Voi continua astăzi periplul prin cărţile copilăriei şi voi vorbi despre eroina cărţii lui Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!”, goeleta „Speranţa”. Nava despre care ne povesteşte Radu Tudoran este cunoscută în ţările anglo-saxone drept „schooner”.

În limba română termenul a fost preluat din francezul „goelette”. Originea termenului sub care goeleta este cunoscută printre vorbitorii de engleză pare să fie una olandeză – „schoener”, îşi are originea undeva în secolul al XVI-lea şi semnifică de fapt tipul de greement folosit de goelete şi utilizat de navigatorii olandezi.[1]
Definiţie
Goeleta[2] este o navă cu doi-trei arbori, având numai vele aurice. În trecut s-au folosit şi goelete cu patru – şapte arbori. Goeleta cu gabieri are la trinchet un gabier şi un contragabier. Goeleta cu rafie are deasupra trincei[3] o velă triunghiulară, denumită rafie. Goeleta cu velastraiuri este un tip modern de goeletă având velăstraiuri mari cu cluburi la marginea de întinsură.


Câteva caracteristici
Goeletele se remarcă prin velatura pe picuri – rande iar aşa numitele goelete de sport sunt yacht-uri cu două catarge, arborele trinchet[4] mai mic decât cel mare, fiind unele dintre cele mai frumoase veliere care mai pot fi văzute şi astăzi pe mările lumii.[5]
Avantajul major al goeletei faţă de velierele vremii era capacitatea acestora de a naviga cu vantul din prova cu viteze foarte bune pentru acele vremuri. La aceste calităţi se adaugă faptul că nu aveau nevoie de un echipaj foarte numeros pentru a fi manevrate. Această abilitate era foarte utilă în zonele costiere, pe fluvii, dar şi în comerţul cu sclavi sau pescuit, ca să dau două exemple foarte diferite.
Au fost folosite intensiv, atât în Europa, inclusiv în zona principatelor româneşti, cât şi în SUA care pare să fi fost ţara care a apreciat mult acest tip de velier. Prima înregistrare scrisă a goeletelor apare în coloniile americane, la Boston, în 1716. Numeroase goelete au fost construite pe Coasta de Est a SUA în Essex, Massachusetts sau Bath, Maine.
O goeletă celebră – USS „Enterprise”
Nu este de mirare că goeletele au fost folosite intensiv de tânărul stat american în mai toate conflictele pe care le-a purtat după cucerirea independenţei. Războiul nedeclarat cu Franţa între 1798 şi 1800, aşa numitele războaie „barbare” purtate de US Navy în Mediterana cu Maroc, Tripolitania, Alger şi Tunis, primul în perioada 1801 – 1805, iar cel de-al doilea în 1815 sau războiul din 1812 cu Marea Britanie.

Una din goeletele care s-a evidenţiat cu ocazia acestor războaie a fost USS „Enterprise” – o denumire celebră astăzi în US Navy. A fost construită de Henry Spences în Baltimore, în 1799, suferind mai multe transformări de-a lungul carierei, iniţial ca goeletă cu 12 tunuri, apoi ca goeletă cu gabieri şi 14 tunuri şi în final ca bric.
Caracteristici tehnice 1799
- Lungime 25.8 m
- Lăţime 6.86 m
- Deplasament 135 tone
- Echipaj 70
- Armament 12 tunuri
Caracteristici tehnice 1800
- Lungime 25.45 m
- Lăţime 6.86 m
- Deplasament 165 tone
- Armament 14 tunuri
A participat la războiul nedeclarat cu Franţa fiind trimisă în 17 decembrie 1799 în Caraibe pentru a proteja navele comerciale americane atacate de corsarii francezi. Ajunsă acolo a capturat opt nave corsar şi a eliberat unsprezece nave americane.
O bătălie epică
A participat la primul război barbar ajungând în Mediterana în iunie 1801. În august 1801 a capturat nava „Tripoli” cu care a purtat o bătălie epică reprodusă de National Intelligencer & Adv în 18 noiembrie 1801, pe care o redau integral mai jos:
Yesterday captain Sterret, commander of the schooner Enterprize, part of the Mediterranean squadron, arrived here, with dispatches for the Secretary of the Navy.
Captain Sterret is bearer of dispatches from commodore Dale, which exhibit a detailed account of the proceedings and situation of the Mediterranean squadron.
On the 1st of August, the schooner Enterprize, commanded by captain Sterret, and carrying 12 six pounders and 90 men, bound to Malta for a supply of water, fell in with a Tripolitan cruizer, being a ship of 14 six pounders, manned by 80 men.
At this time the Enterprize bore British colours. Captain Sterret interrogated the commander of the Tripolitan on the object of his cruize. He replied that he came out to cruise after the Americans, and that he lamented that he had not come alongside of some of them. Captain Sterret, on this reply, hoisted American, in the room of British colours; and discharged a volley of musquetry; which the Tripolitan returned by a partial broadside.—This was the commencement of a hard fought action, which commenced at 9 am and continued for three hours.
Three times, during the action, the Tripolitan attempted to board the Enterprize, and was as often repulsed with great slaughter, which was greatly increased by the effective aid afforded by the Marines. Three times, also, the Tripolitan struck her colours, and as often treacherously renewed the action, with the hope of disabling the crew of captain Sterret, which, as is usual, when the enemy struck her colours, came on deck, and exposed themselves, while they gave three cheers as a mark of victory.
When for the third time, this treacherous attack was made, captain Sterret gave orders to sink the Tripolitan, on which a scene of furious combat ensuded, until the enemy cried for mercy.
Captain Sterret, listening to the voice of humanity, even after such perfidious conduct, ordered the captain either to come himself, or to send some of his officers on board the Enterprize. He was informed that the boat of the Tripolitan was so shattered as to be unfit for use. He asked, what security there was, that if he should send his men in his own boat, they would not be murdered?
After numerous supplications & protestations the boat was sent: The crew of the Tripolitan was discovered to be in the most deplorable state. Out of eighty men, 20 were killed, and 30 wounded. Among the killed were the second lieutenant and Surgeon; and among the wounded were the Captain and first lieutenant. And so decisive was the fire of the Enterprize that the Tripolitan was found to be in a most perilous condition, having received 18 shot between wind and water.
When we compare this great slaughter, with the fact that not a single individual of the crew of the Enterprise was in the least degree injured, we are lost in surprise at the uncommon good fortune which accompanied our seamen, and at the superior management of Captain Sterrett.
All the officers and sailors manifested the truest spirit, and sustained the greatest efforts during the engagement. All, therefore, are entitled to encomium for their valour and good conduct. The marines, especially, owing to the nearness of the vessels, which were within pistol shot of each other, were eminently useful.
After administering to the relief of the distresses of the wounded Tripolitans, and the wants of the crew, Capt. Sterrett ordered the ship of the enemy to be completely dismantled. Her masts were accordingly all cut down, and her guns thrown overboard. A spar was raised, on which was fixed, as a flag, a tattered sail; and in this condition the ship was dismissed.
On the arrival of the Tripolitan ship at Tripoli, so strong was the sensations of shame and indignation excited there, that the Bey ordered the wounded captain to be mounted on a Jack Ass, and paraded thro’ the streets as an object of public scorn. After which he received 500 bastinadoes.
So thunderstruck were the Tripolitans at this event, and at the apprehended destruction of their whole marine force, that the sailors, then employed at Tripoli on board of cruisers that were fitting out by the government, all deserted them, and not a man could be procured to navigate them.
Stilul articolului este cât se poate de „americănesc” şi, în mod special, m-a amuzat afirmaţia potrivit căreia, după această înfrângere, „barbarii” nu mai găseau marinari dornici să se îmbarce pe navele lor de luptă. Poate vă aduceţi aminte de un incident relativ recent din Marea Neagră, între un SU-24 şi un distrugător de tip „Arleigh Burke”, când mai mulţi marinari americani au demisionat datorită impresionantelor caracteristici ale SU-ului. Propaganda este o unealtă veche…
Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, goeletele au început să fie folosite intensiv în regate, un exemplu în acest sens fiind America, câştigătoare a America Cup. Superbă navă!

Goeletele româneşti din Marea Neagră
În principatele române, Tratatul de la Adrianopol, din 1829, a însemnat obţinerea libertăţii comerţului, îngrădirea dreptului guvernului otoman de a se mai amesteca în afacerile interne ale Principatelor şi deschiderea porturilor de la Dunăre. Tratatul de la Adrianopol a conţinut clauze importante pentru marina română. Navigaţia pe Dunăre era declarată liberă iar Marea Neagră înceta să mai fie un lac turcesc.
Istoricii consideră că, prima navă care a purtat pavilionul tricolor este „Mariţa”. Informaţiile despre „Mariţa” sunt destul de sărace. Nava era, după unii, o goeletă de 100 – 115 tone construită în şantierul naval de la Giurgiu, proprietatea unui anume Alexandru Vilara. Prima călătorie a navei avea să fie la Constantinopol, un transport de grâu. Căpitan era Gheorghe Lazăr Bresco (după alte surse căpitan este Ioan Cristescu).
Astfel, în 7 Decembrie 1834, „Mariţa” avea să poarte pentru prima dată tricolorul românesc la Constantinopol în prima sa cursă maritimă. Iniţial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roşu fiind în partea de sus a pavilionului.
Nu a fost o navă foarte norocoasă având de înfruntat o furtună puternică chiar de la primul voiaj, în drum spre Constantinopol. La întoarcerea în ţară, nava avea să treacă printr-o nouă furtună iar echipajul va fi nevoit să arunce încărcătura peste bord. Transportau butii de vin. Prin urmare, la 5 iunie 1835, cu velele rupte şi trosnind din toate încheieturile, „Mariţa” a ajuns în ţară. Voiajul ei a avut însă un puternic răsunet. De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în arhiva ţării.


Nu se cunosc dimensiunile exacte ale navei. Neculai Pădurariu, ne spune în articolul „Goeleta cu chip de brigantină „Mariţa”, era de fapt… bric !” publicat în „Marea Noastră, anul IV, nr. 13, octombrie-decembrie, 1994, că nava ar fi fost de fapt un bric. Este posibil să fi fost o brigantină sau o goeletă cu gabieri, ceea ce i-ar fi putut da acea aparenţă de bric, însă din păcate nu există nicio poză, pictură sau ceva asemănător, pentru edificare în raport cu arborada şi greementul navei.
Personal, consider că goeletele sunt unele dintre cele mai eficiente şi mai frumoase veliere, multe dintre ele putând fi încă admirate şi astăzi.
Surse bibliografice:
https://en.wikipedia.org/wiki/First_Barbary_War
https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Enterprise_(1799)
https://en.wikipedia.org/wiki/America_(yacht)
https://en.wikipedia.org/wiki/Schooner
Surse:
[1] https://fr.wikipedia.org/wiki/Go%C3%A9lette
[2] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 234, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
[3] Vela aurică pe arborele trinchet al goeletelor
[4] Arborele mic, primul din prova
[5] “Istoricul navei”, pag. 297, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960
Chipp :
Super
rnhs :
Multumesc!
Hasu :
Felicitări pentru site și pentru efortul depus! Unul dintre cele mai educative site-uri – atât dpdv al culturii generale cât și a analizelor pe teme militare/strategice.
Felicitări încă o dată și la cat mai multe articole.
rnhs :
Multumesc! Ma bucur ca va place!
mihaistoian :
Felicitari, am citit articolul mai tarziu, in week-end am stat la baza trambulinei din Rasnov cu vuvuzeaua!
Aye, aye, captain!
rnhs :
Multumesc, Mihai!