Faptul că rușii îmbunătățesc apărarea antiaeriană la Marea Neagră poate suna ciudat în contextul în care se vorbește atât de mult despre zona A2/AD (Anti-Access / Area Denial) rusească cu baza în Crimeea. Foarte pe scurt, pe românește, A2/AD înseamnă ”zonă de interdicție”. Pentru mai multe informații despre acest concept vă rog să accesați acest link.

Apărarea antiaeriană este un element cheie întru crearea unei zone A2/AD, iar retorica rusească și chiar și cea occidentală vorbesc mai mereu la superlativ despre capabilitățile rusești în materie. Prin urmare, se naște întrebarea firească: ce-au mai putut îmbunătăți?

Recentele conflicte regionale (războiul din Siria, războiul din Yemen și atacul împotriva Arabiei Saudite) au demonstrat vulnerabilitățile sistemelor antiaeriene cu baza la sol atât împotriva rachetelor de croazieră care zboară la altitudini foarte mici și au o semnătură radar scăzută cât și împotriva dronelor, relevând necesitatea unui sistem de avertizare timpurie și a unui sistem antiaerian care să lucreze integrat.

Ceea ce ne aduce la subiectul știrii de astăzi: relativ recent, o navă Proiect 22160 – ”Vasily Bykov” despre care am vorbit pe larg aici a participat la un exercițiu comun cu o baterie de apărare antiaeriană cu baza la sol de tip S-400 Triumf.

Exercițiul s-a desfășurat la Novorosiisk și a fost condus de contra-amiralul Viktor Kochemazov. Conform acestuia din urmă, nava de patrulare Proiect 22160 a descoperit, identificat și clasificat ”țintele” și a transmis automat coordonatele lor unei baterii de rachete antiaeriene de tip S-400.

Mai departe, țintele au fost doborâte atât de navă (s-ar părea că până la urmă a fost dotată cu un sistem antiaerian) cât și de bateria S-400, în comun, țintele fiind atribuite automat fiecărui sistem implicat, în funcție de șansele de succes estimate pentru fiecare țintă în parte.

Exercițiul a testat modalitatea de conclucrare a celor două sisteme precum și legătura de date dintre ele, scopul fiind avertizarea (detecția) timpurie, identificarea și clasificarea inamicului (rachete de croazieră, drone).

Radarele de detecție și țintire sunt cel mai adesea limitate la linia orizontului de curbura Pământului. Rachetele de croazieră zboară la viteze înalt subsonice suficient de jos astfel încât să fie detectate destul de târziu, scăzând capacitatea de reacție a sistemelor antiaeriene. Ceea ce au făcut rușii a fost să utilizeze radarul de descoperire aeriană de pe Bykov (Pozitiv M) care a transmis informațiile relevante sistemului S-400 mult mai devreme decât ar fi putut s-o facă radarele sale proprii, limitate de curbura Pământului. Cum unele dintre rachetele sistemului rusesc au raze de acțiune de circa 350 km, rușii le-au putut lansa mult mai repede în baza informațiilor despre ținte furnizate de nava aflată în larg.

Dacă v-ați pierdut în explicațiile de mai sus, o imagine face cât o mie de cuvinte, vă rog prin urmare să acceptați naiva schiță de mai jos, opera subsemnatului.

În opinia mea, cam așa vor arăta lucrurile în următorii ani, câteva aspecte fiind esențiale pentru o apărare antiaeriană eficientă:

• sistem integrat de comunicații și control la nivel național;
• sistem de avertizare timpurie;
• capacitatea de a lupta în rețea folosind senzori și baterii distribuite în teritoriu.

Nicolae

---

Sursa:

Russia’s Project 22160 Patrol Vessel in Air Defense Training with S-400