Termenul săptămânii: sloop-ul (slupul)

Termenul de sloop (în română slup) poate desemna atât un tip de navă, cum ar fi sloop-ul de război, cât şi un tip de greement[1]. Astăzi, greementul de sloop este cel mai răspândit printre ambarcaţiunile de plăcere, dominând piaţa într-o proporţie covârşitoare. Şi pe bună dreptate, ar spune probabil cei mai mulţi.

Definiţie

Sloop-ul este un velier cu un arbore, o velă mare aurică, un foc şi, eventual un gabier. Sloop-ul de război este o navă mică de luptă cu greement de navă sau snau (snow în engleză), folosită în secolul XVIII şi la începutul secolului XIX.[2]

Origine

Ca mulţi alţi termeni marinăreşti, s-ar părea că şi sloop-ul are origini olandeze – sloep, preluat de britanici ca slupan[3]. A apărut la începutul secolului al XVII-lea iar cel mai cunoscut tip de sloop este cel cu velatură bermudiană[4], originar din Caraibe (de la mijlocul secolului al XVII-lea).

Greementul de sloop

Greementul de sloop are următoarele caracteristici: un catarg, amplasat de obicei în prima treime a navei (de la prova spre pupa), o velă mare (vela din pupa, denumită şi randă), la început aurică, de pe la 1840 şi triunghiulară, şi un foc (vela din prova). Sloop-urile puteau avea şi bompres şi, uneori, două sau chiar trei vele prova. În perioada de început, aveau şi vele pătrate. În mare, arăta ca-n poza de mai jos unde avem un sloop cu velatură bermudiană, un model de la 1740:

Cele mai mari sloop-uri aveau 21 m lungime, dar în marea lor majoritate nu măsurau mai mult de 10 m lungime. După standardele vremurilor erau nişte nave rapide, atingând chiar şi 12 Nd (circa 22 km/h) şi aveau un pescaj redus fiind folosite la cele mai diverse activităţi. Însă marele avantaj al acestui tip de greement, de la începuturile sale şi până în zilele noastre a rămas capacitatea sa de a urca în vânt (adică de a naviga cu vântul din faţă). Fiind atât de versatile, sloop-urile au fost folosite în cele mai variate scopuri, de la pescuit şi transportul mărfurilor în zone costiere, până la expediţii de lungă durată, trecând bineînţeles prin activităţile specifice pirateriei.

Un exemplu celebru de sloop folosit în expediţii de lungă durată este Gjøa, nava cu care Roald Amundsen a traversat între 16 iunie 1903 şi 30 august 1906 celebrul Pasaj de Nord Vest[5]. Conform sursei citate[6], Gjøa avea o lungime de 70 de picioare (21,3 m) şi o lăţime de 20 de picioare (6 m) iar deplasamentul era de 47 de tone. Roald Amundsen a cumpărat-o în 28 martie 1901 cu 10.000 de coroane şi, în aceeaşi vară, a făcut cu ea o crucieră de test în Marea Arctică. Mulţumit de calităţile navei, Amundsen a procedat mai apoi la o întărire structurală a corpului navei, o reorganizare a interiorului şi i-a adăugat ceea ce pare să fi fost primul motor cu benzină montat pe un sloop norvegian, unul de tip Dan, de 13 CP[7]. Astăzi, nava poate fi văzută la Muzeul Fram din Norvegia.

După cum spuneam mai sus, pe la mijlocul secolului XIX au început să fie folosite şi velele mari triunghiulare, în detrimentul celor aurice cu ghiu şi pic. Aceste sloop-uri au cel mai apropiat aspect de cele din ziua de azi. Datorită excelentelor calităţi nautice şi manevriere, către sfârşitul secolului al XIX-lea, sloop-urile au început să fie folosite la regate şi astfel a apărut celebra clasă „J”, în opinia mea cele mai elegante şi mai frumoase sloop-uri care au brăzdat mările vreodată.

Primele cluburi de yachting au apărut la începutul secolului al XIX-lea iar prima regată internaţională a avut loc în 1851 când goeleta „America” a traversat Atlanticul pentru a participa la o cursă în jurul insulei Wight. A câştigat cursa şi astfel a luat naştere o întrecere celebră, care se desfăşoară şi astăzi, Cupa Americii[8]. Cred că pot spune fără să greşesc prea mult că această cupă a condus la nenumărate inovaţii în domeniul yachtingului, fiind în esenţă un sport al celor foarte bogaţi. La început regulile stipulau doar lungimea maximă a bărcii şi suprafaţa maximă a velelor aşa că au apărut proiecte din cele mai variate.

Dar competiţia a generat şi monştri, aşa cum a fost Reliance, proiectată şi construită în 1903 de Nathaniel Greene Herreshoff, probabil cel mai mare yacht cu un singur catarg construit vreodată: 43,81 m lungime şi o suprafaţă velică de 4.925,56 mp. Catargul avea înălţimea unei clădiri de 20 de etaje, velele sale cântăreau 4 tone şi avea nevoie de 66 de oameni pentru a putea naviga[9]. Şi pentru că spuneam că era un sport al oamenilor bogaţi, proprietarul ei era Cornelius Vanderbilt III, un nume care nu cred că necesită explicaţii suplimentare. Iar Shamrock III, contestatarul din acel an, era proprietatea unui anume domn, Sir Thomas Lipton. Da, e numele acela pe care-l vedeţi şi astăzi pe cutiile de ceai.

Reliance a generat în final şi un nou set de reguli, propuse chiar de către constructorul ei, Nathaniel G. Herreshoff. În 1907 a luat naştere International Yacht Racing Union care a creat un nou regulament pentru Cupa Americii. Astfel au luat naştere celebrele J-class de care vorbeam mai sus, superbe sloop-uri bermudiene. De-a lungul timpului, regulile s-au mai schimbat: după clasa J a apărut clasa bărcilor de 12 m, apoi IACC sau AC72[10].

Cupa Americii, în ciuda numeroşilor contestatari, a fost o afacere integral americană până în 1983, când câştigătoare a fost Australia II[11].

În zilele noastre, greementul de sloop este preferat în cazul majorităţii bărcilor de agrement şi beneficiază de tot avansul tehnologic transferat din curse precum Cupa Americii către piaţa bărcilor de plăcere.

Diferenţele dintre sloop (slup) şi cutter (cuter)

Principala diferenţă dintre un greement de sloop şi unul de cutter este dată de faptul că, în timp ce sloop-ul are o singură velă triunghiulară în prova – un foc, cutter-ul are două sau chiar mai multe vele triunghiulare în prova, indiferent de denumirile lor. O altă diferenţă este dată de poziţionarea unicului catarg care la sloop este amplasat la aproximativ o treime din lungimea navei, în timp ce catargul unui cutter este de obicei poziţionat mai spre pupa, mai aproape de mijlocul navei[12].

Greementul de cutter este în general preferat în crucierele de lungă durată chiar dacă e puţin mai dificil de manevrat decât unul de sloop. Avantajul este dat de cele două vele din prova care asigură mai multe posibilităţi de ajustare a suprafeţei velice în raport cu tăria vântului. Practic, greementul specific cutter-ului, deşi necesită mai mult efort cu ocazia voltelor sau ampanărilor, este mult mai adaptat zonelor de navigaţie oceanice, cu vânturi constante, aşa cum sunt musonii sau alizeele, dar adeseori mai puternice decât cele din zonele costiere[13].

Greementul de sloop este mai simplu (are doar două vele în loc de trei), mult mai uşor de manevrat şi de întreţinut fiind preferat de cei care navighează solitar. Pentru bărci de circa 40 de picioare (12 m) lungime sau mai mici rămâne probabil cea mai bună opţiune. Însă mulţi dispută utilitatea acestui tip de greement, în special în cazul bărcilor mai mari de 45 de picioare (aproximativ 14 m): deoarece suprafaţa celor două vele creşte, acestea devin mai greu de manevrat, în special când vântul este puternic, aspect rezolvat în zilele noastre cu ajutorul vinciurilor electrice[14].

O altă deosebire, care poate are mai mult legătură cu partea a doua a acestui articol, este că, în timp ce sloop-ul a fost o navă independentă ce s-a dezvoltat ulterior în sloop-ul de război, cutter-ul a fost o barcă de legătură, iniţial cu rame, folosită pentru conexiunea dintre nave sau dintre nave și uscat şi, ulterior, în misiuni de patrulare costiere. Tradiţional, cutter-ele sunt folosite şi ca nave de pilotaj, transportând piloţii către navele mai mari pe cale să intre într-un port sau într-o zonă de navigaţie periculoasă, sau ca nave ale Gărzii de Coastă.

Diferențele dintre cutter și sloop se pot vedea în cele două imagini de mai jos:

Sloop-ul de război

Sistemul de clasificare a navelor de luptă britanice din epoca marilor veliere era foarte pragmatic şi avea ca principal criteriu numărul de tunuri cu care o navă putea fi dotată. Erau şase clase, iar sloop-ul de război nu făcea parte din nici una, dar era denumirea acordată aproape oricărei alte nave de luptă care nu se încadra în niciuna din cele şase clase. Sau, dacă vrem, putem spune că sloop-ul se încadra în sistemul de clasificare al marilor puteri maritime la „şi altele”[15].

Un sloop de război era o navă comandată de un ofiţer de rang inferior al Royal Navy şi era de obicei înarmată cu 10 până la 18 tunuri. Echipajul era de circa 120 de oameni. Acest tip de navă putea îndeplini majoritatea sarcinilor atribuite în mod obişnuit fregatelor, cu excepţia acţiunilor de cercetare şi recunoaştere din cadrul flotei. Cel mai adesea erau înarmate cu un nou tip de tun cu ţeavă scurtă, lisă, cu rază scurtă de acţiune dar cu o mare putere de foc – caronada[16].

Primele sloop-uri de luptă britanice construite pe la 1700 aveau un singur catarg, dar deja de la 1716 aveau două catarge. Această stare de fapte a continuat până pe la 1750 când au început să fie construite sloop-uri cu trei catarge[17].

În ceea ce priveşte greementul sloop-urilor de război, doar primele sloop-uri de pe la 1700 seamănă cu ceea ce înţelegem astăzi prin greement de sloop. Denumirea a rămas, dar greementul sloop-urilor de război a evoluat constant, acestea ajungând în final să arate ca nişte nave de linie în miniatură, având cel mai adesea fie greement de navă, cu trei catarge şi vele pătrate, fie greement de bric, cu două catarge. Acestea erau cele mai întâlnite două categorii de greement de sloop de război în epoca marilor veliere.

Prin urmare, ceea ce defineşte cu adevărat un sloop de război sunt rolul şi sarcinile atribuite acestui tip de navă în cadrul flotelor militare şi nu neapărat greementul său.

Importanţa şi dimensiunile sloop-urilor de război au crescut treptat, concomitent cu tendinţa de creştere a tuturor claselor: fregatele au ajuns de la 20, maxim 40 de tunuri la 60 de tunuri intrând pe teritoriul navelor de linie, ocazie cu care rolul şi sarcinile lor au fost preluate de corvete, o denumire franceză, preluată mai târziu şi de britanici. Ulterior, şi corvetele au crescut în dimensiuni, ajungând de la 12 tunuri la 30 de tunuri.

Fregatele erau nave rapide cu bune calităţi nautice folosite preponderent în rol de cercetare, hărţuire a inamicului şi a liniilor acestuia de comunicaţie, capturarea navelor sale comerciale şi escortarea propriilor nave comerciale. Pe măsură ce fregatele au devenit din ce în ce mai mari şi mai bine înarmate, rolul lor a fost preluat de corvete, iar când şi acestea au crescut în dimensiuni, rolul lor a fost preluat de sloop-urile de război şamd[18]. Este ceva ce se întâmplă și în zilele noastre…

Sloop-urile de război au fost folosite intensiv de mai toate marinele militare ale vremii, inclusiv de tânăra US Navy, mai ales în timpul războiului din 1812.

Acest tip de navă a fost folosit şi în numeroase misiuni ştiinţifice de explorare şi cartografiere a noilor teritorii descoperite în epocă[19]: se pare că HMS Resolution a lui James Cook era o fostă navă comercială transformată în sloop de război şi adaptată pentru misiuni de explorare, o navă despre care James Cook n-a avut decât cuvinte de laudă. La fel, HMS Beagle, nava cu care Charles Darwin a navigat în jurul lumii, ar fi fost la origine tot un sloop de război cu greement de bric.

Deşi avem tendinţa de a asocia sloop-urile cu epoca marilor veliere, denumirea a supravieţuit şi în epoca aburului, și chiar și mai târziu, fiind utilizată atât în Primul Război Mondial cât și în cel de-Al Doilea, când au fost folosite preponderent ca escortoare (fie costiere, fie de mare largă) cu capacităţi de luptă antisubmarin şi antiaerian. Unul dintre cele mai cunoscute şi mai de succes sloop-uri din cel de-Al Doilea Război Mondial este cel de clasă Black Swan, un proiect din care s-au construit peste 30 de unităţi.

Şi pentru că despre sloop-urile de război putem scrie zeci de pagini fără a epuiza subiectul, am ales să închei cu un proiect al Royal Navy din 2012, neconcretizat însă: sloop-ul de război Black Swan.

Conform unei expuneri de motive[20], Royal Navy urma să construiască din nou sloop-uri de război, apelând la acelaşi nume celebru din cel de-Al Doilea Război Mondial: Black Swan[21]. Aceste sloop-uri urmau să fie „nave mamă” pentru un grup de platforme mai mici, cu sau fără echipaj la bord, misiunea principală a navelor clasei fiind aceea de a proteja şi controla liniile de comunicaţii maritime. Preţul noilor platforme navale urma să fie suficient de mic astfel încât să permită Royal Navy un mix optim de cantitate şi calitate, foarte bine adaptat în special misiunilor din timp de pace.

Planurile navei mai jos:

Concluzie

Cel mai popular tip de greement din zilele noastre, sloop-ul va rămâne pentru multă vreme în topul preferinţelor, atât ale constructorilor cât şi ale cumpărătorilor de bărci de agrement. Dacă viitorul sloop-ului ca greement pare asigurat, nu la fel se poate vorbi și despre cel al sloop-ului de război. Probabil, cel mai apropiat echivalent modern al sloop-ului de război va rămâne cel de OPV – Offshore Patrol Vessel. Din acest punct de vedere, termenul de cutter a fost ceva mai norocos, utilizarea sa viitoare fiind perpetuată de Garda de Coastă americană.

Nicolae

Surse bibliografice:

[1] Greementul reprezintă ansamblul compus din velele, arborii (catargele), manevrele fixe şi manevrele curente ale unul velier. După tipul de vele avem greement pătrat, unde predomină velele pătrate, greement latin, unde predomină velele latine sau greement auric, la care, evident, predomină velele aurice.

[2] „Dicţionar enciclopedic de marină”, pag. 465, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006

[3] https://www.dictionary.com/browse/sloop

[4] https://www.wikiwand.com/ro/Glosar_maritim

[5] https://frammuseum.no/polar-history/vessels/the-polar-ship-gjoa/

[6] https://snl.no/Gj%C3%B8a_-_norsk_polarskute

[7] https://frammuseum.no/polar-history/vessels/the-polar-ship-gjoa/

[8] “The Conquest of the ocean – the illustrated history of seafaring”, pag. 366, Brian Lavery, Editura DK, 2013

[9] https://www.newenglandhistoricalsociety.com/freak-reliance-defends-americas-cup/

[10] “The Conquest of the ocean – the illustrated history of seafaring”, pag. 367, Brian Lavery, Editura DK, 2013

[11] https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_America%27s_Cup_challengers_and_defenders

[12] https://wikidiff.com/sloop/cutter

[13] https://asa.com/news/2015/06/05/whats-in-a-rig-cutter/