Programul LCS
Proximitatea alegerilor electorale este o sursă de promisiuni în mai toate democraţiile. În SUA însă, ele pot deveni absolut hilare… În sensul bun, îmi permit eu să adaug… Deşi US Navy a precizat cât se poate de clar că nu mai doreşte să achiziţioneze decât o singură navă de tip Littoral Combat Ship (LCS), Congresul a spus că ştie el mai bine şi le-a mai comandat încă trei: este vorba despre LCS-29, ce va fi construită de Fincantieri Marinette Marine şi de LCS-32 şi LCS-34, ce vor fi construite de Austal USA. Finanţarea celor trei nave – frumoasa sumă de 1,8 miliarde USD – a fost deja aprobată. Recunosc, m-am simţit ca la lautari, în momentul acela în care zboară bancnote în stânga şi-n dreapta.
Motivaţia oficială este foarte simplă şi are legătură cu menţinerea capacităţii industriale a celor două şantiere care sunt optimizate să construiască câte două nave pe an, fără a fi semnificativ afectate în cazul în care producţia scade la 1,5 nave pe an. Motivaţia neoficială este, în opinia mea, faptul că avem alegeri în SUA, în noiembrie.
Nu pot să nu remarc ce diferenţă poate fi între promisiunile unui congresmen american şi cele ale unui parlamentar autohton…
Pentru cei care nu-şi aduc aminte, la un moment dat, s-a decis plafonarea producţiei de LCS la 32 de unităţi, restul până la 52 fiind alocat noilor fregate din programul FFG(X). Fie că le place sau nu, US Navy va primi în final încă trei, ducând numărul final de unităţi LCS de la 32 la 35.
Entuziasmul Congresului a fost însă mult mai scăzut când s-a pus problema finanţării modulelor de armament aferente acestor nave. Pe scurt, deşi au finanţat încă trei nave, toate fondurile necesare modulului de luptă anti-submarin pe 2019 au fost… tăiate. Nici modulul de luptă anti-navă şi cel de luptă împotriva minelor nu au scăpat neatinse: finanţarea a fost redusă cu aproape jumătate în cazul primului şi cu aproape 21% în cazul celui de-al doilea.
Lucru cert, toate programele aferente modulelor de luptă (ASuW, ASW şi MCM) au suferit întârzieri majore de-a lungul acestui program atât de controversat. De exemplu, modulul MCM ar fi trebuit să fie gata în 2008 dar, în acest moment, se speră că va fi gata în 2020.
Pe de altă parte, programul a suferit nenumărate restructurări de la conceperea sa şi până în prezent conducând la cheltuieli excesive şi depăşiri bugetare. Iniţial, navele trebuiau să schimbe cu uşurinţă modulele, fiecare navă fiind capabilă să se transforme dintr-o navă de luptă ASuW într-una ASW, sau MCM. Prin urmare, planul iniţial avea în vedere un anumit număr de module. În 2016 s-a luat însă decizia ca navele să folosească un singur modul pe toată durata lor de viaţă. Consecinţa directă a fost că preţurile modulelor au crescut.
Aşa cum iniţial trebuiau să fie 52 de LCS-uri, după care au rămas doar 32 şi, până la urmă, vor fi 35…
Modulele sunt finanţate separat faţă de navele în sine şi, în plus, au întâmpinat numeroase probleme tehnice, niciunul nefiind practic gata de luptă în acest moment. Prin urmare, Congresul a decis că va finanţa doar ce este de finanţat. Adică mai nimic… Practic s-a creat un cerc vicios: nu avem modul, nu avem ce finanţa, dar dacă nu finanţăm, nici nu vom avea modul… Dar cele două părţi, marina şi Congresul vor lucra împreună pentru rezolvarea problemei.
Ceasul ticăie pentru modulul MCM întrucât US Navy urmează să retragă dragoarele de clasă „Avenger” în 2020:
“I’m concerned that there aren’t enough MCM modules coming along fast enough, and I am concerned that there aren’t enough LCS in the current plan (four on each coast) dedicated to the MCM mission. I’d like to see the LCS plan re-evaluated and more of them devoted exclusively to MCM.”
Programul „Small Surface Combatant” din care au rezultat navele de tip „Littoral Combat Ship” este probabil un exemplu de „Aşa nu” atât pentru americani, cât şi pentru orice altă ţară. Multe proceduri standard americane (cum ar fi „Analysis of Alternatives – AOA) au fost ignorate iar programul a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări care au afectat atât rezultatul tehnic final cât şi costurile asociate.
Deşi americanii au vrut iniţial nişte nave versatile (modulele de luptă, model STANFLEX), ieftine şi foarte rapide (peste 40 Nd viteză maximă), capabile să traverseze singure oceanele către teatrele de operaţii şi configurate pentru lupta în proximitatea litoralului, ceea ce a ieşit a fost o corvetă scumpă şi relativ sub-înarmată prin comparaţie cu alte corvete similare.
Programul viitoarelor crucişătoare
În cadrul acestui program se evidenţiază câteva caracteristici, repetate deja obsesiv:
- tipul de navă care va fi ales trebuie să fie uşor de modernizat, fără modificări majore ale carenei sau suprastructurilor;
- putere, putere, putere. Mă refer la puterea electrică necesară pentru armele viitorului: tunuri electromagnetice şi arme cu energie dirijată;
- dimensiunea chiar contează: “You need something that can host the [size, weight, power and cooling], so it’s probably going to be a little bigger. Flexibility and adaptability, the ability to upgrade quickly, is going to be a key requirement capability. It’s got to have room to grow.”
Se au în vedere silozuri de lansare verticală de dimensiuni mai mari şi se cunoaşte care va fi principalul radar al navelor, AN/SPY-6 produs de Raytheon. Epoca „experimentelor” pare să fie de domeniul trecutului – vezi programul FFG(X), US Navy preferând să folosească plaforme existente sau o „încrucişare” a lor. Sunt avute în vedere programele Flight III a celebrului „Arleigh Burke” şi nu mai puţin controversatul DDG-1000 „Zumwalt”.
Un alt cuvânt cheie sunt dronele, care vor da mai multă independenţă navelor şi, totodată, vor contribui la războiul în reţea pe care US Navy intenţionează să-l ducă. Iată declaraţia unui fost comandant de distrugător, Bryan McGrath:
“What is crucial to me is that, in addition to its size, sensors, and weapons, this ship must be able to one day accommodate several medium altitude long endurance [unmanned aerial vehicles] capable of dramatically extending both the sensor and weapons range of the ship. For the fleet concept of Distributed Maritime Operations to succeed, we have to break the reliance of distributed surface forces on external intelligence surveillance and reconnaissance sources. They need robust, organic ISR.”
Un lucru pe care pare să-l fi băgat la cap şi Marina Militară Română care a cerut expres ca noile corvete să poată opera drone aeriene.
Marea Chinei de Sud
Este deja de notorietate „incidentul” din Marea Chinei de Sud dintre DDG 73 USS „Decatur” şi un distrugător chinezesc. În cadrul unei misiuni devenite banale, denumită de americanii înnebuniţi după acronime, FONOPS – Freedom of Navigation Operations, pentru prima dată chinezii par să fi adoptat o postură mai agresivă. Toate celelalte treceri ale navelor occidentale prin zona de 12 mile maritime a insulelor militarizate de China în marea cu pricina au fost relativ lipsite de orice fel de eveniment. Occidentalii treceau, chinezii supravegheau din zare, toate bune şi frumoase.
De data aceasta, nava chineză a manevrat agresiv pentru a determina ieşirea navei americane din zonă. Totul pe fondul unui război comercial în plină desfăşurare. Şi vorbim despre o navă similară ca putere de foc distrugătorului american, nu vreo navă a pazei de coastă.
Nu ştiu dacă asta semnifică o schimbare semnificativă de atitudine a Chinei vis-a-vis de insulele cu pricina sau dacă a fost doar o luptă de „cocoşi”, de moment, cu un comandant chinez mai „entuziast” în acţiune. În mod normal, urmărind interacţiunile navelor NATO cu avioanele ruseşti din ultima vreme aş spune că e business as usual. Totuşi, este prima dată când navele chinezeşti îşi fac simţită atât de agresiv prezenţa…
mihaistoian :
Multumesc pt un articol interesant de citit la o cafea!
Cu alte cuvinte, comanda pt celelalte trei nave chele aduce a mita electorala!
rnhs :
Ma bucur ca ti-a placut! Mie a mita electorala imi aduce, dar ce mita! Nu salarii marite la bugetari, ci investitii in mentinerea locurilor de munca intr-o industrie strategica.
psycho :
idependence și zumwalt arată într-un fel ,ce mai…😍erecție instantanee.
rnhs :
Da, sunt foarte SF like… 🙂