×

Torpiloarele Romaniei: vedetele cu aripi subacvatice tip Huchuan


Cam toate marinele militare au deţinut la un moment dat în flota lor vedete rapide cu aripi subacvatice având ca principal armament fie torpilele, fie rachetele anti-navă, în funcţie de data construcţiei şi operaţionalizării lor.

Conceptul, denumit în engleză hydrofoils, a revenit în actualitate în cazul velierelor de curse, cum ar fi cele din Cupa Americii şi nu numai. În clipul de mai jos puteţi vedea cum funcţionează acest sistem pe ultimul model de velier ce va participa în ediţia viitoare a Cupei America.

Principiul e destul de simplu: nava utilizează aripile subacvatice pentru a crea portanţă, ridicând coca navei din apă ceea ce conduce la o rezistenţă mult mai mică la înaintare şi, pe cale de consecinţă, la obţinerea unor viteze ridicate la aceeaşi putere instalată. Iniţial, aripile subacvatice erau dispuse în prova şi aveau forma unui V. Cele moderne, au forma unui T inversat şi tind a fi dispuse mai aproape de centrul navei.

Primele încercări de realizare a unor vedete rapide cu aripi subacvatice datează din preajma Primului Război Mondial, remarcându-se inventatorii italieni Guidoni şi Forlanini. Combinaţia vedetă rapidă & torpile a fost una de succes, forţele italiene reuşind să scufunde în Primul Război Mondial cuirasatul austro-ungar „Szent Istvan”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sistemul este perfecţionat de germani şi, după încheierea războiului, de către sovietici, care au moştenit atât proiectul cât şi echipa germană. Şi americanii şi italienii au avut la un moment dat în dotare vedete rapide cu aripi subacvatice. După ştiinţa mea, în prezent, nicio marină militară nu mai are în serviciul activ vedete rapide cu aripi subacvatice.

Conceptul a fost însă cel mai bine dezvoltat de chinezi, în urma încheierii unui acord de asistenţă tehnică cu URSS. Aceştia vor produce începând cu 1962 unităţile clasei Hu Chwan (sau Huchuan) ajungând ca în 1990 să deţină, conform Jane’s, nu mai puţin de 105 unităţi.

Trei unităţi ale clasei Huchuan au fost transferate ţării noastre. De asemenea, România a primit şi licenţa de fabricaţie, proiectul românesc fiind adaptat de ICEPRONAV Galaţi sub numele Proiect 834, pregătirea de fabricaţie începând în 1960 la Şantierul Naval Mangalia.

torpiloarele Romaniei

Dar să detaliem puţin. Misiunile navelor erau următoarele:

  • distrugerea navelor de suprafaţă, de luptă, de desant şi de transport ale inamicului;
  • executarea cercetării tactice şi supravegherii în folosul forţelor proprii sau ale altor forţe ale marinei;
  • participarea la acţiuni de minare de manevră sau ofensive;
  • debarcarea grupelor de cercetare-diversiune pe litoralul inamic precum şi recuperarea acestora;
  • participarea la apărarea porturilor maritime şi a altor obiective economice.

Caracteristicile tehnice principale erau:

Lungime maximă ……………………………….. 22,5 m
Lățime maximă ………………………………….. 6,3 m
Înălțime de construcție ……………………….. 2,4 m
Pescaj mediu ……………………………………… 1,16 m
Deplasament standard ……………………….. 41,72 t
Deplasament normal ………………………….. 44,5 t
Deplasament maxim ………………………….. 47,28 t
Viteza maximă la deplasare normală ……. 51,7 Nd (aproximativ 96 km/h)
Echipaj: …………………………………………….. 1 ofițer, 6 maiștri militari, 4 militari

Propulsie:

Motoare principale 3 x 12 – 180 (M 400); putere motor 1200 CP; 3 elice cu pas fix
Generatoare electrice- 1×5,6 kv, 24 V, cc

Armament:

Artilerie II turele x 2 x 14,5 mm
Arme sub apă TLT – II tuburi x 1 533 mm

Tip torpile:

– pentru nave de suprafață – T53 – 66/T53 VA (cu cap de căutare)
– pentru submarine SET – 53 (cu cap de căutare)

Aici se impun câteva precizări. Deşi vedetele pe aripi subacvatice puteau folosi torpile antisubmarin, ele nu erau echipate cu staţie de hidrolocaţie (sonar) pentru căutarea submarinelor. Practic acestea aveau doar posibilitatea tehnică de a lansa torpilele antisubmarin SET – 53.

Navele care în mod obişnuit utilizau torpile antisubmarin cu cap de căutare erau vânătoarele de submarine (cum ar fi corvetele Tetal, de exemplu) care, pe lângă stațiile de hidrolocație, erau dotate și cu centrale de lansare care stabileau elementele necesare lansării. O astfel de navă putea fi sprijinită și de navele care aveau tuburi lanstorpilă prin care puteau lansa torpile SET – 53. Navele de sprijin primeau de la nava care dirija atacul (un vânător de submarine, dotat cu stație de hidrolocație și centrală de lansare), pozițiile pe care trebuiau să le ocupe, direcția (relevmentul de lansare) şi momentul  lansării.  Lansând 2-3 torpile din mai multe direcții creștea mult probabilitatea de lovire a submarinului vânat.

Chiar dacă această posibilitate era disponibilă, s-ar părea că această tactică nu a fost folosită, cel puţin nu de către vedetele cu aripi portante.

În epoca războiului în reţea este foarte interesant de văzut cum lucrau navele flotei militare române în vremurile acelea. Pe scurt, când un submarin era căutat de navele antisubmarin, doar o singura navă reușea de regulă să-l descopere. Aceasta transmitea poziția și elementele de mișcare celorlalte nave și era prima care iniția atacul și conducea celelalte nave, atât timp cât avea contact cu submarinul.

Oarecum asemănător se proceda şi la lansarea rachetelor sau a torpilelor atunci când navele lansatoare nu aveau contact cu inamicul. Se folosea o navă similară pe post de PODI/PIOD (Punct Observare-Dirijare Înaintat / Punct Înaintat de Observare Dirijare) iar când aceasta descoperea inamicul transmitea navelor aflate în urmă poziția sa și poziția inamicului față de ea astfel că acestea puteau lansa armamentul principal de la distanța maximă de lovire chiar fără să aibă contact cu inamicul.

Echipamente de detecţie, comunicaţii şi navigaţie:

Radiolocație R-752, SRN-207
Aparatură navigație și radionavigație
Girocompas – DKGM-K3
Pilot automat de drum DT-2
Indicator giroscopic de drum Gradus
Compas Magnetic KI-12
Aparatura radio
St.Rd. US: R-1301, R-1230
St.Rd. UUS: R-619, A- 410
St.Rd: R64

Plinuri:

Motorină 5,24 t
Ulei 0,17 t
Apă 0,07 t
Muniție 14,5 mm – 2320 buc.

Norme Tactice:

Rază de acțiune – 225 Mm
Gradul mării:
Pentru utilizare armament – gradul 3
Pentru navigație – gradul 4
Autonomie marș continuu la viteză de croazieră – 2 zile
Rază girație 100 metri.

România a beneficiat de ajutorul specialiştilor chinezi, primele două vedete folosind însă motoare diesel ruseşti din rezerva marinei, până la venirea celor chinezeşti. 30 de unităţi au fost construite pentru marina militară, navele fiind individualizate doar cu numere de bordaj.

Conform unei surse, prima unitate a fost înfiinţată în 30 octombrie 1964, Divizionul 81 VTAP cu 5 unităţi având numerele de bordaj 51, 52, 53, 54 şi 55. Conform tabelului de mai jos, primele unităţi au intrat în serviciu în 1974.

Nr. bordaj Intrare serviciu Nr. bordaj Intrare serviciu Nr. bordaj Intrare serviciu Nr. bordaj Intrare serviciu Nr. bordaj Intrare serviciu Nr. bordaj Intrare serviciu
51 1974 56 1974 61 1975 66 1981 71 1982 321 1988
52 1974 57 1974 62 1975 67 1981 72 1982 322 1989
53 1974 58 1975 63 1975 68 1982 73 1982 323 1989
54 1974 59 1975 64 1976 69 1982 74 1983 324 1990
55 1974 60 1975 65 1976 70 1982 320 1987 325 1990

 

Două nave au fost alocate transportului rapid de scafandri, fiind şi singurele care au primit denumiri: „Marte” şi „Jupiter”, ultima figurând ca navă activă pe site-ul Forţelor Navale Române. „Jupiter” păstrează mitralierele de 14,5 mm însă nu este prevăzută cu tuburile de lansare torpile.

torpiloarele Romaniei
VTAP „Jupiter” Sursa: Forţele Navale Române

S-ar părea că o unitate a fost construită de SN Mangalia pentru un armator grec şi livrată ca atare. Poveştile marinăreşti spun că acesta a folosit nava pentru a face contrabandă cu ţigări. Vedeta era cea mai rapidă navă din zonă, cu mult mai rapidă decât unităţile locale ale pazei de coastă şi, pentru distrugerea ei, a fost nevoie de intervenţia forţelor speciale elene.

Asimilarea construcţiei vedetelor nu a fost una lipsită de probleme. Una dintre ele a fost cea a elicelor care se rupeau datorită fenomenului de cavitaţie la turaţie mare, în ciuda faptului că erau realizate din oţel de calitate. Specialistul chinez chemat de români a rezolvat problema într-un mod foarte simplu, dând dovadă de o extraordinară pregătire meşteşugărească: turnare la forme de nisip fără liant bachelitic şi cu şabloane de carton trasate ad-hoc. Prelucrare manuală ulterioară şi finisare grosieră. Iar elicele astfel manufacturate funcţionau perfect! Problema a fost ulterior rezolvată prin achiziţionarea unor utilaje moderne din Japonia.

La probele efectuate în poligon fără armament în 1975, vedeta comandată de Lt. Gomoescu a atins 52,2 Nd (96,67 km/h!), fapt remarcabil dacă luăm în considerare faptul că sistemul de sustentaţie prova avea reglaj manual, doar cel din pupa fiind cu compensare automată.

Vedetele au avut parte de câteva premiere de-a lungul carierei lor operaţionale de aproape 30 de ani: primul marş de noapte de după război executat în 1976 între Mangalia şi Sulina, primele misiuni postbelice cu torpile de 533 mm cu cap de război la bord, executate în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Una dintre aceste vedete este expusă la Muzeul Marinei din Mangalia, unde au fost făcute şi pozele din acest articol.

Chiar dacă în prezent astfel de vedete cu aripi subacvatice nu mai sunt în serviciul activ al niciunei marine militare, nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta o astfel de vedetă echipată cu rachete anti-navă în locul tuburilor lans-torpilă, turele teleoperabile, sistem de detecţie electrono-optic pe catarg telescopic şi Link 16.

O astfel de navă ar putea fi folosită şi pe Dunăre şi pe mare, fiind avantajată de semnătura radar redusă, singurele dezavantaje fiind incapacitatea de a lupta pe o mare montată peste forţa 4 pe scara Douglas şi autonomia relativ redusă.

Conceptul acestor vedete a fost foarte bun, chinezii reuşind să obţină nişte unităţi deosebit de rapide, ieftine, uşor de întreţinut şi simple din punct de vedere tehnic.

 

Nicolae Hariuc

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Hydrofoil

http://www.navy.ro/despre/nave.php

„Vedetele torpiloare din Marina Română”, Cristian Crăciunoiu, Ed. Modelism, Bucureşti, 2003

 




Comments:


    GeorgeGMT :

    Nici Coreea de Nord nu le mai foloseste?

    rnhs :

    Din cate stiu, Coreea de Nord nu a avut vedete tip Huchuan in dotare. Noi si chinezii am avut cele mai multe din acest tip in dotare.

Anla'shok :

Daca nu ma insel prin anii 70-80 italienii aveau o clasa de vedete purtatoare de rachete pe aripi portante, clasa Sparviero parca.

rnhs :

Da, si tot la fel si japonezii. Si americanii au avut asa ceva: https://en.wikipedia.org/wiki/Pegasus-class_hydrofoil
Mie mi se par inca actuale, nu mi-e clar de ce s-a renuntat la ele, poate din cauza calitatilor nautice mai slabe, desi cred ca acum se pot obtine rezultate mai bune.

Mert :

Una dintre ele se afla în fata Academiei Navale o revopsim anual, mereu m am întrebat care este povestea ei

rnhs :

Celei de la Mangalia nu i-ar strica un strat nou de pitura. Cea de la Academie a pastrat numarul de bordaj?

Segment Major :

@ Nicolae: poate ar fi mai corect termenul de „aripi hidroportante” in loc de „aripi subacvatice”?

rnhs :

Englezii ii spun hydrofoil care se traduce si in aripi subacvatice si in aripi portante. Termenul e diferit de cel de hidroglisor.
In general am intalnit fie aripi portante, fie aripi subacvatice…
In esenta vorbim de niste aripi care sunt imersate si al caror rol e sa creeze portanta, in acelasi fel ca la avioane. Eu le-as spune aripi subacvatice portante. Dar cred ca merge si cum zici tu.
N-ar fi prima data cand nu avem un termen consacrat in romana.

Mihai :

Fain articol, ca de obicei. Sper sa nu te superi, o sa adaug un link unde poti gasi ceva mai multe informatii despre fiecare nava din clasa (si nu numai) dar si cateva poze foarte reusite cu VTAP-urile romanesti. Chiar daca e in ruseste, google translate isi face dtaoria destul de bine:
http://navyworld.narod.ru/Submarinul.htm#51

rnhs :

Multumesc, Mihai! Orice completare la subiect e binevenita!

Karadeniz :

Un articol foarte bun, excelent aș spune ținând seama că autorul nu este marinar de profesie ci doar un pasionat fanatic de mare și marină. Când pasiunea este dublată de perseverență și multă muncă rezultatul este un site ca acesta.
VTap, cum le denumeau marinarii militari, au reprezentat o pagină specială în istoria Forțelor Navale Române.
Atunci când ieșeau din Institutul de marină Mircea Cel Bătrân, proaspeții locotenenți ce erau repartizați la nave deveneau comandanți de unitate de luptă, apoi unii din ei ajungeau ofițeri secunzi și după câțiva ani puteau aspira la onoranta funcție de comandant de navă, pentru care la multe nave trebuia să parcurgi încă doi ani de școală in Academia de comandă și stat major. La VT-ap locotenentul proaspăt absolvent era din prima zi de muncă comandant de navă, iar după cel mult un, când lua și examenul la comanda navei, devenea comandant cu drepturi depline și pe mare nu doar în port.
Era o viață dură, trepidantă cu multe răspunderi pentru un tânar de 22-23 de ani. Mulți dintre ei, căliți în creuzetul brigăzii de vedete, au devenit în timp oameni de bază ai FN, dar alții nu au rezistat forjei și fie s-au mutat prin alte locuri mai puțin solicitante fie au trecut în rezervă.

Referitor la VTap vândută grecului, din ce știu eu nu a fost construită special pentru acesta ci a fost o navă retrasă din serviciu dusă în Șantierul Mangalia și după ce i-au fost scoase echipamentele militare, TLT, mitraliere, stații radio și altele, a fost reamenajată cu o cabină închisă, spații de cazare și instalații sanitare conform specificațiilor cumpărătorului. Datorită faptului ca avea deplasamentul mai mic i-a crescut viteza cu câteva noduri bune, astfel că nici o navă din flotele Greciei și Turciei nu o putea ajunge din urmă. Se pare că pe lângă țigări lua de pe coasta Turciei și droguri. La un astfel de transport a fost încolțită de elicoptere iar echipajul a preferat să o sabordeze într-un loc cu adâncime mare pentru a nu fi prinși cu drogurile care le-ar fi adus ani grei de pușcărie.

rnhs :

Multumesc pentru aprecieri dar si pentru completarile deosebit de interesante!
Extraordinara sansa pentru tinerii absolventi. Ma intreb daca astazi mai este posibil, desi nu prea mai avem astfel de unitati mici precum VTAP-urile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


CONTACT






Crafted by Taxi & Takeoff