieri 149 nave de război de prima clasă disponibile imediat, astăzi nu mai avem decât două, Warrior şi Ironsides.”

Calităţile nautice extrem de slabe au condus la pierderea USS „Monitor” în timpul unei furtuni din noaptea de 31 decembrie 1862. Epava a fost regăsită şi fotografiată în aprilie 1974, pozele fiind publicate în numărul din ianuarie 1974 al revistei National Geographic.[4]

Buni păstrători ai tradiţiilor, americanii au făcut un muzeu dedicat USS „Monitor” şi bătăliei epice din timpul Războiului de Secesiune. O replică a acestuia împreună cu alte artefacte salvate la locul naufragiului pot fi admirate la The Mariners’ Museum & Park, despre care puteţi citi mai multe aici

Şi un scurt film, în loc de sfârşit:

 

Nicolae Hariuc

 

Bibliografie:

[1] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 338, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006

[2] http://www.navy.ro/despre/organizare/nave_div67.php

[3] https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Monitor

[4] Modelism Internaţional, 1/1994, pag. 14