×
×

Rezultatele căutării pentru ""


Etichete


achizitie droneachizitie submersibilachizitiiactiuni pe bratul BorceaAl Doilea Razboi MondialAl Khareef class corvetteAlexandru cel Bunalfabetul morsealfabetul radioalidadaAmiral GorshkovAmiral Grigorovichamiral murgescuamiralul petre barbuneanuaparat de masurat relevmentulArielArtigliereBAE SystemsBaltimore clippersbatalia de la RasovaBeirutBlack Ball LineBosforBouffonneBuyan MCaffacanoniera Bistritacanoniera Dumitrescucanoniera Eugen Stihicanoniera Ghiculescucanoniera Lepri Remuscanoniera Oltulcanoniera Siretulcanoniere romanesticanonierele dragoarecaracacaraca de la BalinestiCaterpillarcetatea argamumChifonneclipercolonelul Vasile UrseanuColregcontratorpilorConventia de la Montreauxcorveta Tetal I 260Cristofor Columbcrucisatoare auxiliarecrucisatorul elisabetaCSS VirginiacutercutterCutty SarkDaciaDamen SeaXplorerDamen Sigma 10514DardaneleDDG 1001DDG 51 Arleigh Burkedefinitie monitordistrugatorDistrugator Arleigh Burke Flight IIIdivizionul 146 minare deminareDixmudedragajdragorenigme istoriceEpitropepoca marilor descoperiri geograficeESSMexercitiu amfibiuExocet MM40 Block 3FFG(X)FincantieriFinlandaflota fluvialaflota Marii Negreflota Moldovei in Evul MediufocFrancis DrakeFriponnegabiergazgeneralgeopolitica Marii Negregeopolitica stramtorilorgoeletagoeleta cu gabierigoeleta SperantaGolden Age of PiracyGowind 2500Great Tea RacegreementGrigore AntipaHarpoonHenric navigatorulHMS CobraHMS ViperHuchuanImparatul TraianImpatienteImperiul Otomaninaugurarea canalului Kielinfiintare divizion draga mineinstrumente de navigatieintrare nave in serviciuIon C Bratianuistoria marinei romaneistorie navalaistorie navala militara romanaistorie navala romanaJ15 avionJeanne D'Arc 2018Jolly Rogerjonca chinezeascajurilovcajurnal de bordK-130 BraunschweigKarakurtLa Fayette classLacar Catargiulacul razimlampa de semnalizareLCS FreedomLCS IndependenceLebedele albeLegend class cutterlicitatiilicitatii modernizare armata romanalicitatii modernizare flota fluvialaLider distrugatorlochloglogofatul Tautulupta antisubmarin in WWIMarea AzovMarea Chinei de SudMarea Neagramarina militara romanamarina romana dupa WW1marina rusaMarsuinulMBDAMignonneMihail Kogalniceanumine maritimeMistral classmodernizarea marineimodernizarea marinei militare romanemonitoare fluvialemonitoare romanestimonitoarelemonitorMQ-9 ReaperMT30NalucaNATOnava cu capacitate de manevra redusanava de cercetari marine si scafandrinava hidrograficaNaval Groupnave medievalenave muzeunave purtatoare de rachetenave romanestinave vechi chinezestinavele SMR-uluiNicolae Dumitrescu MaicanNicolae GontaNMS MarasestiNMS Marastinodoperatiune de desant maritimoperatiuni aeronavale pe portavioaneoperatiuni de dragajoperaţiuni de minareoperatiuni flota romana in WW1operatiuni navaleOsa IP15 Termitpanzarul moldovenescpasagerul Regele Carol IPaul Allenpaza de coastăpiatra lui TeocritosPLANpolitica externa a Turcieiportavionul Kusnetzovportul ConstantaPrimul Razboi Mondialprimul submarin infruntat de marina romanaPrincipesa Mariaprogram de inarmareprogram romanesc de dotare cu corveteprogramul corveta multifunctionalaprogramul de inarmare din 1888programul finlandez de dotare cu corvetepuitor de minepuitorul regele carol Iracheta anti-nava NeptunRadu TudoranrandaRandunicarazboaiele barbarerazboiul antisubmarinRazboiul Recerealimentare pe mareRechinulreguli de navigatiereguli sunete colregrelevmentrevolutia din 1989Rolls-RoyceRomaniaromanian independence war 1877romanian naval historyromanian navyromanian torpedo boatsRusiaRV Petrelsabordsalvarea canonierei Eugen StihiSanta MariaSborulschoonersifleeasingurele vedete romanesti cu aripi portanteSir Charles Algernon Parsonssisteme de comunicatii navalesisteme de observaresistemul international de semnale cu steaguriSmeulspar torpedo attackspar torpedo boatsSprin Storm 2018Squadron 2020starea marinei romaneStatus 6 KanyonStefan cel Marestiristramtoarea KerciSU 33SUAsubmarine romanestisubmarinul DelfinulSurcoufTaepingtermeni marinarestiTiconderogatipuri de navetipuri de veliereToate panzele sus!torpile SET 53torpiloaretorpiloare romanestitorpiloarele Romanieitun Nordenfelt naval 57 mmtun revolver Hotchkiss naval 37 mmturbina cu abur navalaTurbiniaU 534UcrainaUdaloyUEUK marinesUS NavyUSS DecaturUSS EnterpriseUSS HeleneUSS IndianapolisUSS Jimmy CarterUSS JuneauUSS LexingtonUSS Michael MansoorUSS Monitoruss nitze incidentUSS Oak Hilluss samuel b robertsVasco da GamaVasile ParvanVasily Bykov corvetavedete blindatevedete blindate de Dunarevedete chinezesti cu aripi portantevedete purtatoare de rachetevedete torpiloarevedetele torpiloare fluviale de sprijinvelatura naveivisbyvizita marelui duce AleksandrVL MicaVTAPWorld War IWorld War IIZborulZmeulZumwalt

Programul de dezvoltare al marinei militare 1886 – 1888. Torpiloarele „Smeul”, „Sborul”, „Năluca”


Încheiem astăzi programul de dezvoltare al marinei militare desfăşurat între 1886 şi 1888 cu torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca”, singurele nave ale programului care nu au fost cumpărate din Imperiul Britanic.

Cu o arhitectură navală foarte îndrăzneaţă în epocă, torpiloarele au fost construite de „Casa Forges et Chantiers de la Mediteranee” din Havre şi au costat contribuabilul român al acelor ani suma de 228.000 lei fiecare.[1]

Caracteristici tehnice[2]:

Lungimea                    36,25 m

Lăţimea                       3,45 m

Pescaj                          2,2 m

Deplasament[3]             55 t

Viteza                          21 Nd

Denumite în nomenclatoarele vremii torpiloare de intercepţie, navele aveau un corp foarte îngust pentru a exploata cât mai bine puterea maşinii de 578 CP cu dezavantajul sacrificării stabilităţii pe mare montată. Deşi erau considerate nave maritime, fiind încadrate în Divizia de Mare, torpiloarele nu puteau opera în Marea Neagră decât pe vreme bună, calităţile lor nautice fiind mult mai slabe decât cele ale canonierelor cumpărate în cadrul aceluiaşi program şi despre care am vorbit aici. Practic, acest tip de torpiloare era cunoscut în marina franceză ca fiind de tip „chavirable”, în traducere liberă, care se răstoarnă (a se citi uşor).

Coca torpiloarelor cântărea 13.450 kg, maşina 4.500 kg iar căldările 8.600 kg. Rezervele de apă dulce erau de 4.000 l iar cele de cărbuni erau de 5000 kg cu consecinţa unei autonomii scăzute la viteza maximă.[4]

Aveau un echipaj destul de mic format din 15 oameni, deşi unele surse indică un echipaj compus din trei ofiţeri şi 22 de soldaţi.[5] Primii comandanţi ai navelor au fost căpitanul I. Coandă pe „Sborul”, locotenent C. Boerescu pe „Năluca” şi locotenent N. Negrescu pe „Smeul”.

Armamentul era compus din două tuburi lanstorpile în prova, încastrate în carenă, capabile să lanseze torpile automobile. Trebuie menţionat că torpilele automobile (denumite aşa pentru a fi diferenţiate de torpilele cu şcondru despre care am mai vorbit aici) erau o invenţie foarte recentă (1866), atribuită britanicului Robert Whitehead.

Pe lângă cele două torpile automobile, navele utilizau şi două torpile cu şcondru iar armamentul artileristic era compus din două tunuri revolver cu cinci ţevi, cu tragere rapidă, de 37 mm, produse de Hotchkiss şi amplasate în cele două borduri, în dreptul comenzii.

Predomina modul de piturare victorian, corpul negru, opera vie roşie, coşurile, catargul şi tromba de aerisire vopsite cu galben, cabina de comandă şi suprastructura maşinilor fiind albe.[6]

Acţiuni din timpul Primului Război Mondial

În august 1916, cele trei torpiloare făceau parte din Forţa maritimă, o „forţă” care cu greu putea fi numită „forţă”, chiar şi în raport cu Forţa fluvială a României, darămite cu celelalte flote maritime beligerante la Marea Neagră. Nerealizarea ultimului progam de înzestrare a marinei militare ce prevedea dotarea flotei maritime cu patru contra-torpiloare moderne a făcut ca România să nu conteze la Marea Neagră în Primul Război Mondial aproape deloc. De altfel, puţinele mijloace tehnice (bricul „Mircea”, crucişătorul „Elisabeta” şi torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca”) au fost subordonate comandamentului ţarist.

Majoritatea luptelor purtate de marina noastră au avut loc pe Dunăre. Totuşi, în dimineaţa zilei de 13 octombrie 1916, putem consemna probabil prima luptă purtată de Marina Militară a României cu un submarin.

„Sborul” este eroul acestei confruntări purtate în dimineaţa zilei menţionate în zona Sulinei, unde torpilorul comandat de locotenentul Nicolae Gonta se afla în misiune de patrulare şi de protejare a şalupelor dragoare ce lucrau în zona gurilor Dunării. Submarinul german a atacat pe „Sborul” cu o torpilă lansată de la suprafaţă, de la circa 500 – 600 m distanţă. Torpila a fost evitată de torpilorul nostru care a trecut imediat la atac, deschizând focul cu tunurile din dotare. Tirul a fost destul de precis, „Sborul” avariind periscopul şi chioşcul submarinului german.[7] S-ar părea că submarinul german, forţat de „Sborul” să intre în imersiune în ape puţin adânci a fost până la urmă pierdut, fapt confirmat se pare de arhivele germane.[8] Chiar dacă scufundarea nu poate fi atribuită „Sborului” este destul de evident că torpilorul românesc a contribuit din plin la scufundarea submarinului german cu baza la Varna. Iată o epavă care ar merita căutată, după o cercetare prealabilă riguros documentată!

Conform wikipedia este vorba de submarinul german UB-42 şi, contrar celeilalte surse, acesta nu s-a scufundat în zonă deşi fusese avariat de „Sborul”. Wikipedia vorbeşte însă de un alt submarin pierdut în ape puţin adânci, în zona Sulinei, însă menţionează că torpilorul implicat ar fi fost „Smeul”. Informaţiile mi se par contradictorii şi nu le recomand, cu atât mai mult cu cât UC-15 nu avea tuburi lanstorpilă. UB-42 însă, avea. Deci, cel mai probabil, nava cu care s-a confruntat „Sborul” a fost UB-42.

“Sborul” a fost folosită şi pe Dunăre, asigurând cu instalaţiile sale aerul comprimat pentru torpilele vedetelor de siguranţă.[9]

Începutul anului 1917 găseşte flota româno-rusă în plin efort de restructurare şi reorganizare ca urmare a retragerii armatei române în Moldova şi în Deltă. De altfel, se impunea şi retragerea materialelor flotei către Chilia, pe braţul Chilia, retragerea pe Prut fiind considerată improprie datorită condiţiilor hidrografice.

Pe lângă materialele flotei, pe Dunăre se afla şi un important parc de nave comerciale, multe dintre ele încărcate cu cereale, cărbuni şi petrol, reprezentând circa 3473 vagoane marfă. Retragerile precipitate ale armatei române coroborate cu lentoarea (in)acţiunilor Marelui Comandament General au generat pierderea a nu mai puţin de 250 de şlepuri, în cea mai mare parte încărcate, care au trebuit distruse de Serviciul apărătorilor sub apă pentru a nu cădea în mâna inamicului.

Către mijlocului lunii decembrie 1916, în zona Brăila – Galaţi se strânseseră circa 528 de nave de diverse categorii care reprezentau aproape 60% din tonajul flotei române comerciale de Dunăre. Din nou, s-a reacţionat cu întârziere. Până la urmă, pe 18 decembrie 1916 s-a început în sfârşit evacuarea tuturor acestor nave către Chilia.

Lipsa de experienţă şi pregătire specifică au determinat un ritm foarte lent al evacuării. De pildă, deşi avea 4000 t de cărbuni în depozite, toate remorcherele care foloseau cărbuni fuseseră date ruşilor, la dispoziţia marinei rămânând doar remorcherele care funcţionau cu păcură, din care, evident, nu exista nicio picătură prin depozite…

Cum la 22 decembrie Tulcea şi Isaccea fuseseră ocupate de inamic, retragerea navelor de la Galaţi spre Chilia se anunţa „interesantă”. În acest context, torpilorul „Năluca” a efectuat zilnic acţiuni de recunoaştere în zona de trecere a navelor evacuate de la Isaccea pe timpul zilei. Pe timpul nopţii, torpilorul pilota navele evacuate de la mila 62 la Ceatalul Ismail. Monitoarele şi parte din vedete sunt şi ele retrase pentru a asigura atât siguranţa convoaielor cât şi cea a parcului de nave evacuate.

În seara zilei de 25 decembrie 1916, către orele 20:00 a plecat de la Galaţi un convoi format din remorchere şi şlepuri încrucişând pe drum cu „Năluca” ce se întorcea la Galaţi după ce fusese luat sub foc de unităţile de siguranţă ruseşti, dispuse pe malul basarabean. Cu această ocazie a fost schimbat şi comandantul navei, în locul căpitanului Gheorghiu rănit de ruşi fiind numit căpitanul Costiescu Matila. „Năluca” a continuat escorta convoaielor atacate regulat de pichetele ruseşti de pe malul basarabean.

Între timp, inamicul s-a instalat din ce în ce mai bine în zona Isaccea, mai multe baterii şi proiectoare fiind operaţionalizate pentru controlul zonei de trecere. În aceste condiţii, ai noştri au mobilizat monitoarele.[10]

Cu prilejul acestei operaţiuni s-a evidenţiat echipajul franco-român al „Nălucăi”, ce a dus greul operaţiunii de evacuare.

„Smeul”, comandat de locotenentul Nicolae Gonta se afla la Sulina unde, alături de vechiul crucişător „Elisabeta” şi de puitorul de mine „Alexandru cel Bun”, asigura paza oraşului Sulina. Noroc că flota turco-germano-bulgară nu avea o prezenţă semnificativă în Marea Neagră dominată de ruşi, altfel apărarea Sulinei era destul de „subţire”.

În aprilie 1917 situaţia aliatului rus devenea deja destul de neclară. Deşi navele ruseşti aveau arborat pavilionul roşu al Revoluţiei, marinarii ascultau încă de ofiţerii ce purtau însemnele vechi, ţariste.

Data de 15 aprilie 1917 aduce şi pierderea torpilorului „Smeul” comandat de locotenentul Nicolae Gonta. Pierderea s-a datorat unei combinaţii nefaste de mare montată, calităţi nautice slabe ale torpilorului şi încărcarea excesivă a punţii navei.

În dimineaţa acelei zile, torpilorul a fost trimis de la Sulina la Chilia. La bord se aflau şi trei ofiţeri francezi ai misiunii militare navale care trebuiau să ajungă la Ismail. După căutarea unui submarin semnalat în zonă, torpilorul a pornit spre gura Stari Stambul. Lovit de două valuri mari consecutive, „Smeul” s-a răsturnat, mecanicii fiind prinşi în interiorul navei. Cei de pe punte s-au urcat pe chila navei ce încă mai plutea. Un vas rusesc care trecea prin apropiere a confundat corpul navei răsturnate cu un submarin şi a fugit. Până la urmă nava s-a scufundat, după ce se mai răsturnase încă o dată. Supravieţuitorii, comandantul şi câţiva marinari, au fost până la urmă salvaţi de un remorcher grecesc care venea de la Odessa. În această tragedie şi-au pierdut viaţa cei trei ofiţeri francezi şi încă 20 de oameni.[11]

Câteva concluzii

Cariera torpiloarelor cumpărate în 1888 se încheie după sfârşitul Primului Război Mondial. De altfel, navele erau depăşite moral încă de la data intrării României în război. Ca de altfel întreaga flotă maritimă formată în marea ei majoritate din nave cumpărate în cadrul programului de dezvoltare a marinei române desfăşurat în perioada 1886 – 1888.

Programul a fost unul destul de scump, toate navele cumpărate cu această ocazie fiind deosebit de moderne la acea dată. Însă evoluţia arhitecturii şi tehnologiei navale precum şi cea a armamentului ambarcat le-au făcut perimate destul de repede. De altfel, întreg secolul al XIX-lea marchează o evoluţie radicală a construcţiilor şi armamentului naval. Să nu uităm că, la începutul secolului, marile veliere de linie dominau mările pentru ca, la sfârşitul aceluiaşi secol, navele să arate cu totul altfel, fiind infinit mai rapide şi mai puternice.

Imposibilitatea realizării programului de dotare cu contra-torpiloare moderne a făcut ca flota maritimă să fie inexistentă pe toată durata marelui război. Iar astăzi, în anul Centenarului Unirii, la 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, flota maritimă a României nu este într-o situaţie cu mult diferită.

Numele purtate de aceste nave pentru prima oară au fost preluate şi de torpiloarele primite ca despăgubiri de război de la fostul imperiu austro-ungar. „Zborul” există şi astăzi în componenţa Forţelor Navale Române (nava purtătoare de rachete 188, corvetă tip Tarantul) şi m-aş bucura foarte mult să revăd toate trei denumirile pe nişte vedete rapide purtătoare de rachete moderne şi, mai ales, noi.

 

Nicolae Hariuc

 

Bibliografie:

[1] „Contribuţii la istoria marinei române”, pag. 223, Vol. I, Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Editura ştiinţăfică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979

[2] „Vedetele torpiloare din marina română”, pag. 23, Cristian Crăciunoiu, Editura Modelism, Bucureşti, 2003

[3] „Contribuţii la istoria marinei române”, pag. 223, Vol. I, Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Editura ştiinţăfică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979

[4] „Vedetele torpiloare din marina română”, pag. 22, Cristian Crăciunoiu, Editura Modelism, Bucureşti, 2003

[5] „Contribuţii la istoria marinei române”, pag. 223, Vol. I, Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Editura ştiinţăfică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979

[6] „Vedetele torpiloare din marina română”, pag. 23, Cristian Crăciunoiu, Editura Modelism, Bucureşti, 2003

[7] “Marina română în primul război mondial”, pag. 137-138, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, Bucureşti, 2000

[8] „Corăbii străbune”, pag. 150, Cristian Crăciunoiu, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1983

[9] “Marina română în primul război mondial”, pag. 154, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, Bucureşti, 2000

[10] “Marina română în primul război mondial”, pag. 190-194, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, Bucureşti, 2000

[11] “Marina română în primul război mondial”, pag. 207-208, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, Bucureşti, 2000




Comments:


    Eroul Bula :

    Uite o clasa de nave foarte draga mie si asta dintr-un motiv foarte personal. Pe unul din cele trei torpiloare a luptat in primul razboi mondial, ca ofiter, strabunicul meu, Pascu „Machedon” Gheorghe. A fost decorat de 4 ori iar dupa razboi a devenit pilot sef la AFDJ Galati.
    Torpiloarele din clasa asta au fost poreclite „dos de chameau” (cocoasa de camila). Nu e greu de imaginat de ce, daca te uiti la profilul lor.
    Pacatuiau prin lipsa de stabilitate pe mare montata dar erau extrem de rapide pentru vremea aceea.
    La sosirea in tara, au fost testate si unul dintre ele (Sborul, cred) a depasit 26 noduri, pe mare linistita, mult peste viteza constructiva.
    In privinta episodului cu submarinul, inainte de 1989 am citit cartea „Marinari la datorie” care indica torpilorul Smeul ca actor principal. Din ce-mi amintesc, intalnirea a cam fost intamplatoare, submarinul deschizand focul cu tunul de bord si incercand s-o intinda. Dupa o scurta urmarire, a incetat focul si a inceput sa intre in imersiune. Nereusind sa ia o pozitie favorabila pentru atacul cu torpile, torpilorul a continuat sa traga cu tunul chiar si dupa ce submarinul a disparut sub apa.
    Cartea face si o eroare, vorbind despre tunul de 66mm al torpilorului, tun pe care l-a avut celalalt Zmeu, dupa primul razboi mondial.
    Referitor la episodul scufundarii Smeului, un factor important a fost presiunea pusa de ofiterii francezi (care „au garantat” ca nava nu se rastoarna) asupra comandantului navei, pana la aluzii la lipsa de curaj.
    In cele din urma, iritat, comandantul a dat ordin de plecare si s-a produs nenorocirea. Oricum, inca o epava de cautat (acum in apele Ucrainei).

      rnhs :

      Super, n-am stiut! 🙂 Desi ai mai zis ca ai stramosi marinari… N-a mai ramas nicio poza de atunci? 🙂 Eu am o poza cu strabunicu’ in uniforma (de dinainte de WWI), sabia lui o mai avem si astazi.
      Pe net se fac multe confuzii intre tripleta de la 1888 si cea de dupa WWI. Pentru cele povestite de mine ai sursele in articol.
      Personal cred ca au fost mai multe confruntari cu submarine iar aici numai jurnalele de operatiuni ne pot lamuri. Deja am strans o lista impresionanta pentru o vizita in arhivele militare. Am de cercetat o gramada pentru ca vreau sa scot coordonatele aproximative ale tuturor acestor epave. Poate-l conving pe Paul Allen sa-si aduca al sau RV Petrel in Marea Neagra intr-un an… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


CONTACT






Crafted by Taxi & Takeoff