Chiar dacă subiectul celorlalţi combatanţi la Marea Neagră este oarecum tangenţial seriei submarinelor româneşti, mi-am dorit foarte mult să-l abordez. Este vorba, bineînţeles, de submarinele de buzunar italiene şi de Flotila 30 germană. Astăzi despre Flotila 30.
Flotila 30
După cum spuneam în primul articol al seriei, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Axa beneficia de un singur submarin în Marea Neagră, „Delfinul”. În total, „Delfinul” a executat nouă misiuni, ultima încheindu-se în data de 3 iulie 1942, dată la care submarinul şi-a încheiat cariera operativă.
Atribuţiile sale aveau să fie preluate din octombrie 1942 de submarinele Flotilei 30 germane – şase unităţi ale clasei IIB, venite pe Dunăre în două etape. Înaltul Comandament german a luat hotărârea în aprilie 1942, cu scopul declarat de a împiedica transporturile sovietice pe mare în favoarea Frontului de Sud.[1]
În acest context, nu pot să nu remarc cât de tare ne-au încurcat în cel de-Al Doilea Război Mondial prevederile Convenţiei de la Montreaux…
Istoricul submarinelor de clasă IIB
Deşi Tratatul de la Versailles interzicea Germaniei să deţină submarine, navele de tip II au fost construite cu ajutorul unei companii de proiectare olandeze şi al unui şantier finlandez. Ulterior, în 1935, după încheierea Tratatului naval anglo-german, Germania nu a mai avut nevoie să se ascundă. Submarinele clasei IIB au fost construite începând cu 1934, după cum urmează[2]:
- Primele 6 unităţi au fost construite de Krupp Germaniawerft AG, Kiel în 1934 – 1935, de la U7 până la U12;
- Următoarea tranşă totalizând 4 unităţi, de la U13 la U16, a fost construită de Deutsche Werke AG, Kiel în 1935 – 1936;
- Ce-a de-a treia tranşă, constând în 8 unităţi (U17 – U24) a fost construită tot de Krupp Germaniawerft AG, Kiel, între anii 1935 – 1936;
- Ultima tranşă a fost construită de Flender Werke AG, Lubeck, între anii 1937 – 1940 şi a constat în 2 unităţi, U120 şi U121.

Date tehnice submarine IIB[3]:
- Deplasament: 279 t/328 t suprafaţă / imersiune (sau 254 t / 303 t, conform sursei citate [1])
- Lungime: 42,70 m
- Lăţime: 4,08 m
- Pescaj: 3,9 m
- Înălţime totală: 8,6 m
- Putere: 700 CP / 360 CP suprafaţă / imersiune
- Viteză: 13 Nd / 7 Nd suprafaţă / imersiune
- Adâncime maximă de scufundare: aproximativ 150 m (alte surse vorbesc de 80 m)
- Autonomie la suprafaţă: 3100 Mm @ 8 Nd
- Autonomie în imersiune: 43 Mm @ 4 Nd
- Armament:
- 3 tuburi lans-torpilă cu 5 torpile
- 12 mine marine
- Tun AA Gustloff de 20 mm[4]
- Echipaj: 22 – 24

Primele submarine care au fost transferate din Marea Baltică în Marea Neagră au fost U9, U19 şi U24: de la Gdynia la Kiel unde li s-a scos provizoriu aparatul motor – acumulatori, diesele, motoare electrice şi chiar şi chioşcul. De acolo au urmat calea canalului Nord Baltic, Elba până la Dresda, de la Dresda pe autostradă, cu ajutorul unor transportoare Culemeyer, până la Ingolstadt unde au fost puse pe pontoane şi coborâte pe Dunăre. Niculae Koslinski a zărit un submarin demontat, arimat pe un ponton, acoperit parţial cu o prelată pe când se afla la Galaţi cu vedetele torpiloare, în toamna lui 1942.[5]

Cele trei submarine au intrat în serviciu în Marea Neagră între 26 octombrie şi 9 noiembrie 1942. În mai – iunie 1943 aveau să sosească şi celelalte trei unităţi: U18, U20 şi U23, toate fiind bazate apoi la Constanţa în bazinul „Salvamar”. Flotila 30, acum în efectiv complet, era sub comanda Kptlt. Rosenbaum, un comandant foarte cunoscut după ce în vara anului 1942 scufundase în Mediterana portavionul britanic „Eagle”. Acesta a condus Flotila 30 până în mai 1944 când a fost înlocuit de Kptlt. Clemens Scholer până în iulie 1944. Ultimul comandant al Flotilei 30 a fost Kptlt. Klaus Petersen, din iulie până în octombrie 1944.[6]

Submarinele germane urmau să acţioneze în zona de Est a Mării Negre iar instrucţiunile operative cuprindeau unele restricţii: atacarea convoaielor după caz, evitarea apropierii de porturi şi de coastă unde barajele de mine nu erau cunoscute, păstrarea unei distanţe mai mari de 10 mile marine faţă de litoralul turcesc.
Convoaiele sovietice nu erau uşor de lovit întrucât navigau de cele mai multe ori doar noaptea, foarte aproape de coastă, cu siguranţa anti-submarin înspre larg şi cu supraveghere aeriană.
U9
A activat în Flotila 30 între 28 octombrie 1942 şi 20 august 1944, având de-a lungul acestei perioade mai mulţi comandanţi: Kptlt. Hans-Joachim Schmidt-Weichert între 28 octombrie 1942 şi 15 septembrie 1943, Oblt. Heinrich Klapdor între 16 septembrie 1943 şi 31 martie 1944, Oblt. Martin Landt-Hayen între 5 şi 6 aprilie 1944, timp în care nava s-a aflat în tranzit, Kptlt. Klaus Petersen între 7 aprilie 1944 şi iunie 1944 şi Oblt. Heinrich Klapdor, ultimul său comandant, între iunie 1944 şi 20 august 1944.
Nava a îndeplinit mai multe misiuni însă de-abia la 5 mai 1943 a lansat, fără succes, prima torpilă asupra lui „Kreml”. La 29 octombrie 1943, aflat sub comanda lui Klopdor, U9 va avaria un tanc în preajma portului Soci.[7] La 11 mai 1944, U9 a scufundat dragorul „Zasciatnik”.[8]
La 20 august 1944 a fost scufundat în portul Constanţa, la orele 10:30, în timpul unui raid al aviaţiei sovietice. La 22 octombrie 1944 a fost ranfluat de sovietici şi remorcat până la Nicolaev. În 19 aprilie 1945 a fost redenumit TS-16 în scopul introducerii în serviciu însă, până la urmă, avea să fie casat în 12 decembrie 1946.[9]
U18[10]
U18 a făcut parte din cea de-a doua serie de submarine sosite la Constanţa în primăvara lui 1943. Pe parcursul perioadei când a activat în Flotila 30 a avut mai mulţi comandanţi: 6 mai 1943 – 1 mai 1944, Oblt. Karl Fleige, 2 mai 1944 – 25 mai 1944 Oblt. Hans Jurgen Bartsch, 25 mai 1944 – 7 iunie 1944 Oblt. Rudolf Arendt, respectiv 8 iunie 1944 – 25 august 1944 Oblt. Karl Fleige.
A fost mai norocos decât U9 întrucât la 23 iunie 1943 a scufundat cargoul „Leningrad” de 1783 t la sud de Tuapse şi a avariat cargoul „Stalin” de 7000 t. La 17 iulie a torpilat cargoul „Voroşilov” de 3908 tone. Seria succeselor a continuat cu scufundarea unui vânător de submarine la 29 august. În toamna lui 1943 a mai scufundat un tanc iar între 12 noiembrie şi 27 decembrie 1943, desfăşurat la coasta caucaziană fiind, a mai raportat scufundarea unei alte nave.[11]
Probabil cel mai prolific submarin german, U18 (fusese dotat la sfârşitul lui mai 1944, ca şi U23, cu torpile acustice tip T5) a scufundat la 1 iunie 1944 o canonieră sovietică la 14 mile sud-vest de Tuapse.[12]
A fost sabordat la 25 august 1944 în largul Constanţei după ce fusese grav avariat de bombardamentele sovietice din 20 august 1944. Epava a fost ranfluată de sovietici spre sfârşitul lui 1944 dar a fost declarat pierdere totală. A fost folosit ca navă ţintă, fiind scufundat de o torpilă trasă de submarinul sovietic M-120 la 26 mai 1947 în largul Sevastopolului.

U19[13]
U19 a avut trei comandanţi pe parcursul carierei operaţionale din Flotila 30, între 28 decembrie 1942 şi 11 septembrie 1944: 28 decembrie 1942 – 2 decembrie 1943 pe Kptlt. Hans Ludwig Gaude, între 3 decembrie 1943 şi 6 septembrie 1944 pe Oblt. Willy Ohlenburg, iar între 7 septembrie şi 11 septembrie 1944 pe Oblt. Hubert Verpoorten.
La 14 februarie 1943 a torpilat şi scufundat cargoul „Krasnîi Profintern” de 4648 tone la sud-est de Tuapse iar la 23 martie 1943 a raportat torpilarea şi avarierea unui cargou de aproximativ 2000 de tone în baza Gagry.
Spre sfârşitul verii, U19 a atacat cu două torpile distrugătorul „Jelezniakov”, fără a-l lovi însă.[14]
A fost sabordat în data de 11 septembrie 1944, la orele 22:30, la nord de Zonguldak, pe coasta Turciei.
U20[15]
A activat în Flotila 30 între 27 mai 1943 şi 10 septembrie 1944, perioadă în care a avut doar doi căpitani, Kptlt. Clemens Scholer până în 31 octombrie 1943 şi Oblt. Karl Grafen, din 1 noiembrie 1943 până în 10 septembrie 1944.
Prima misiune a submarinului în Marea Neagră era cât pe ce să încheie cu un dezastru atunci când a încercat să torpileze un vânător sovietic care l-a grenadat de opt ori avariindu-l şi la forţat să rămână în imersiune pentru patru ore.
A avut ceva mai mult noroc pe 16 ianuarie 1944 când a reuşit să scufunde, la larg de Capul Anakria, nava „Vaijan Kutur’e” de 7602 tone dar şi pe 19 iunie 1944, pe când se afla sub comanda lui Grafen, când a scufundat cargoul „Pestel” de 1850 tone, la nord-vest de Trabizonda.[16]
A mai reuşit să scufunde o navă de debarcare sovietică pe 26 iunie 1944.
Ca şi U19, a fost sabordat la 21:30, în data de 10 septembrie 1944, la nord de Karasu în Turcia.

U23[17]
U23 a activat în Flotila 30 între 3 iunie 1943 şi 10 septembrie 1944 timp în care a avut doi comandanţi: Kptlt. Rolf-Birger Wahlen între 3 iunie 1943 şi 19 iunie 1944 şi Oblt. Rudolf Arendt, din 20 iunie 1944 până în 10 septembrie 1944. Unul dintre foştii comandanţi ai acestui submarin a fost celebrul Kptlt. Otto Kretschmer, unul dintre cei mai de succes comandanţi de submarin ai Germaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La 24 august 1943 a scufundat o motocanonieră lângă Cap Kondor iar în toamnă a torpilat două cargouri şi a scufundat un barcaz de pescuit.[18] La 29 mai 1944 a scufundat un petrolier de 1800 de tone la 10 mile sud de Suhumi şi mai putem adăuga şi nava scufundată la 2 iunie 1944, la nord-vest de Poti.
Asemeni lui U19 şi U20, a fost şi el sabordat în 10 septembrie 1944 la nord de Agra, la orele 22:10. Mai jos, corespondenţa dintre Asim Karscakar şi Rudolf Arendt, fost comandant în Flotila 30, în încercarea de localizare a epavelor celor trei submarine sabordate în apele turceşti.
U24[19]
Parte a primului lot sosit în România, U24 a activat în Flotila 30 din 14 octombrie 1942 până în 25 august 1944, timp în care a avut mai mulţi comandanţi: Oblt. Klaus Petersen până în 17 noiembrie 1942, Oblt. Clemens Scholer din 18 noiembrie până în 15 aprilie 1943, din nou Kptlt. Klaus Petersen până în 7 aprilie 1944 şi Dieter Lenzmann, între iulie 1944 şi 25 august 1944.
U24 a fost primul submarin care, la 5 noiembrie 1942, a lansat o torpilă în Marea Neagră, cu rezultat incert. Primul succes a survenit la 31 martie 1943 când, sub comanda lui Petersen fiind, a scufundat petrolierul “Sovietskaia Neft” de 8228 tone. Următorul succes a constat în scufundarea unui vas pescăresc înarmat ca escortor la 15 iunie.
La 30 iulie 1943 a scufundat cu două torpile cargoul „Emba” de 7886 tone iar la 22 august a scufundat un remorcher şi două vase mici cu motor. În toamnă a reuşit să mai scufunde un motodragor.[20]
A fost şi el sabordat la 25 august în largul Constanţei după ce fusese grav avariat în timpul bombardamentului sovietic din 20 august 1944. Sovieticii l-au ranfluat în primăvara lui 1945 şi l-au folosit ca ţintă pe 26 mai 1947, fiind scufundat de o torpilă trasă de submarinul sovietic M-120 în zona Sevastopolului.
Concluzie

Conform L. Peillard, un autor care a tratat exhaustiv subiectul, submarinele Flotilei 30 au executat 30 de ieşiri în 1943, totalizând 765 de zile pe mare, 79 de torpile lansate în 42 de atacuri scufundând şase cargouri sau petroliere, un vas de pescuit armat, trei şlepuri şi trei vase de patrulare totalizând 24850 de tone. Alte şase nave au fost avariate.
Conform altor surse, Flotila 30 a scufundat 26 de nave, totalizând 45426 tone, campionul absolut fiind U20 care a scufundat 15 nave totalizând 38500 tone.[21]
Niculae Koslinski (op. cit.) ne spune că prezenţa submarinelor germane în estul Mării Negre nu a putut influenţa în 1943 decât în măsură restrânsă transporturile sovietice din lungul coastei caucaziene. Flota sovietică a avut de asigurat o singură linie de comunicaţie pe mare şi a reuşit să ajute armata de uscat în operaţiunile de reluare a Novorossiisk-ului şi a peninsulei Taman.
Nici 1944 nu s-a evidenţiat prin numărul torpilărilor însă principalul efect tactic a fost dat de prezenţa submarinelor Flotilei în faţa porturilor caucaziene într-o perioadă când se executau transporturi de materiale pentru repunerea în funcţiune a bazei de la Sevastopol.
De altfel, germanii au constatat că tacticile utilizate în Atlantic sau în Mediterana nu puteau fi aplicate cu succes şi în Marea Neagră datorită condiţiilor diferite. Mai jos, direct în engleză:
Appendix to War Diary of 6 August, 1943.
Copy: Admiral, Black Sea
To: Naval Group South, Sofia.
Copy to 30th U-Boat Flotilla, Constanta.
Subject ; U-boat pack tactics in the Black Sea
The suggestions made by Group South … for a new form of U-boat operations in the Black Sea have already been thoroughly examined here, but the attempt to develop pack tactics has been abandoned as a result of the commanders’ experiences in such operations.
Further considerations are as follows:
- Pack tactics were developed by the U-boat command in the Atlantic as an answer to the increased defenses of the convoys there, when it became impossible for a single boat to attack. The idea was to dispose a concentration of boats against concentrated escort forces and massed targets. Half the boats would engage the escort forces and keep them busy, while the other half was able to attack.
- Conditions in the Black Sea area are totally different from the Atlantic. Here, there is no question of U-boat warfare in free sea areas against concentrated, strongly escorted targets. In the Black Sea we have a purely coastal war against coastal vessels which sail very close to the coast or against single, escorted freighters which are only encountered occasionally – at irregular intervals. In the Mediterranean where conditions have hitherto been similar, we do not use pack tactics. Admiral, Black Sea is planning a special form of joint operation, whereby several boats will form a mobile reconnaissance line with position lines parallel to the coast. Depending on the operational numbers, the boats will cover an area up to 12 miles from the coast. Thus they will harass stationary anti-submarine patrols by continuously altering position and at the same time will be free to operate against any targets within range reported by reconnaissance.
După cum spuneam mai sus, U9 a fost scufundat în portul Constanţa la 20 august 1944 în urma a ceea ce probabil a fost cel mai precis bombardament sovietic din tot razboiul, zi în care şi U18 şi U24 au fost grav avariate. Aveau să fie sabordate în faţa Constanţei cu ocazia retragerii trupelor germane în data de 24 august 1944.
Celelalte trei submarine aveau să fie sabordate în preajma litoralului turcesc în septembrie 1944 după epuizarea posibilităţilor de acţiune şi neacceptarea cumpărării lor de către Turcia.[22]
Epava lui U20 a fost descoperită de Selçuk Kolay în 2008 în dreptul oraşului Karasu la circa 24 de metri adâncime. Situl epavei poate fi vizitat şi filmat de scafandri amatori, la un moment dat organizându-se excursii tematice. În apropiere au fost descoperite şi epavele lui U19 şi U23, aflate la adâncime mai mare şi bine conservate. U20 a fost filmat şi fotografiat în 2009.
Va urma
Nicolae Hariuc
Articol actualizat, mulţumiri Dinu şi Mihai.
Conform Daily Sabah, s-ar părea că şi U-23 a fost localizat la o adâncime de 40 m la circa două mile nautice de coasta Turciei şi se pare că, în curând, TRT şi Forţele Navale Turce vor difuza un documentar pe acest subiect.
Partea a III-a: https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-iii-a-cruciera-marsuinului/
Surse bibliografice:
[1] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 92, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[2] https://uboat.net/types/iib.htm
[3] https://uboat.net/types/iib.htm
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Type_II_submarine
[5] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 93, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[6] https://www.history.navy.mil/research/library/research-guides/german-navy-u-boat-submarine-headquarters-war-logs-from-world-war-ii.html#comm
[7] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 94-95, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[8] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. III (1944 – 1945), pag. 63, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[9] https://uboat.net/boats/u9.htm
[10] https://uboat.net/boats/u18.htm
[11] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 94-95, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[12] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. III (1944 – 1945), pag. 63, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[13] https://uboat.net/boats/u19.htm
[14] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 94-95, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[15] https://uboat.net/boats/u20.htm
[16] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. III (1944 – 1945), pag. 63, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[17] https://uboat.net/boats/u23.htm
[18] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 94-95, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[19] https://uboat.net/boats/u24.htm
[20] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. II (1942 – 1944), pag. 94-95, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
[21] https://en.wikipedia.org/wiki/30th_U-boat_Flotilla
[22] „Marina română în al doilea război mondial”, Vol. III (1944 – 1945), pag. 355, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 1997
mihaistoian :
Interesant articolul, interesanta si concluzia: razboiul submarin este total diferit in Marea Neagra fata de alte mari, Baltica ori Mediterana, nu mai vorbim de Oceanul Atlantic. Asta ar trebui sa dea de gandit cand vom alege tipul de submarin pt dotarea flotei noastre, daca va mai fi…
Sarbatori fericite!🎁
La multi ani!🍷
rnhs :
Da, conditiile sunt diferite si punct de vedere geografic la care adaugam specificul Marii Negre (salinitate redusa, lipsa oxigenului la adancime, stratul de separare de la 80-90 m). Daca va fi submarin, va fi dupa 2028 si are logica sa fie asa.
Sarbatori fericite si tie!
Stanescu Florentin :
Sper ca ati remarcat EK (Crucea de Fier ) de pe chioscul lui U9. Doar e urmasul lui SMU9 din razboiul cel mare, cand aflat lui comanda celui care avea sa devina AS-ul Kapitänleutnant Otto Weddigen a scufundat cele 3 crucisatoare, HMS Abukir, HMS Cresey si HMS Hogue in dimineata zilei de 22 septembrie 1914. La intoarcerea din croaziera chiar si submarinul a fost decorat de kaiserul Wilhelm II..
Iar dupa WWII, cand a fost create Bundesmarine, noul U9 a purtat acelasi simbol.
rnhs :
Am vrut sa adaug si aceasta completare despre U9, dar am renuntat in final pentru ca mi s-a parut ca nu se incadreaza in subiectul articolului. Multumesc pentru completare! Este mai mult decat binevenita!
Chipp :
Au facut ravagii in MN. Unul din ele a scufundat o nava ruseasca la intrarea in portul Constanta. La 23 august (+- 2 zile). Rusii au facut scandal mare… ca nu le-am asigurat protectia anti-submarin. Ei ceed ca au scapat ieftin in acele zile. Wceste submarine erau mult mai greu de depistat, fata de submarinele RoNavy. De aici au venit si rezultatele. Iar nemtii mult mai curajosi dar si mai bine instruiti.
rnhs :
In mod cert, resursa umana germana era superioara, aici au venit comandanti experimentati. Dar rezultatele lor n-au fost pe masura asteptarilor, conditiile din Marea Neagra fiind diferite prin comparatie cu restul teatrelor de lupta.
Incidentul cu nava sovietica din 23 august s-ar datora unei mine, unde ai citit ca nava sovietica a fost scufundata de un submarin german?
La multi ani!
Chipp :
Daca gasesc linkul ti-l teimit. Am facut o lecturarw la un moment dat, a mai multor site-uri… vrand sa stiu mai multe despre submarinele din MN. Dar de informatia asta ce stii? https://m.jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/submarinele-uitate-62247.html
Chipp :
Ma refeream la misiunea pe care a avut-o submarinul Rechinul, cand a intrat in rada portului turcesc Zonguldak. E adevarata informatia?
rnhs :
Da. Am scris si eu despre ea, nu atat de “spectaculos”! Cred ca in articolul despre Rechinul si Marsuinul, daca nu ma inseala memoria…
mihaistoian :
A aparut un documentar interesant
https://m.adevarul.ro/international/europa/video-flotila-pierduta-hitler-marea-neagra-filmata-echipa-cercetatori-1_5c5562d3df52022f75485eb4/index.html
rnhs :
Da, e unul din cele 3 sabordate in preajma coastelor turcesti. Multumesc, Mihai!