Am auzit de clipere prima dată acum mulţi ani, în copilărie, citind o carte foarte dragă mie: „Tai Pan”, de James Clavell. În acele vremuri de tristă amintire, accesul la astfel de informaţii era limitat la revista „Modelism”, care spre 1989 devenise destul de greu de găsit.
Probabil că termenul vă este cunoscut deja multora dintre voi, dar întotdeauna mi-am dorit să-i dedic măcar un scurt articol.
Definiţia cliperului
Cliperul [1] este un velier de cursă lungă şi rapidă, cu trei – cinci arbori şi corpul alungit folosit în secolul al XIX-lea pe drumuri foarte lungi pentru a transporta încărcături foarte preţioase (ceai, lână, etc). Cliperele aveau aproximativ 2000 tone deplasament şi o viteză de peste 18 Nd. Cliperele au fost folosite şi ca nave militare cu rol de cercetare, supraveghere sau legătură, având aproximativ 1500 tone deplasament, circa 15 Nd viteză şi în jur de 24 de tunuri. Nu s-au pretat însă uzului militar nefiind o platformă suficient de încăpătoare şi de stabilă pentru exigenţele unei nave militare.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea designul cliperelor ajunge la apogeu. În cele mai multe cazuri, greementul cliperului era asemănător celui al unei „nave” – vedeţi explicaţiile şi poza de la articolul despre greement. Planul de forme al cocii se remarca printr-un raport lungime lăţime destul de mare, fiind proiectat mai mult pentru viteză pură şi mai puţin pentru capacitate de transport sporită, mărfurile transportate fiind relativ uşoare, voluminoase şi destul de scumpe. Un cliper celebru, “Cutty Sark” avea o lungime de 67,4 m, o lăţime de 11 m şi pescajul de 7 m[2], fiind o navă relativ îngustă pentru acele vremuri. La acel moment, de obicei, chila, etrava, etamboul şi coastele navei erau metalice, bordajul era din file de lemn, chila era lestată cu plumb pentru creşterea stabilităţii iar opera vie era acoperită cu plăci de cupru.


Suprafaţa velică a acestor nave era supradimensionată, „Ariel” de exemplu, având 30 de vele cu o suprafaţă totală de circa 2400 mp.[3]
Originea cliperului
Mai mulţi istorici navali consideră cliperele ca fiind o evoluţie a velierelor utilizate în ceea ce probabil a fost prima cursă regulată transatlantică de poştă şi pasageri: „Black Ball Line”.[4] Compania a fost înfiinţată în 1817 de mai mulţi negustori new-york-ezi conduşi de Jeremiah Thompson şi incluzându-i pe Isaac şi William Wright, Francis Thompson şi Benjamin Marshall. Primele nave ale companiei au fost „Amity”, „Courier”, „Pacific” şi „James Monroe” iar primele curse s-au desfăşurat între New York şi Liverpool.[5]

Termenul de cliper a mai fost atribuit şi navelor comerciale foarte rapide construite în SUA începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, nave care la început aveau greement de goeletă. Denumirea generalizată era „Baltimore clippers”. Ca şi cliperele de mai târziu, şi „Baltimore clippers” aveau corpul navei construit special pentru viteză, remarcându-se prin instabilitatea de care dădeau dovadă şi datorită căreia nu au fost avute la început în vedere pentru misiuni militare.[6] Ulterior, pentru războiul din 1812 dintre Marea Britanie şi SUA au fost dezvoltate versiuni mai mari, mai stabile şi mai bine înarmate folosite îndeosebi ca nave corsar.

Grijulii cum îi ştim cu patrimoniul lor naval, americanii au construit mai multe replici ale acestor nave, una dintre ele fiind „Lynx”, pe care o puteţi admira mai sus. De altfel, cei care ajung în SUA pot avea ocazia de a naviga cu „Lynx”, despre care cei interesaţi pot afla mai multe detalii de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/tallshiplynx/
Apogeul cliperului
Momentul de glorie al cliperelor este strâns legat de „The Great Tea Race” care se desfăşura între China şi Marea Britanie pe o distanţă de circa 24000 km. Această cursă care a născut pasiuni, a îmbogăţit sau ruinat întreprinzători şi afacerişti are ca moment zero anul 1834 când comerţul cu China este liberalizat iar monopolul Companiei Indiilor de Est eliminat. Un alt element care a dat naştere acestei curse îl constituie „democratizarea” consumului de ceai, care în secolul al XVIII-lea era încă un produs de lux.

Motivul cursei îl constituie banii: cumpărătorii vroiau ceaiul cât mai proaspăt cu putinţă iar cei care reuşeau să aducă primul transport de ceai al sezonului obţineau cel mai bun preţ. Şi cum reclama era şi atunci sufletul comerţului, mai jos puteţi admira nişte „pliante”:


Un prim record este realizat de cliperul american „Rainbow” care reuşeşte să parcurgă distanţa dintre Canton şi New York în 88 de zile.[7]
Un alt moment crucial în Great Tea Race are loc în septembrie 1866 când, „Ariel” reuşeşte stabilirea unui record, reuşind să parcurgă cei aproximativ 24000 km în 99 de zile, în urma unei curse extraordinar de strânse cu „Taeping”.
Deschiderea Canalului Suez avea să dea o grea lovitură cliperelor care nu puteau naviga prin canal fiind nevoite să ocolească în continuare prin sudul Africii. Vor prelua încet încet liniile comerciale cu Australia de unde aveau să aducă lână.
În loc de sfârşit
Pentru mine, secolul al XIX-lea reprezintă secolul în care navigaţia şi navele în sine au evoluat radical putând fi asemuit cu secolul al XX-lea în aviaţie. Totodată, secolul al XIX-lea este secolul apariţiei naţiunilor, secolul „pax britanica” şi, totodată, secolul a ceea ce eu numesc „liberalism sălbatic”. În opinia mea, aceste superbe nave, cliperele, reprezintă foarte bine această epocă frumoasă, romantică, aparţinând celor curajoşi şi capabili să-şi asume riscuri.
Vă recomand să vizionaţi filmul de mai jos pentru a vedea nişte adevăraţi lupi de mare la lucru şi pentru a admira o epocă în care cei îndrăzneţi îşi asumau toate riscurile pentru a câştiga. Iar dacă n-aţi citit „Tai Pan” şi aveţi dispoziţie pentru o lectura uşoară, citiţi-o!
În încheiere, cei care au drum la Londra şi vor să vadă un cliper în toată splendoarea sa, în Greenwhich poate fi vizitat „Cutty Sark”, iar cei care au nevoie de mai multe informaţii în acest scop le pot găsi aici
Surse bibliografice:
[1] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 122, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
[2] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 150, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
[3] „The conquest of the ocean”, pag. 248, Brian Lavery, Dorling Kindersley Limited, UK, 2013
[4] „The conquest of the ocean”, pag. 248, Brian Lavery, Dorling Kindersley Limited, UK, 2013
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Black_Ball_Line_(trans-Atlantic_packet)
[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Baltimore_Clipper
[7] „The conquest of the ocean”, pag. 249, Brian Lavery, Dorling Kindersley Limited, UK, 2013
mihaistoian :
Eeeeh! Shogunul, Tai-Pan, Nobila Casa! Carti foarte bune despre marinari, si nu numai.
Bravo pt articol!
Aye, aye captain!
rnhs :
Multumesc! 🙂 Amintiri din copilarie…
Ross :
Nicolae luna viitoare merg la Greenwich cu sotia….daca vrei iti trimit poze cu detalii ale Cutty Sark pt un articol dedicat….
rnhs :
Daaa, niste interioare ar fi super. Eu am pierdut pozele facute acum vreo 4 ani si n-am mai ajuns…
Si poze de pe punte! 🙂
Poti folosi formularul de contact, multumesc mult!
Just VAS :
Nu am cumparat niciodata, revista Modelism, in casa se cumpara „Stiinta si Tehnica”, Tehnium si altele.. insa despre navigatie citeam carti imprumutate de la Bibliotecile Mihail Sadoveanu(Amzei si cea de langa fosta ambasada SUA).
Astfel, am dat peste – Thor Heyerdahl si expeditiile lui(interesant si filmul): https://www.youtube.com/watch?v=rUnmjQJHRP4
– Sir Francis Chichester si a lui Gipsy Moth lV, care tine aproape de „Cutty Sark, in Greenwich
http://www.thegreenwichphantom.co.uk/2012/10/the-gipsy-moth-iv-in-greenwich-part-2/
http://www.classicboat.co.uk/articles/50-years-ago-today-chichester-left-plymouth/
E reconfortant sa sa citesti despre navigatie, de la pasionati si nu, cei de meserie. Primii inca pastreaza „uimirea in fata marii” desi mai sunt si exceptii, ca cel de mai jos:
http://interestingsailboats.blogspot.com/2014/03/sven-yrvind-circumnavigation-in-3m.html
http://www.yrvind.com/
Vânt din pupă, pt. cat mai multe articole.
rnhs :
Multumesc!
Am copilarit in Focsani, pe final nu mai gaseai nimic. Plus ca nu eram inca suficient de mare iar revistele mi le luam din “pusculita”. 🙂
Alex_72 :
Sa te prinda un squall cu toata velatura aia ridicata … mama, mama … aveau bile de otel marinarii aia pe atunci!
rnhs :
Exact! 🙂
Nu am navigat pe nave cu vele patrate, dar cel putin in ceea ce priveste aripile, am impresia ca aveau un sistem de prindere care permitea eliberarea lor rapida. Dar nu sunt sigur…
Adauga faptul ca pe la Sud de Capul Horn e multa violenta si frig de mori.