×

Despre

Articole

Stiri

Sugestii

Contact

Rezultatele căutării pentru ""


Etichete


A2/ADaeroglisorAl Doilea Razboi MondialAl Khareef class corvetteAlexandru cel Bunalidadaamiral murgescuamiralul petre barbuneanuARSVOMartilerie navalaAtmacaaviatia maritimaB-1B LancerBAE SystemsBaltic Workboatsbatalii navalebateria Perseverentabaterii de coastaBeirutbeiul de samosBlack Ball LinebolozanBosforBouffonnebricul MirceaBrutarBulgariaCaffacaiccaic brancovenesccalitati manevriereCalitati Nauticecanonieracanoniera Bistritacanoniera Dumitrescucanoniera Eugen Stihicanoniera Ghiculescucanoniera Lepri Remuscanoniera Oltulcanoniera SiretulcanoniereCapitan comandor Alexandru Catuneanucaracacaraca de la Balinesticargoul FunduleaCargoul Plataresticazacicb caproniceaicacernicaChifonnechilacliperCliper ArielCliper Baltimorecoastecolonelul Vasile UrseanuColregconstructia naveicontratorpilorConventia de la Montreauxcooperarea anglo-ucrainianăcoronaviruscorvetaCorveta Adacorveta Buyan Mcorveta Gowind 2500corveta K-130 Braunschweigcorveta Karakurtcorveta Sigma 10514corveta Tetal Icorveta Tetal I 260corveta Tetal IICorveta Vasily BykovcrevaceCrimeeaCristofor ColumbCrucisatorcrucisatorul elisabetacrucisatorul Maresal Ustinovcuirasatul PotemkincuterCutty SarkDaciaDamenDamen MangaliaDamen SeaXplorerDamen Sigma 10514DardaneledauDDG 1001DDG 51 Arleigh Burkedhowdiplomatia canonierelorDirectia Hidrografica Maritimadirector de tirdistrugatoarele tip MdistrugatorDistrugator Arleigh Burke Flight IIIdistrugator Liderdistrugator type 45Distrugatorul UdaloyDixmudeDM25 Locotenent Lupu DinescuDM29 Locotenent Dimitrie Nicolescudragajdragordragor maritim clasa Muscadroneelicopter Ka-31R AEW&CESSMetambouetravaEustatiu SebastianExocet MM40 Block 3exploatarea sarii in Romaniaexpresul sirianFAC55 TurciaFFG(X)FincantieriFinlandaflota fluvialaflota Marii Negrefluviul DunareafocFortele Navale RomanefregataFregata Amiral GorshkovFregata Amiral GrigorovichFregata Istanbulfregata Latouche Trevillefregata type 22rFriponnegabierGarda de CoastageneralGeopoliticagoeletaGowind 2500Great Tea RacegreementGrigore AntipaGrivitaHarpoonHenric navigatorulhidroavionhidrografiahidrolocatorHMS DefenderHMS DuncanhovercraftHuchuanImparatul TraianImpatienteImperiul Otomaninfanterie marina RomaniaIon GhicaIsland class cutteristorie navalaJeanne D'Arc 2018Jolly Rogerjonca chinezeascaKalibrLa Fayette classLCACLCS FreedomLCS IndependenceLebedele albelicitatiilicitatii Fortele Navale Romanelicitatii nave politia de frontieralochlogofatul TautuLRASMlumina de catarglumini de drumluminile din bordluntre monoxilaLurssenMarasestiMarastiMarea AzovMarea Chinei de SudMarea Neagramarina bulgarieimarina militara romanamarina rusamarina ucraineiMarsuinulMatei KiralyMBDAMignonneMILGEMmina marinamine maritimeMistral classmonitormonitor KogalniceanuMotor Torpedo BoatmusonNalucaNATOnava amfibienava barcnava de patrularenava maritima hidrograficanava maritima hidrografica Alexandru Catuneanunava pentru cercetări maritime şi scafandri Grigore Antipanava proiect 23900 Ivan Rogovnava scoalaNaval Groupnave la dunarenave medievalenave pe perna de aernave purtatoare de rachetenave romanestinavele Proiect 12700 AlexandritNibbioNicolae Dumitrescu MaicanNicolae GontanodOceanul IndianOperatiunea 60000operatiuni de dragajoperaţiuni de minareOsa IPantsir Mpanzarul moldovenescPasagerpasagerul Regele Carol IPaul Allenpavilioanepavilion Limapavilion Quebecpaza de coastăperamaperiscoppernopterpescuitul in Romaniapirati de Dunareportavionul Kusnetzovportul ConstantaPrimul Razboi MondialPrincipesa Mariaprogram de inarmareprogram romanesc de dotare cu corveteprograme de inarmareproiect 21631proiect 22160proiect 22800puitor de minepuitorul de mine 274 balescupuitorul regele carol Iracheta anti-navaracheta anti-nava Neptunrandarazboiul de independenta 1877razboiul din Crimeearazboiul Iran IrakRazboiul ReceRechinulreguli de navigatierelevmentremorcherul Perseusremorcherul Vanjosulrevolta de pe PotemkinRolls-RoyceRomaniaRoyal NavyRusiaS-400 Triumfsabordsaicasalupa rapida de intervenție 522 Eugeniu BotezSanta MariaSborulscara Beaufortscara Douglasscrisori catre vasile alexandriscufundarea canonierei cuirasate PodgoritaServiciul Maritim Romansifleeasistemul de dragaj Tridentsloopsloop de razboisloop of warslupSmardanSmeulSNMCMG 2SNMG 2snorkelsonarspargator de gheataSparvieroSpring Storm 2018stadiul inzestrarii fortelor navale romaneStatele Unite ale AmericiiStatus 6 Kanyonsteag piratiStefan cel Marestramtoarea KercistringheriSU 33Submarinsubmarin Kilosubmarin Varsaviancasubmarine romanestisubmarinul DelfinulSuper Vita RoussenSurcouftactica navalaTaepingtanc maritim motorinatelemetrutermeni marinarestiTiconderogatorpilatorpiloaretorpiloare romanestitorpiloarele Romanieitorpilortorpilorul EpitropTU 143 ReisTurciaUcrainaUK marinesUniunea EuropeanaUSS DecaturUSS Michael MansoorUSS Oak Hilluss samuel b robertsUSS San FranciscoUSV Ulaqvanator de minevarangeVard BrailaVasco da GamaVasily Bykov corvetavedetavedeta de patrulare CB90vedeta de patrulare Mark VIVedeta dragoare fluviala 141vedeta torpiloare Vospervedete blindate de Dunarevedete purtatoare de rachetevedete torpiloarevedetele torpiloare lurssenvehicul gliderViceamiral Constantin Bălescuviceamiral Vasile ScodreaViforulVijeliaViscolulVL MicaVlad DraculVosper ThornycroftVTAPZanzibarZmeulZumwalt

Tactici navale. Războiul ruso-turc din 1877 – 1878


Combatanții

După terminarea războiului din Crimeea (1853 – 1856), părțile beligerante au încheiat în 1856 Tratatul de la Paris. Pe lângă numeroase alte aspecte care priveau statutul Principatelor române sau înființarea Comisiei Dunării[1], tratatul reitera unele înțelegeri anterioare privind circulația prin Bosfor și Dardanele și, foarte important pentru subiectul acestui articol, demilitariza spațiul Mării Negre. Astfel:

Article XI. The Black Sea is Neutralised; its Waters and its Ports, thrown to the Mercantile Marine of every Nation, are formally and in perpetuity interdicted to the Flag of War, either of the Powers possessing its Coasts, or of any other Power, with the exceptions mentioned in Articles XIV and XIX of the present Treaty.

Article XIV. Their Majesties the Emperor of All the Russias and the Sultan having concluded a Convention for the purpose of settling the Force and the Number of Light Vessels, necessary for the service of their Coasts, which they reserve to themselves to maintain in the Black Sea, that Convention is annexed to the present Treaty, and shall have the same force and validity as if it formed an integral part thereof. It cannot be either annulled or modified without the assent of the Powers signing the present Treaty.

Article XIX. In order to insure the execution of the Regulations which shall have been established by common agreement, in conformity with the principles above declared, each of the Contracting Powers shall have the right to station, at all times, Two Light Vessels at the Mouths of the Danube.

Tratatul de la Paris – 1856[2]

Consecința directă a prevederilor de mai sus a fost că Rusia a pierdut flota Mării Negre precum și toate instalațiile militare costiere. Această interdicție a fost respectată până în 1870 când, beneficiind de un concurs favorabil de împrejurări, Rusia a reînființat flota Mării Negre[3]. Cu toate acestea, timpul scurt până la începerea conflictului din 1877 nu a permis Rusiei să recupereze decalajul față de flota otomană care putea transfera cu ușurință nave de luptă din Marea Egee și Marea Mediterană. Prin urmare, la data începerii războiului din 1877, Rusia dispunea la Dunăre de serviciile a 9 (nouă) șalupe torpiloare aduse cu trenul din Marea Baltică, 3 (trei) canoniere, 2 (două) nave miniere și 2 (două) remorchere armate[4].

Totodată, în perioada dintre războiul din Crimeea și cel din 1877, tehnologia construcțiilor și artileriei navale a evoluat spectaculos, numeroase inovații fiind validate pe câmpul de luptă în timpul Războiului Civil american (1861 – 1865) sau al celui din Paraguay (1864 – 1870). O să repet ceea ce am mai evidențiat cu ocazia altor articole – bătălia dintre USS Monitor și CSS Virginia (ex – USS Merrimack) a schimbat pentru totdeauna luptele navale și i-a determinat pe britanici să afirme: „Dacă noi, britanicii, aveam până ieri 149 nave de război de prima clasă disponibile imediat, astăzi nu mai avem decât două, Warrior şi Ironsides.”

Marina otomană a tras învățămintele de rigoare și a demarat o amplă campanie de achiziții navale (și nu numai). De pildă, în 1863, a comandat în Franța[5], la șantierul naval „SA des Forges et Chantiers de la Méditerranée, La Seyne” cinci canoniere cuirasate.

Acestea au fost clasificate ca monitoare fluviale – „Zırhlı Duba” iar clasa a fost botezată după numele primei nave – „Feth-ül İslâm”. Aceste nave aveau un deplasament de 335 tone și următoarele caracteristici generale: lungimea de 31,5 m, lățimea de 9,8 m, pescajul de 1,7 m. Nava avea construcție metalică și beneficia de o cuirasă[6] de 33 cm la mijloc, ce se subția către extremități (prova și pupa) unde avea 16 cm. Puntea era protejată de plăci groase de 9,5 mm instalate pe o „saltea” de lemn de 27,9 cm. Era dotată cu patru tunuri de mare calibru (Armstrong, 150 mm) instalate într-o redută centrală, câte două în fiecare bord. Pe redută erau instalate tunuri ușoare (posibil 6 tunuri ușoare de 76 mm instalate în 1871) ce puteau trage în toate direcțiile, spre deosebire de cele grele din redută care erau fixe. De asemenea, canoniera era dotată cu torpile de școndru montate la prova și la pupa. Erau motorizate cu două mașini cu abur ce produceau 290 CP, propulsia fiind asigurată de două elice cu câte patru pale fiecare. Viteza era de 8 Nd (15 km/h) în apă moartă.

La data începerii războiului, turcii dispuneau pe Dunăre de o forță net superioară[7] constând în 5 (cinci) canoniere cuirasate din clasa „Feth-ül İslâm” descrisă mai sus, 2 (două) corvete cuirasate de 1740 tone din clasa „Lütf-i Celil” construite în Franța – „Lüft-ü Celil” și „Hifz-ur Rahman”, 2 (două) monitoare de producție otomană, nave cu un deplasament de aproximativ 500 tone și cu pescaj redus, protejate de o cuirasă și dotate cu o artilerie puternică – „Hizber” și „Seyfî”, la care se mai adăugau 12 canoniere și vapoare armate precum și circa 20 de nave auxiliare.

Marina română era… extrem de tânără. În 1864 era introdusă prima navă cu aburi – România şi era înființat un atelier de reparații și construcții navale care a constituit baza arsenalului flotilei de mai târziu. A urmat nava Ștefan cel Mare construită în Austria iar în 1873 a sosit în ţară canoniera Fulgerul, comandată la Forges et Chantiers de la Mediterannee din Toulon în 1872 şi şalupa torpiloare Rândunica, comandată la Londra în 1875. Pe partea de instruire se evidențiază voiajul maritim al canonierei Fulgerul desfășurat în 12 – 17 octombrie 1875 sau tragerile de pe canalul Oceacov din Delta Dunării din 21 – 24 octombrie 1875.

La cererea aliatului rus, guvernul român va pune la dispoziția acestuia cele 4 nave militare românești care vor fi armate cu ofițeri și marinari ruși, cu excepția mecanicilor/piloților care nu puteau fi înlocuiți cu ușurință. Iar printr-un Înalt decret din 10 Mai 1877, maiorul Murgescu Ion, fostul comandant al flotilei române, este atașat pe lângă comandamentul flotilei rusești.

tactici navale razboiul ruso turc din 1877 1878
Corveta cuirasată Hifz-ur Rahman Sursa foto: wikipedia

Cronologia ostilităților navale

  • 11.04.1877 – armatele rusești trec frontiera României și se îndreaptă către Dunăre. În ziua următoare, Rusia declară război Imperiului Otoman iar aceștia din urmă reacționează agresiv pe frontiera dunăreană prin bombardarea țărmului românesc și organizarea unor incursiuni de jaf.
  • 20.04.1877 – otomanii concentrează pe brațul Măcin, în zona Ghecet (Smârdanul de azi), o flotilă puternică alcătuită din două corvete cuirasate, două monitoare și două canoniere de lemn.
  • 21.04.1877 – artileria turcă din zona Măcin deschide focul asupra Brăilei iar cele două monitoare, Hizber și Seyfi, încearcă să se apropie de oraș. Rușii, ajunși la Brăila răspund cu focul a două tunuri de 102 mm amplasate pe înălțimile din fața Ghecetului. Canonada durează două ore, monitoarele sunt lovite dar cuirasele fac față, avariile fiind reduse. O altă navă otomană bombardează orașul Reni în timp ce ambarcațiuni ușoare pătrund pe râul Jiu iar ambarcațiunile românești din zona Bechetului sunt atacate.
  • 26.04.1877 – artileria turcă de la Vidin bombardează Calafatul. Bateriile noastre de coastă răspund iar astfel de dueluri de artilerie mai au loc la Oltenița și la Călărași în zilele următoare.
  • 27.04.1877 – corveta cuirasată Lütf-i Celil și cele două monitoare bombardează din nou Brăila surprinzând în gară trenul marelui duce Nicolae, comandantul șef al armatei ruse de sud.
  • 29.04.1877 – corveta cuirasată Lütf-i Celil ancorează la circa 4000 m în fața Brăilei. Rușii, care între timp instalaseră tunuri de calibru mare la Brăila deschid focul împotriva corvetei care nu manevrează și nici nu răspunde cu foc. Este lovită, explodează și se scufundă. Atitudinea turcilor este greu de explicat. Conform altor surse[8], se pare că nava ar fi rămas blocată într-un banc de nisip iar forțarea mașinilor ar fi condus la explozia căldărilor. Indiferent de cauză, otomanii pierd o navă foarte importantă în economia războiului pentru controlul Dunării. În ciuda acestei pierderi, flotila staționată pe canalul Măcin rămâne o amenințare pentru orice tentativă de traversare a Dunării.
  • 3-6.05.1877 – rușii încearcă să izoleze flotila otomană staționată pe brațul Măcin. În acest scop instalează baraje de mine pe Dunăre în amonte de Brăila și la ieșirea din aval a brațului Măcin.
  • 10.05.1877 – o flotilă rusă din care făcea parte și Fulgerul încearcă să instaleze baraje de mine pe Dunăre în dreptul gurii Ialomiței și la intrarea din amonte a brațului Măcin astfel încât flotila otomană cu baza la Hârșova să nu mai poată interveni în zona Brăilei. Operațiunea este amânată din cauza prezenței navelor otomane în zonă.
  • 13-14.05.1877 – patru șalupe torpiloare, printre care și Rândunica, pleacă la miezul nopții de la Brăila spre Măcin. Șalupele sunt înarmate cu torpile de școndru. Mica flotilă ajunge la 02:30 pe brațul Măcin în zona în care mai multe nave otomane sunt ancorate. Este vorba de corveta cuirasată Hifz-ur Rahman, canoniera cuirasată Feth-ül İslâm, monitorul Seyfi și vaporul armat Ali. Rândunica și Xenia lovesc monitorul Seyfi cu două torpile de școndru. Monitorul se scufundă iar otomanii pierd o nouă navă în fața unei flote net inferioare.
  • 8.06.1877 – sunt instalate baraje de mine în zona Giurgeni – Vadul Oii, intrarea din amonte a brațului Măcin și cea a brațului Vâlciu. Navele otomane de pe brațul Măcin sunt izolate iar flotila de la Hârșova nu mai poate nici ea să intervină în aval. Practic, rușii puteau traversa Dunărea nestingheriți de marina otomană, singura forță capabilă să o împiedice.
  • 9-10.06.1877 – trupele rusești trec Dunărea în Dobrogea pe un pod de vase construit între Brăila și Ghecet (azi Smârdan). În zona Galațiului trupele rusești trec Dunărea folosind toate ambarcațiunile disponibile.
  • 20 – 23.06.1877 – rușii încep pregătirile pentru traversarea Dunării de către principalul corp de armată. Mai multe șalupe sunt transportate pe calea ferată și încep imediat operațiuni de minare a Dunării între Ruse și Nicopole. Otomanii încearcă să reacționeze cu monitoarele bazate la Ruse și la Nicopole, fără prea mare succes însă.
  • 8.07.1877 – românii se pregătesc să treacă Dunărea drept pentru care o companie de marinari este trimisă să rechiziționeze două remorchere, șase șlepuri și o șalupă cu aburi. După câteva peripeții navele sunt strânse dar este mutat locul de traversare a Dunării în urma înfrângerii trupelor rusești în fața Plevnei.
  • 16 – 20.07.1877 – la solicitarea comandamentului rus, unități ale Diviziei 4 Infanterie trec Dunărea pe șlepuri și portițe trase de remorcherul Aneta pe la Turnu Măgurele și preiau paza cetății Nicopole.
  • 20 – 25.07.1877 – noi dueluri de artilerie între Vidin și Calafat.
  • 10.08.1877 – comandamentul român alege zona Corabia pentru construcția podului de pontoane pe care armata română urma să treacă Dunărea. Întrucât rușii adunaseră tot ceea ce puteau folosi pentru propria traversare a Dunării, materialul flotant necesar traversării armatei române este adunat cu mari greutăți.
  • 12.08.1877 – cu ajutorul șalupelor și pontoanelor este trecută Dunărea Brigada 2 Infanterie pentru a forma și proteja capul de pod de la Siliștioara (zona Corabia).
  • 14 – 19.08.1877 – sub protecția a două baterii cu câte șase tunuri de 120 mm amplasate pe insula din fața Siliștioarei și nu fără peripeții este finalizat podul peste Dunăre. Avea 784 m pe pontoane și 212 m pe căluși.
  • 20.08.1877 – armata română începe să treacă Dunărea dar imperativele operaționale impun mutarea podului astfel încât, două zile mai târziu acesta este desfăcut și mutat între Turnu Măgurele și Nicopole. Lucrarea este finalizată pe 30.08.1877. Podul era apărat de un baraj de mine instalat de ruși la trei kilometri sud de Corabia iar barajul era la rândul lui protejat de o baterie compusă din șase tunuri de 150 mm.
  • 25 – 28.10.1877 – se desfășoară în premieră o operațiune de minare a Dunării de către marina română – barajul de la Nedeia, necesar pentru protejarea operațiunilor militare din zona Rahova. Cu această ocazie se remarcă sublocotenentul Koslinski – astăzi un nume cu tradiție în marina militară română.
  • 7.11.1877 – marinarii români din bateriile de coastă reușesc să scufunde canoniera cuirasată Podgorița care acționa în amonte și în aval de zona Vidinului constituind un pericol real pentru trupele noastre. La data atacului, canoniera era ancorată la iernat în spatele insulelor Chiftelele împreună cu alte nave mai mici. După scufundarea acestei nave, turcii nu mai aveau pe toată Dunărea de sus nici un mijloc naval capabil să amenințe transporturile aliaților.
  • 11 – 13.12.1877 – podul dintre Turnu Măgurele și Nicopole este desfăcut datorită înghețului după ce a fost stricat de mai multe ori de furtuni puternice. Comunicația este asigurată de șalupe și pontoane metalice.
  • 29.12.1877 – bateriile de coastă de la Calafat bombardează Vidinul către care se îndrepta armata română după căderea Plevnei. Curând intră în acțiune și compania pontonierilor de marină. Luptele din această zonă se prelungesc în 1878.
  • 31.01.1878 – la presiunea Marii Britanii, Rusia acceptă armistițiul oferit de Imperiul Otoman ceea ce nu o împiedică să continue să avanseze către Istanbul. Până la urmă, Rusia se oprește la San Stefano unde impune Imperiului Otoman semnarea unui tratat pe 3.03.1878.
tactici navale razboiul ruso turc din 1877 1878
Harta operațiunilor preluată de pe wikipedia, am încercuit cu negru zonele minate marcate pe hartă cu bulină roșie

Unele concluzii

Cum a fost posibilă neutralizarea flotei otomane, net superioară celei ruso-române? Cu atât mai mult cu cât, flota otomană de Dunăre era condusă de Augustus Charles Hobart-Hampden[9] provenit din Royal Navy, un comandant extrem de abil și de experimentat, cunoscut și sub numele de Hobart Pașa. Acesta a participat chiar și în războiul civil american ca spărgător de blocadă.

Aflată în evidentă inferioritate atât din punct de vedere al numărului de nave cât și din punct de vedere al gurilor de foc disponibile, marina rusă (prin inteligența și intuiția lui Stepan Makarov, ajuns ulterior amiral) a adoptat o tactică de gherilă utilizând cele mai noi arme intrate în panoplia marinelor lumii: minele și torpilele. La acel moment acestea erau denumite generic torpile, termenul desemnând atât minele – ancorate sau de fund cât și torpilele – de școndru, remorcate sau automobile (aceasta din urmă fiind de fapt torpila atât de familiară nouă astăzi).

Marina rusă a început pregătirile de luptă încă din 1876 când au fost construite 15 șalupe torpiloare cu abur, 21 de ambarcațiuni speciale cu rame pentru instalarea minelor și au comandat în Anglia șalupe torpiloare demontabile Thornicroft. Acestea au fost transportate cu trenul la Chișinău. La Bender a fost construit un depozit unde se aflau 300 de mine galvanice, 150 de mine tip Hertz, 100 de torpile de școndru, 5 torpile remorcate tip Boiton, 5 torpile automobile tip Whitehead precum și alte efecte necesare instalării barajelor de mine. Echipajele erau alcătuite din ofițeri și marinari proveniți din flotele Mării Baltice și Mării Negre.[10]

De asemenea, rușii au adus numeroase tunuri și mortiere de mare calibru (152,4 mm) cu care au organizat mai multe baterii de „coastă” așa cum au fost și cele românești de la Calafat sau cele de la Brăila creditate cu scufundarea corvetei cuirasate Lütf-i Celil.

Dacă ne uităm la cronologia evenimentelor, vom observa că imediat după începerea ostilităților otomanii trec la atac pe toată lungimea Dunării, de la Vidin până la Reni. Forțele lor navale, net superioare, sunt împărțite în mai multe flotile de-a lungul Dunării, una dintre cele mai active în faza inițială a războiului fiind bazată pe brațul Măcin.

Rușii intenționau să creeze o diversiune în Dobrogea motiv pentru care trebuiau să forțeze Dunărea în zona Brăilei. Însă atacul principal urma să fie dat prin Bulgaria. Prin urmare, pentru a reuși în acest demers, rușii trebuiau să neutralizeze marina otomană.

Primele acțiuni concrete ale marinei ruse[11] se materializează încă din aprilie când vor instala baraje de mine în zona Reni și în zona Galați pentru a împiedica flota otomană să aducă întăriri din Marea Neagră. Barajele erau alcătuite din două șiruri de mine, instalate noaptea de ambarcațiuni speciale și protejate de artilerie. În mai sunt instalate baraje de mine în amonte și în aval de brațul Măcin cu consecința blocării flotilei dislocate pe acest braț. Astfel, rușii reușesc să treacă Dunărea în Dobrogea pe un pod de vase construit între Brăila și Ghecet (azi Smârdan).

În aceeași perioadă rușii efectuează și un atac nocturn cu torpile de școndru împotriva navelor staționate pe brațul Măcin. Acestea sunt surprinse la ancoră, lipsite de orice protecție împotriva vedetelor torpiloare rusești. Otomanii par să nu aibă soluții pentru contracararea vedetelor torpiloare deși navele lor erau dotate și cu tunuri rapide.

În sfârșit, otomanii reacționează ceva mai viguros cu ocazia instalării barajului de mine din zona Ruse când un monitor atacă șalupele rusești folosite în operațiune. Aceștia din urmă contraatacă cu ajutorul unei șalupe torpiloare dar torpila nu detonează la impact. În cele din urmă, nava otomană se retrage la Ruse. Sunt aduse tunuri de câmp ale armatei de uscat care reușesc să avarieze trei dintre șalupele folosite la minare. Operațiunea de minare din zona Nicopole decurge similar: un monitor de la Nicopole încearcă să forțeze barajul pentru a trece în aval dar este respins de șalupele torpiloare și de artileria de „coastă”. Se retrage la Nicopole unde este pur și simplu imobilizat cu ajutorul unui baraj de mine instalat noaptea în jurul său. Cu aceste baraje de mine, rușii intenționau să protejeze podul de vase pe care urma să treacă armata principală în Bulgaria.

Minele nu mai erau demult o noutate: rușii le-au folosit în timpul războiului din Crimeea, americanii le folosiseră pe scară largă în timpul războiului civil, la fel și Paraguay-ul în războiul său împotriva Braziliei, Argentinei și Uruguay-ului. Numeroase metode de contracarare a minelor au fost testate în toate aceste războaie iar otomanii ar fi trebuit să cunoască aceste mijloace, având în vedere că Hobart Pașa fusese un participant activ în războiul civil american. Mai mult decât atât, otomanii înșiși au instalat baraje de mine în strâmtoarea Dardanele dar nu le-au testat operațional[12]. Otomanii nu au întreprins niciun fel de măsuri de natură a draga/distruge barajele de mine instalate pe Dunăre pe parcursul acestui război.

În mai puțin de o lună, otomanii au pierdut două nave importante ceea ce a condus la prăbușirea moralului ofițerilor și trupei care nu au găsit soluții pentru minele și torpilele rușilor astfel încât au pierdut foarte repede inițiativa în ciuda unui început promițător.

Urmare a campaniilor sistematice de minare a Dunării, după 24 iunie 1877, nicio navă otomană nu a mai fost capabilă să părăsească protecția fortărețelor proprii până la sfârșitul războiului din martie 1878. Cu ocazia predării fortăreței Nicopole rușii au mai capturat două nave otomane în timp ce alte trei nave au fost blocate la Ruse pentru tot restul războiului. O altă flotilă a rămas blocată la Sulina.

O dată izolate, navele otomane au putut fi neutralizate pe rând, utilizând mijloacele adecvate situației de la fața locului, așa cum a fost scufundarea Podgoriței de către bateria de „coastă” Perseverența, o acțiune descrisă în detaliu într-un articol mai vechi.

Prin mobilitatea și puterea lor de foc, navele otomane erau capabile să împiedice atât construcția podurilor de pontoane și traversarea Dunării de către armata rusă și, ulterior, de armata română, cât și numeroasele transporturi navale necesare susținerii logistice a trupelor care luptau în Bulgaria. Însă flota otomană nu a avut soluții nici împotriva torpiloarelor, nici împotriva barajelor de mine, la care putem adăuga și lipsa de cooperare cu armata de uscat.

Pentru noi, acțiunile flotilei rusești de Dunăre au fost o lecție extrem de utilă, definind practic tactica de luptă la fluviu pentru următorii ani: cooperarea apropiată și sprijinul cu foc al armatei de uscat.


Surse bibliografice:

[1] https://www.jstor.org/stable/pdf/2141879.pdf

[2] https://content.ecf.org.il/files/M00934_TreatyOfParis1856English.pdf

[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Crimean_War#Long-term_effects

[4] „Oțel, aburi și torpile – Marina în Războiul de Independență”, pag. 18, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, 2001

[5] https://en.m.wikipedia.org/wiki/List_of_major_surface_ships_of_the_Ottoman_steam_navy

[6] Revista Modelism Internațional nr. 2/1995, pag. 7, 14

[7] https://en.m.wikipedia.org/wiki/List_of_major_surface_ships_of_the_Ottoman_steam_navy

[8] „Oțel, aburi și torpile – Marina în Războiul de Independență”, pag. 62, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, 2001

[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Augustus_Charles_Hobart-Hampden

[10] „Oțel, aburi și torpile – Marina în Războiul de Independență”, pag. 13, Cristian Crăciunoiu, Raymond Stănescu, Editura Modelism, 2001

[11] https://www.usni.org/magazines/proceedings/1965/july/russian-mines-danube

[12] „Damn the torpedoes – A Short History of U.S. Naval Mine Countermeasures, 1777 – 1991”, pag. 17, Tamara Moser Melia, Naval Historical Center, Department of the Navy, Washington, D.C. 1991


Articole pe aceeași temă:




Comments:


    mihaistoian :

    Aye, Aye captain!
    Multumesc pentru o lectura interesanta intr-o zi importanta pentru noi! Respect!

    robu :

    Salut.multumesc pentru articol.

    robi :

    multumesc pentru articol

    steppewolf :

    Multumesc, foarte interesant. Din pacate un subiect putin discutat in aceste zile. Voi cauta si eu cartea lui Craciunoiu, nu stiam de ea. Recomand si aceasta carte pe tema razboiului de la 1877:

    https://www.dol.ro/carti/istorie/romanilor/armata-romana-in-razboiul-de-independenta-1877-1878-ysig00348.html?gclid=Cj0KCQiAz9ieBhCIARIsACB0oGJs6SdzgxC6KiHE5wBAx0R1i-QHYhyvDPODGJHSXkXG19mr5dkdhKAaAnYrEALw_wcB

      rnhs :

      Multumesc si eu pentru lectura! Unirea „Mica”, Independenta, reprezinta nasterea Romaniei moderne. De fapt, eu am redescoperit istoria noastra de secol XIX in ultima vreme. De pilda, urmatorul articol este despre renasterea marinei comerciale romane. Multam de recomandare, o s-o comand si eu.

    VS :

    Excelent! Mulțumesc! I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


CONTACT






    Crafted by Taxi & Takeoff