Ca mulţi alţi termeni marinăreşti, şi originea sabordului se află tot în epoca navelor cu vele. Sabordul, în esenţă o deschidere pătrată în bordajul navei, a fost iniţial atribuit unui maistru marangoz francez din Brest, pe numele său François Descharges. Dacă luăm în considerare această ipoteză, sabordurile ar fi apărut în jurul anului 1500.
Cel mai probabil sabordurile au apărut mai devreme de 1500, după cum reiese din unele izvoare istorice mai noi. Astfel, un izvor menţionează sabordul destul de explicit în 1402, aproape 100 de ani mai devreme, cu o ocazie mai puţin fericită: un explorator francez pe nume Béthencourt povesteşte despre Isabelle de Canaria că a fost aruncată în mare „par le sabort de la nef”, adicătelea prin sabordul navei. Neplăcut!

Unele surse de pe wikipedia menţionează că sabordul datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea. Apariţia sa este strâns legată de instalarea tunurilor pe nave, autorul acestei invenţii fiind greu de identificat. Suspecţii de serviciu sunt ţările cu tradiţie maritimă precum Portugalia, Spania, Anglia, Franţa sau Flandra. Mie mi-a atras atenţia absenţa republicilor maritime italiene din peisaj, oraşe cu puternice flote şi care utilizau şi nave maritime rotunde în genul caracei.
Conform Navy Department Library din Marea Britanie se estimează că termenul (eng. porthole, fr. sabord) apare menţionat prima dată în timpul domniei lui Henric al VII-lea (1485) când regele, intenţionând amplasarea unor tunuri foarte mari pe navele sale, a solicitat unui constructor francez cu nume britanic (mie aşa mi se pare 🙂 ), James Baker, să rezolve problema. Acesta a tăiat mai multe saborduri în cele două castele ale navei în interiorul cărora au fost amplasate ulterior tunurile.

Sabordurile s-au dovedit un factor esenţial pentru dezvoltarea artileriei navale. În anii secolului al XV-lea, navele aveau de obicei tunurile amplasate pe punte, neacoperite, dispuse în fiecare bord, la care se adăugau cele instalate în castelele proeminente de la prova şi de la pupa. Acest fapt limita numărul de tunuri ce puteau fi amplasate pe o navă şi, în plus, erau un factor ce contribuia la instabilitatea navei.
Mulţumită invenţiei atribuite lui Descharges, tunurile puteau fi amplasate şi pe punţile inferioare, revoluţionând nu numai arhitectura navală, dar şi tactica de luptă. Treptat, bateriile de artilerie au început să fie amplasate pe mai multe punţi generând o creştere substanţială a puterii de foc din cele două borduri.

Cu această ocazie a fost remarcat faptul că atacul cu prova nu permitea utilizarea întregii puteri de foc a navei, astfel încât formaţiile de luptă specifice galerelor, în formă de semilună sau cu aripi înaintate sau răsfrânte, deveneau relativ ineficiente. Urmarea a fost apariţia formaţiei în linie de şir prin care navele înaintau una în siajul celeilalte, permiţând folosirea focului cu bordul (unde se concentra majoritatea artileriei) a întregii escadre, fără ca vreo navă să le blocheze pe celelalte.

Tactica de luptă a liniei de şir s-a perpetuat până în cel de-Al Doilea Război Mondial, până la dispariţia cuirasatelor şi a crucişătoarelor.
În epoca marilor veliere, tehnica liniei de şir trebuia întotdeauna coroborată cu măiestria marinărească în navigaţia cu vele, vântul fiind elementul cel mai important în reuşita unei astfel de manevre.
Sabordurile sunt folosite şi astăzi la nave, militare sau civile, existând şi variaţiuni pe aceeaşi temă, precum sabordurile de furtună făcute în parapeţi pentru scurgerea apei de pe punte sau sabordurile de încărcare. Apreciez că termenul poate fi folosit şi în cazul navelor militare de astăzi care, întocmai ca navele epocii marilor veliere, utilizează sabordurile pentru a-şi putea folosi armamentul disimulat în suprastructuri sau în corpul navei. Acum, dacă pentru asta există un alt termen specific, vă rog, nu ezitaţi!
Şi cum o imagine face cât o mie de cuvinte, vă invit să vizionaţi filmele de mai jos, toate având în prim plan o corvetă de clasă Visby, una din navele special optimizate pentru stealth, unde armamentul este complet disimulat în interiorul navei. Am convingerea că veţi repera în aceste filme subiectul acestui articol, de mai multe ori chiar… 🙂
Substantivul sabord are un alt înţeles atunci când se transformă în verb, a saborda, un termen specific militar, însemnând „a scufunda nava proprie deschizând valvulele Kingston sau folosind exploziv pentru a nu cădea în mâinile inamicului.”
Pentru cei care vor să vadă saborduri în mărime naturală şi au drum la Portsmouth, recomand vizitarea celebrei nave a amiralului Nelson, HMS Victory.
Surse bibliografice:
„Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 442, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006
„Istoricul navei”, pag. 201-202, Boleslaw Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960
mihaistoian :
Interesant, credeam ca la navele moderne deschizaturile din borduri sunt pur si simplu trape, dar mi se pare logic sa fie saborduri.
Bravo, frumos articol!
Aye, aye, captain!☠️
rnhs :
Multumesc Mihai! Si eu tot saborduri le-as spune, dar nu stiu daca in zilele noastre marinarii mai folosesc exact acest termen. Din acest motiv am si cerut sa fiu corectat daca am gresit. 🙂
mihaistoian :
Off-topic, de ce pe RoMil nu merge varianta de salvare a numelui si email-ului ca aici?
rnhs :
Habar n-am, asta-i din ciudateniile wordpress-ului. Pe mine m-a ajutat cineva, eu nu-s asa de priceput. Pe de alta parte, eu n-am reusit sa scot moderarea comentariilor, desi am vrut s-o fac de test la un moment dat.
mihaistoian :
Am verificat site-ul RoMil pe telefon, acolo imi recunoaste numele si emai-ul, pe tableta nu, desi, teoretic la setari sunt la fel. Asta e, completez de fiecare data!
Vlad :
HMS Victory nu se afla in Londra, ci in Portsmouth la muzeul marinei. In Londra se poate vedea si vizita o copie a navei lui Francis Drake-The Golden Hinde. PS: Un site foarte reusit pe care il citesc cu placere. Succes in continuare.
rnhs :
Asa e Vlad, mea culpa! 🙂 Modific articolul sa nu trimit lumea aiurea. Daca tot suntem aici, pe langa Golden Hind, tot pe Tamisa mai poate fi gasit crucisatorul HMS Belfast iar in Greenwich poate fi vazut Cutty Sark, celebrul cliper. Multumesc pentru aprecieri!
Nastase :
Excelent articol! In marina comerciala folosim termenul scupper (eng) pentru deschizaturile din borduri-simple tevi care conduc apa de ploaie sau dsarata in afara puntii-au capace de etansare la nivelul puntii astfel incat sa previna poluarea marii in caz de scurgere de hidrocarburi. Unele nave comerciale au si portholes cu inchidere etansa dispuse sub coverta cu rol diferit-pentru accesul pilotilor, inaltimea bordului liber al unor nave fiind prea mari pt escaladarea pe o scara de pilot. Pe navele franceze inca se foloseste termenul de sabord.
rnhs :
Multumesc pentru aprecieri si, mai ales, pentru completari. Avem multi termeni marinaresti preluati din franceza, in sec. XIX. Acum predomina engleza, inclusiv la sailing.