Despre salvarea canonierei „Eugen Stihi” am mai vorbit, astăzi o vom face din nou, cu atât mai mult cu cât, relativ recent, am avut ocazia de a o vizita. Şi vom continua să o facem atât timp cât va fi nevoie până ce canoniera va fi transformată în navă muzeu!

Am ajuns la Mangalia într-o superbă dimineaţă de martie, pe la prânz. Toate formalităţile prealabile au durat puţin, după care am ajuns la cheu. Mi-e greu să descriu sentimentul pe care l-am avut când am păşit la bord… Emoţie, umilinţă, neputinţă, câte puţin din toate şi toate la un loc. Dar şi multă bucurie! Pentru că, în acea dimineaţă, am păşit la bordul uneia dintre cele mai vechi nave militare din Europa şi din lume, o navă construită în anii Primului Război Mondial, canoniera „Lt. Cdor. Eugen Stihi”. Nu voi relua aici povestea navei, nici micile ei enigme. Ele au fost tratate în alte două articole de pe site.

Astăzi vom vorbi despre istoria recentă a navei şi despre ceea ce ar trebui să facem pentru ea, cu atât mai mult cu cât suntem în anul în care sărbătorim 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial şi de la Marea Unire.

Canoniera a fost în serviciul activ al marinei timp de aproape 90 de ani, din 1920 până în 2004, când a fost retrasă din serviciul activ, fiind dezarmată, tehnica de la bord fiind redistribuită către alte unităţi ale marinei.

Din 2004, timp de şase ani, nava a aparţinut Centrului de colectare tehnică de marină din subordinea Bazei Logistice Navale, urmând a fi tăiată şi dată la fier vechi. Abandonată practic, nava s-a degradat semnificativ în această perioadă.

În perioada decembrie 2010 – februarie 2011, la iniţiativa Ligii Navale Române, bătrâna canonieră a intrat pe doc în şantierul civil Mangalia. S-au executat lucrări menite a o menţine pe linia de plutire fiind placate toate deschiderile din opera vie, schimbate unele dintre filele de bordaj şi placată puntea principală în zona pupei şi a teugii.

Interiorul arată astăzi exact ca-n pozele acestui articol: degradat şi deteriorat, multe din subansamblele originale fiind redistribuite altor nave. Din păcate!

După terminarea reparaţiilor atât de necesare, prin Hotărârea nr. 1 a Consiliului Militar al Statului Major al Forţelor Navale luată în şedinţa din 16 februarie 2011, în perioada 10 martie 2011 – 31 octombrie 2013, prin grija tuturor unităţilor de nave, a Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale şi a structurilor logistice de marină, nava a fost transformată în primă fază în poligon de instrucţie marinărească şi de vitalitate, cu scopul de a fi mai târziu amenajată ca navă muzeu.

Astăzi, nava este în organigrama Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale fiind încadrată cu un echipaj minim şi având alocate resursele necesare unei minime întreţineri.

O primă tentativă de transformare în navă muzeu a venit de la Primăria Mangalia care, în aprilie 2015, a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 109 prin care se emitea acordul asupra trecerii navei din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Mangalia, trecerea urmând a fi făcută în mod gratuit. În acest sens, urma să fie promovată o hotărâre de guvern care nu a mai venit niciodată.

Din hotărârea respectivă am aflat că valoarea de inventar a navei este de 26.839,02 lei… O sumă absolut nesemnificativă cu atât mai mult cu cât nu poţi preţui în felul acesta peste 100 de ani de istorie, nu există preţul corect pentru aşa ceva…

Nu-mi este clar de ce, la nivel de guvern, nu a fost promovată hotărârea în condiţiile în care nava nu mai are nicio importanţă pentru marina noastră militară. Eforturile marinarilor militari de a prezerva canoniera sunt lăudabile însă, în condiţiile în care până mai deunăzi, bugetul marinei militare era cel mai mic dintre toate armele, conservarea şi restaurarea acestei nave ar trebui să fie pusă în sarcina unei alte entităţi, publice sau private, care să dispună de fondurile necesare.

Într-o primă fază ar trebui promovată o Hotărâre de Guvern prin care nava să fie scoasă de pe lista navelor active ale marinei militare pentru care canoniera nu mai prezintă relevanţă. Prin această Hotărâre, Guvernul ar putea să treacă nava în domeniul public al oraşului Mangalia, iar de aici mai departe sunt două posibile variante:

1. Municipiul Mangalia să obţină finanţarea necesară transformării canonierei în navă muzeu, atât cu fonduri proprii cât şi cu fonduri europene (în cazul în care este posibil), un proiect urmând a fi elaborat în acest sens. După obţinerea finanţării, Primăria oraşului Mangalia ar urma să organizeze o licitaţie pentru atribuirea contractului de restaurare a navei, ulterior urmând să întreţină canoniera din fondurile obţinute din exploatarea ei (vânzare de bilete, organizarea de evenimente ş.a.m.d.);

2. Municipiul Mangalia să închirieze nava unei asociaţii sau fundaţii constituite în acest scop pe o durată mai mare de timp (49 de ani de exemplu) cu obligaţia restaurării navei şi menţinerii destinaţiei acesteia de navă muzeu. Un model asemănător a fost urmat şi cu ocazia transformării HMS „Belfast” în navă muzeu, un exemplu de succes îmi permit eu să adaug.

Vă las să vă bucuraţi de poze şi adresez un nou îndemn Guvernului României, că tot suntem în anul în care sărbătorim Marea Unire, Centenarul, de a lua măsurile necesare în vederea sălvării acestei părţi din istoria marinei militare române.