Franţa a răspuns ameninţării submarinelor germane prin construcţia unor nave mici, relativ rapide şi bine înarmate denumite „gunboats”, „canonniere” sau, mai pe româneşte, canoniere.

Canoniera este o „navă de luptă destinată să acţioneze în zonele costiere proprii. Are un deplasament de 700 – 800 de tone, fiind echipată cu II – V tunuri de calibru mijlociu (85 – 152 mm). După cel de-Al Doilea Război Mondial a început să fie scoasă din înzestrarea unităţilor navale, fiind înlocuită treptat cu escortoare şi cu nave aparţinând altor clase. Canoniera cuirasată este nava cuirasată destinată apărării coastelor (1890 – 1900), având un deplasament relativ mic (circa 2000 de tone) şi fiind armată cu două – trei piese de artilerie de calibru mare.”[1]

Franţa a construit circa 30 de canoniere în anii 1916 – 1917, utilizate preponderent ca escorte anti-submarin. Navele făceau parte din așa numita serie (clasă) „B”, fiind destul de apreciate pe timpul marelui război, dar şi după încheierea sa, Franţa însăşi păstrând în flotă câteva astfel de canoniere. Navele clasei au fost repartizate preponderent flotei Atlanticului, flotei Mediteranei şi flotei detaşate în Marea Egee.

„Friponne” a fost construită în şantierul naval din Lorient pe parcursul lui 1916, an în care a intrat în efectivele flotei. Avea 450 de tone deplasament, o viteză maximă de 15 noduri, propulsia realizându-se cu ajutorul a două motoare Sulzer Diesel.

Mulţumită celor 30 de tone de combustibil, autonomia navei era de 3000 de mile marine la viteza de 10 noduri şi de 1600 de mile marine la viteza maximă de 15 noduri. Armamentul era format din 2 tunuri de 100 mm, 2 mitraliere anti-aeriene şi un aruncător de bombe anti-submarin. Echipajul canonierei se compunea din 50 de marinari.

A fost repartizată în Mediterana de Vest, cu baza în Tunisia, la Bizerte. Marie Joseph Bertrand de Monts de Savasse a fost primul comandant al lui “Friponne”, din Septembrie 1916 până în Octombrie 1917. Comanda navei a fost ulterior preluată de Journé Jules Ollivier.

Operaţiunile navei desfăşurate între 24 Septembrie – 1 Octombrie 1916 constituie o frescă elocventă a modului în care se purta războiul pe mare în anul de graţie 1916.

Pe 23 Septembrie 1916, la ora 17:00, locotenentul care comanda vasul, Marie Joseph Bertrand de Monts de Savasse, căruia o să-i spunem pe scurt Bertrand, primește o telegramă de la Amiralul Atmah, prin care i se ordona să iasă în larg pentru a patrula la Sud de Insulele Baleare unde un submarin fusese semnalat pe 22 Septembrie. „Catapulte”, un torpilor de 300 de tone, urma să i se alăture.

Totodată, „Catapulte” îi comunică lui „Friponne” ca, după ce o ajunge pe „Bouffonne”, o canonieră din aceeaşi clasă cu „Friponne”, să patruleze până la punctul M iar mai apoi să revină pe ruta Insulelor Baleare, dacă primesc informații care să le sugereze că submarinul se găsește la Nord deoarece ar putea continua cercetările în Nord. În caz contrar, va coborî înapoi spre Alger.

Mișcările de intrare și ieșire din baza Bizerte fiind interzise noaptea, „Friponne” pornește a doua zi (24 Septembrie 1916) la ora 6:00 de la Séti Mérien, către Vest, după ce s-a încrucișat în larg, departe de Bizerte cu două torpiloare.

Pe 25 Septembrie, la ora 8:20, „Bouffonne” urmând-o pe „Friponne”, patrulează la câteva mile de aceasta din urmă apropiindu-se până la 5 mile de punctul „M”. La 15:00, ambele nave se îndreaptă către Insulele Baleare cu o viteză de 12 noduri.

Pe 26 Septembrie, la ora 10:00, situate la punctul „Fragonere”, cele două nave continuă cercetările în direcția Capului Sf. Sebastian, întrucât informaţiile primite indicau prezenţa unui submarin la circa 20 de mile marine de capul spaniol. La ora 11:30 cele două nave primesc ordinul să patruleze în regiunea de la nordul paralelei 40 și de a acționa sub ordinele Comandantului Hussard. La ora 16:10, „Friponne” se încrucișează cu „Transylvania”, un transportor de trupe englezesc, escortat de un torpilor de aceeaşi naţionalitate. La ora 16:45 se încrucișează cu un al doilea transportor englezesc escortat de o navă de gardă. La ora 18:45 ajunsă la rândul ei în punctul „M”, „Bouffonne” ancorează, iar Bertrand îi ordonă prin semnale cu brațele: „Urmați o rută paralelă și la 2 mile Est de ruta recomandată / Întâlnire mâine dimineață la ora 10 la 10 mile Vest de „Dragonnera”. La ora 19:00, „Friponne” pleacă iar spre Nord, menținându-se la 2 mile Vest de rută.

Spre seară, lui „Bouffonne” şi „Friponne” li se raliază şi „Bellatrix”, un sloop și „Hussard”, un distrugător de clasă „Spahi”, detaşate de la Toulon, mica flotilă discutând şi stabilind planul cercetărilor pentru a doua zi. Pe la 22:00, rămasă singură, „Friponne” se încrucișează cu o canonieră armată și își continuă croaziera urcând spre Capul Sf. Sebastien.

Pe 27 Septembrie, mica flotilă din care face parte şi „Friponne” va patrula între paralele 41^o și 42^o 20’, pe ruta convoaielor, ţinând cont şi de orele de trecere a vapoarelor care urmau să treacă prin zonă. „Friponne” naviga şi supraveghea la Estul rutei, iar tovarășa sa, „Boufonne”, naviga la Vestul rutei. La ora 10:00 mai multe canoniere armate sunt văzute.

La 12:20 se dă alarma de luptă datorită celor două obiecte plutitoare observate de veghea navei la aproximativ 1500 metri, foarte aproape unul de celălalt. „Friponne” se pune în mișcare cu toată viteza. Apropiindu-se, marinarii recunosc două ambarcațiuni. La ora 13:00, aflată la latitudine N41° şi longitudine E3°, „Friponne” recuperează 16 oameni de pe carbonierul englezesc „Roddam”. Vaporul englezesc a eșuat în ajun la ora 17:00 la latitudine N 41°10’ şi longitudine E 3°40’ (de fapt la Est – Sud Est de Barcelona: ESE Barcelona 40^o 53^’ N, 03^o 18’ E la 5:10 P.M.) datorită unui submarin austriac gri verzui de mici dimensiuni, care deține 2 tunuri, după ce l-au luat prizonier pe căpitanul vasului englezesc. O altă ambarcațiune cu 11 naufragiaţi nu a fost găsită, căutările desfăşurându-se la aproximativ 25 mile la Sud de Capul San Sebastian.

Vă prezentăm un scurt extras din „Registrul istoric de corespondență care interesează personalul și materialul clădirii – Nota nr. 4 a locotenentului Marie Joseph Bertrand de Monts de Savasse, comandant de vas: Serviciu istoric al Apărării, S.G.A. «Mémoire des hommes», Cote SS Y 240, pag. num. 770, 772 și 773, Canoniera „Friponne”.

No. 8. – [Raport de mare nedatat] Raport al croazierei dintre 24 Septembrie – 1 Octombrie [1916].

 27 Septembrie 1916

6:00 – Se văd mai multe traulere.

7:20 – „Bouffonne” se apropie de pământ. Îi prescriu să patruleze pe ruta dintre paralelele 41° și 42° 20’, „Friponne” la estul rutei, „Bouffonne” la vest.

10:00 – Se văd mai multe traulere.

10:20 – Alertă! Toată lumea la posturile de luptă. Zărim la aproximativ 1.500 de metri două obiecte suspecte foarte aproape unul de altul. Ne-am îndreptat către ele în mare viteză. Apropiindu-ne, recunoaștem două ambarcațiuni. Am adunat 16 oameni de pe carbonierul englezesc „Roddam”. E vreme rea. Am primit ordinul să patrulez în direcția Marsiliei. Mă decid să îi transport acolo pe naufragiații pe care nu aș fi putut să-i transbordez fără pericol pe un alt vas și pe care nu puteam să-i mai țin la bord din multiple motive.

13:20 – Fac semne cu mâna către „Bouffonne”: „Tocmai am recuperat 16 oameni de pe Roddam. Vaporul a eșuat.”

16:30 – „Friponne”, „Athmah”, ”Bacchante” și „Hussard”: „Friponne” a acumulat astăzi 13 ore, la 41° latitudine nordică, 3° longitudine estică, 16 oameni de pe vaporul englez „Roddam” eșuat în urma unei lovituri de tun ieri la ora 17 la 41° 10’ latitudine nordică şi 3° 40’ longitudine estică. Submarin austriac gri-verzui, de mici dimensiuni, două tunuri. Căpitanul vaporului a fost luat prizonier. O ambarcațiune cu restul de naufragiați, unsprezece oameni, nu au fost găsiți. Duc echipajul înapoi în Marsilia.”Bouffonne” continuă cercetările.(…)

Vasul „Roddam” a fost scufundat de submarinul german U35 comandat de asul mondial al submariniştilor, redutabilul locotenent-căpitan Lothar Von Arnault de la Périère (are cel mai important palmares de nave doborâte, care nu a fost depășit niciodată până acum!). U 35 ar fi scufundat 15 vapoare și trei veliere, respectiv 18 nave reprezentând un tonaj net de 31000 tone pentru vapoare și 2500 tone pentru veliere în a doua parte a lunii Septembrie 1916.

La 13:20, „Friponne” comunică lui „Bouffonne” acțiunea sa de salvare, aceasta din urmă rămânând în sector pentru a putea continua cercetările submarinului și a naufragiaților.

După scurta pilulă cu adrenalină, „Friponne”, care-şi reluase cursul, întâlnește două carboniere la ora 16:00, dintre care unul este „l’Aiglon”. De la 21:23, bruma devine deasă, iar „Friponne” se îndreaptă către Marsilia conform ordinului primit. Vremea este urâtă iar comandantul decide să evacueze naufragiații neputând să-i transfere pe un alt vas fără pericol.

Pe 28 Septembrie, la ora 6:00, „Friponne” se întâlnește cu o navă de gardă englezească iar la 7:05 primește ordinul de a debarca naufragiații pentru ca mai apoi să patruleze pe ruta de Vest până la Capul Creus. La ora 8:00, „Friponne” amarează cu spatele la cheiul Fraternité din Marsilia.

„Friponne” iese din Marsilia în aceeaşi zi, după ora 16:00, pe o vreme destul de rea. Avansează totuși spre Cap Sf. Sebastian. Noaptea, marea se mai calmează, dar și spre dimineață este agitată, cu valuri mici.

Pe 29 Septembrie, la ora 9:00, canoniera noastră se încrucișează cu „Bouffonne”, apoi la 11:00 cu o altă canonieră. Încă din 28 Septembrie, Bertrand nu mai găsea nicio utilitate să patruleze la Nord de Baleare iar la ora 12:00 primirea unui S.O.S îi dă dreptate: „Nellore” cere ajutor, poziţia sa fiind 37°47’ Nord şi 00^o 02’ Est. Fără a mai aștepta ordinele de la comandament, „Friponne” se îndreaptă către Sud acolo unde fusese raportat un submarin pe 28 Septembrie (ordinul îi ajunge jumătate de oră mai târziu).

Pe 30 Septembrie, „Friponne” trece prin punctul Dragonnera pe la 8:20, apoi patrulează în direcția Sud, iar la ora 16:00 „Rigel”, un sloop care va fi lovit în curând, le semnalează că Statul Major a anunțat că este posibil să fie submarine franceze la Vest de Capul Palos. „Friponne” intenționează să patruleze până pe 2 Octombrie cel mai târziu, trebuind să se aprovizioneze la Toulon pentru a-și lua un dinam de schimb și, mai ales, plute. Dar submarinul inamic fiind în bazinul vest-mediteranean, le este interzis să se îndrepte spre Toulon, le este permisă doar aprovizionarea la Bizerte. Vasul primește ordinul de a patrula de la Dragonnera la punctul M până la 1 Octombrie. La ora 23:40 „Friponne” primește ordinul de a se întoarce la Oran pentru aprovizionare în timp ce celelalte nave continuă cercetările.

Pe 1 Octombrie la ora 4:11 trece de punctul M și se îndreaptă căte Oran, la 8:20 se încrucișează cu „Rapière”, un distrugător, andocând în final la cheiul Dugay-Trouin din Oran pentru aprovizionare cu petrol, alimente și apă.

O altă misiune a navei despre care am găsit informaţii se desfăşoară în jurul datei de 24 Ianuarie 1918 când are loc o întâlnire cu un submarin inamic, la acel moment nava aflându-se sub comanda lui Journé Jules Ollivier, al cărui raport îl vom prezenta mai jos.

Joi, 24 Ianuarie 1918, la ora 20:55, în marş pe meridianul de la Cassis urmând ordinele date de ANTARES, omul de veghe de pe pasarela de la babord a observat un submarin la aproximativ 2000 m, în babord. „Friponne” mergea spre Sud cu 10 noduri. Observat foarte clar cu binoclul, căci în ciuda nopții foarte senine, vederea era împiedicată de o brumă ușoară. Submarinul este de tipul U52-62. S-a îndreptat către Sud-Est cu 13,5 noduri. Pe „Friponne” se dă alarma iar echipajul trece la posturile de luptă.

 La ora 20:57, „Friponne” a tras un prim foc cu tunul de 100 mm din față, la înălțime joasă, 10° tribord, dar artileristul care direcționează tirul nu vede ținta și punctul de cădere nu este vizibil. Submarinul se scufundă. A doua lovitură de tun nu are nici un efect și submarinul dispare. Noi suntem abia la 800 m de el. Am încetat focul.

 La ora 21:00, extremitatea noastră frontală depășind punctul unde a dispărut submarinul, am lansat 2 grenade „Guiraud”, reglate la 25 m și la 30 secunde după, o grenadă de adâncime de 75 kg, reglată la 40 m. În sfârșit, am lansat o grenadă „Guiraud” 10 secunde mai târziu, reglată la 25 m. 3 minute mai târziu, am venit în întregime la stânga, cap la Nord-Vest.

 La ora 21:07, am observat periscopul submarinului la babord, la aproximativ 400 m. Bară (n.a. cârma) întreagă la stânga, cap la Sud-Vest. Am lansat la ora 21:07 o grenadă de adâncime de 45 kg reglată la 20 m și, la 21:08, 2 grenade „Guiraud”. Prima a explodat în același timp cu grenada de adâncime, iar a doua nu a explodat. Submarinul se afla exact în locul în care fusese lansată prima grenadă. Carcasa acestuia plutea într-adevăr la câțiva metri de periscop când l-am văzut. Dată fiind precizia cu care fuseseră lansate primele patru grenade, avem speranța că ele au explodat, ceea ce explică urcarea imediată a submarinului.

 După a doua serie, a dispărut complet. Timp de o oră, până la 22:05, m-am învârtit în mare viteză în jurul punctului în care a fost văzut ultima dată, lărgind cercul de cercetare. Apoi am urcat spre Nord pentru a mă plasa, căci bruma masca farurile și pământul. La ora 22:25, am reluat croaziera la 12 noduri fără să revăd nimic.

 Acest atac s-a prezentat în condiții excelente pentru că „Friponne” ajungea submarinul ceea ce ne-a permis de a-l aborda foarte de aproape. Pot fi sugerate următoarele aspecte:

• Faptul că nu scoatem fum a facilitat apropierea fără a fi văzuți;
• Dacă viteza noastră ar fi fost mai mare, ar fi fost posibil să-l fi abordat înainte ca acesta să plonjeze;
• O aprovizionare mai generoasă cu grenade (50 de exemplu) ne-ar fi permis de 4 sau 5 ori mai mult, în timp ce eu am crezut că trebuie să păstrez 3 „Guiraud” pentru cazul în care submarinul ar fi reapărut;
• Atacul în aceste condiții nu pare să fie favorabil utilizării tunului.

În orice caz, nu am decât să mă laud de rapiditatea cu care echipajul a fost pregătit pe poziție, de calmul și sângele rece al tuturor atât în sala mașinilor cât și pe comandă, în compartimentul frontal cât și la grenade. Sunt convins, în măsura în care acest lucru este posibil, și, fără alte dovezi, că submarinul a avut de suferit de pe urma grenadelor lansate.

Submarinul observat de „Friponne” nu a fost identificat însă, unele surse sugerează că ar putea fi vorba despre UC67 al lui Karl Neumann care își lăsase minele în ajun în dreptul Marsiliei provocând pierderea navelor „Drome” și „Kerbihan”, încercase să torpileze „General Gallieni”, și care, pe 24 Ianuarie, avea să scufunde nava de patrulare „Corse” în dreptul lui La Ciotat. Putem concluziona prin urmare ca „Friponne” nu a reuşit să-l avarieze semnificativ.

Pe parcursul lui 1918, „Friponne” a îndeplinit mai multe misiuni de escortă în Mediterana: între 11 şi 16 Aprilie, împreună cu submarinele „Amazone” și „Antigone” de la Bizerte, Tunisia către Patras, Grecia, cu escală la Mesina în Italia, între 5 şi 10 Mai împreună cu submarinul „Volta”, de la Bizerte în Corfu, Grecia, cu escală în Mesina, comandantul Journé Jules Ollivier concluzionând: „Nimic deosebit de semnalat.”

Drumul între Bizerte şi Corfu, cu aceeaşi escală la Mesina a fost parcurs şi între 17 – 27 Mai, împreună cu submarinele „Floréal” și „Ventôse”, singurul eveniment notabil fiind că, „Ventôse” a lovit o epavă pe timpul nopţii care, avariat fiind, este nevoit să se întoarcă la Mesina.

După terminarea războiului, în Martie 1920, „Friponne”, împreună cu alte trei canoniere de aceeaşi clasă, avea să fie vândută României în contul unor datorii de război. Avea să-şi primească botezul în cadrul unei ceremonii desfăşurate în data de 15 Ianuarie 1920 fiind denumită, ca şi celelalte trei, după numele unor eroi căzuţi în Primul Război Mondial: Locotenent Comandor „Eugen STIHI”.

Surse:

http://pages14-18.mesdiscussions.net/pages1418/Forum-Pages-d-Histoire-aviation-marine/marine-1914-1918/dragueur-friponne-sujet_956_1.htm

http://www.navy.ro/media/revista_mr/numere/rmr70.pdf

http://www.naval-history.net/xGW-FrenchNavy1914-1918.htm#9

https://www.bl.uk/world-war-one/articles/the-war-at-sea

http://www.bbc.co.uk/history/worldwars/wwone/war_sea_gallery_05.shtml

Jane’s Fighting Ships 1937, pag. 408

[1] Dicţionar Enciclopedic de Marină, Comandor (r) Anton Bejan (coordinator), Contraamiral (r) Raymond Stănescu, comandor (r) Neculai Pădurariu, dr. Carmen Atanasiu, comandor (r) Ovidiu Victor Ionescu, comandor (r) Paul Ionescu, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, 2006